​VIDEO Festivalul „One World”: Libertatea, ca si prezentul sunt notiuni interioare

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Vineri, 18 martie 2011, 19:14

"Nostalgia luminii" pune in ecuatie astronomia, arheologia si dictatura lui Pinochet folosind un element comun - desertul Atacama. Aici se afla nu doar un important observator astronomic, ci si desene precolumbiene si, mai ales, ramasite nedescoperite ale victimelor dictaturii chiliene. Filmul e prezentat in cadrul Festivalului "One World", care pentru al patrulea an aduce la Bucuresti, pana in 21 martie, documentare pe spranceana.

Pentru inceput poate parea ciudat ca in "Nostalgia luminii" toata lumea vorbeste calm si potolit. Nu auzi nicio acuta, nici macar din partea vaduvelor celor asasinati in timpul regimului lui Augusto Pinochet (1975-1990).

Acestor vaduve  - carora Sting le-a dedicat melodia "They Dance Alone (Cueca Solo)", de pe albumul "Nothing Like The Sun" -, cineastul chilian Patricio Guzman le aduce un altfel de omagiu.

El pune durerea lor neostenita in relatie cu imensitatea cosmosului, studiata din acelasi imens desert pe care ele in rascolesc de ani intregi cu mainile, si unde descopera ba un picior al fratelui, ba fragmente decalcifiate de oase, ba bucati din mandibula sotului sau ghete desperecheate.

Augusto Pinochet a murit in 2006, fara sa fi apucat sa plateasca pentru crimele sale. Ranile pe care le-a provocat, omorand mii de oameni, nu se pot inchide si nici nu trebuie uitate, spune un arheolog pe care Patricio Guzman l-a intervievat pentru film.

Marturiile femeilor care azi au 70-80 de ani si care in anii 70 si-au pierdut frati, soti, iubiti sunt cutremuratoare tocmai pentru ca sunt foarte demne. Aceste femei nu mai au lacrimi sa planga, dar au invatat sa nu creada ce li se spune si sa incerce pana cand si ele vor muri sa-si descopere mortii. De ce important un os? Pentru ca numai atunci vor avea certitudinea disparitiei celor dragi si isi vor putea inchide doliul.

De alta natura e trauma unei tinere angajate la observatorul astronomic din desertul Atacama, care avea cativa ani si locuia cu bunicii in momentul cand, dupa lovitura de stat prin care l-a indepartat pe Salvador Allende, Pinochet si-a pedepsit toti adversarii si pe toti cei socotiti periculosi.

Bunicii tinerei femei de azi au fost arestati si santajati: daca nu divulga locul unde se ascundeau fiica si ginerele, isi vor pierde nepoata. Targul a fost cumplit, iar tanara femeie de azi traieste cu vina ca viata ei a insemnat, de fapt, moartea parintilor.

Cand isi tine in brate copilul sugar, care doarme nestiind ce fericit e sa se fi nascut in libertate, femeia povesteste din off ca de multe ori se simte ca un produs cu defect de fabricatie. De aceea se inconjoara de oameni care nu au suferit o trauma asemanatoare. Nu poti sa nu te intrebi cat din trauma mamei a fost preluata de copil.

Aceste marturii nu alcatuiesc intreg filmul cu care Patricio Guzman, in varsta de 70 de ani, a obtinut Premiul pentru documentarul anului 2010 din partea Academiei Europene de Film. Nota generala e una poetica.

Ajutat de o filmare pe pelicula ce indulceste contururile, ca si de un director de imagine (Katell Djian a mai facut imaginea cunoscutului documentar "Etre et avoir", de Nicholas Philibert) sedus el insusi de spatiile largi, Guzman ne propune mai multe paralele interesante.

Desi de multe ori da impresia ca a stiut de la inceput unde vrea sa ajunga si ca repeta ideile o data enuntate, el gaseste mereu solutii vizuale oportune si de mare frumusete. Plecand de la interioarele pline de o lumina calda din casa parinteasca, filmul se deschide apoi pe orizontala si pe verticala, trecand apoi la explorarea dimensiunii temporale.

 Corpul uman filmat prin detalii care il fac sa semene cu o planeta si cosmosul edenic surprins de telescopul Hubble, lansat in spatiu chiar in 1990, cand a plecat Pinochet de la putere) sunt, se pare, alcatuite din aceeasi materie.

Din calciu - ne spune un astronom american, iar un coleg chilian mai tanar, care vorbeste la fel de calm, ne invata cu aerul cel mai candid din lume ca nu exista prezent. "Voi ma filmati acum, dar aparatul de filmat se afla la o distanta de cativa metri de mine; pana la mine e nevoie de extrem de putin timp pentru ca semnalul vizual sa ajunga dar, oricum, ce filmati voi e trecutul".

Ne asteptam de un arheolog sa ne spuna ca trecutul e important, nu de la un astronom. Da, meseria lui e legata tot de trecut (vezi si „La steaua” lui Eminescu). Totusi, deschiderea pe care filmul o opereaza in permanenta spre cer, surprinzand ba albastrul limpede de deasupra desertului, ba formatiunile colorate ca-n vis, sunt fereastra prin care iesim din istorie, ne eliberam de ea.

Un alt personaj al filmului e un fost detinut dintr-un mare lagar de concentrare din desert, construit pe vremea lui Pinochet. El povesteste cat de multa libertate interioara i-a dat faptul ca a participat in lagar la un curs de astronomie si ca a invatat sa exploreze cerul.

(Temnicerii au sesizat forta subversiva a cerului si au suprimat cursul de astronomie, dar nu pentru libertatea interioara pe care le-o dadea detinutilor ci pentru ca se temeau ca acestia vor evada, luandu-se dupa stele.).

Bine, dar prezentul nu exista?, l-a intrebat Guzman din off pe astronomul care ne invata ca filmarea la care participa nu inregistra prezentul, ci trecutul. „Prezentul e ceea ce se afla in spiritul meu”, spune astronomul, si atunci ai echivalenta ideala intre prezent si libertate. Amandoua sunt interioare, de neatins pentru ceilalti.

Iar cand Patricio Guzman regizeaza vizita a doua dintre vaduve la observatorul astronomic unde tanarul astronom le ajuta sa se uite prin telescop, gestul lui poate nu e unul prea imaginativ, dar e o modalitate de a inchide logic filmul.

„Nostalgia luminii”/”Nostalgia de la Luz” mai poate fi vazut in 20 martie, de la ora 20, la Cinemateca Eforie. Festivalul „One World” propune si alte filme la fel de interesante, prezentate pana in 21 martie la Cinemateca Eforie, cinematografele Union, Corso si la Noul Cinematograf al Regizorului Roman (NCRR) de la Muzeul Taranului Roman. Programul festivalului se afla aici.

Filmele au o tematica diversa, de la traumele unui fost combatant din Vietnam transmise in agresivitatea copiilor pana la situatia actuala din Birmania si de la reciclarea gunoaielor din Cairo pana la forta mediatica a lui Silvio Berlusconi. O parte dintre realizatori au venit la Bucuresti special pentru a discuta cu publicul.

Luni, 21 martie, de la ora 20.30, Florin Iepan va arata la NCRR/  Muzeul Taranului Roman fragmente din noul sau proiect „Odessa”, sperand sa lanseze o dezbatere publica despre „denazificarea” Romaniei. Documentarul la care lucreaza se refera la masacrul de la Odessa cand, in octombrie 1941, armata romana a ars de vii, langa Odessa, peste 22.000 de civili, majoritatea evrei.


Citeste mai multe despre   






















396 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    frumos! (Marţi, 22 martie 2011, 9:02)

    oana [anonim]

    imi pare rau ca n-am ajuns!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi