Cat de interesati de filmul romanesc pot fi niste straini care au vazut un singur film romanesc, „Francesca”? Vorbim despre locuitorii din Belfast, oras trist si frumos, reintors din 1994 la viata normala (desi un sofer de taxi iti poate spune ca se asteapta ca oricand razboiul sa reizbucneasca).
ICR Londra a reperat singurul cinematograf de arta din oras, Queens Film Theatre (situat peste drum de cladirea principala a Universitatii, Lanyon Building, decupata - ca sa fim grosolani - din „Harry Potter”), unde anul trecut a incercat marea cu degetul organizand o proiectie cu „Francesca”, iar acum a revenit cu prima operatiune ampla din capitala Irlandei de Nord.
Sase filme romanesti („Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, „Morgen”, „Aurora”, „Marti, dupa Craciun”, „Felicia inainte de toate” si „Portretul luptatorului la tinerete”), invitati din patrie - regizorul Cristi Puiu (care a tinut si un masterclass), actorul Hathazi Andras si subsemnata (care a introdus filmele.).
Totul s-a desfasurat cu forte locale. Mica si eficienta echipa de la ICR Londra, condusa de Dorian Branea, a adus vin romanesc (alb si rosu) pentru ultima seara, dar a facut la o tipografie din Belfast afisele, brosurile si doua panouri reprezentandu-i pe regizori in marime naturala. Mi-ar fi placut ca siluetele sa aiba capetele detasabile, astfel incat sa te poti fotografia in postura de Cristi Puiu sau sa te joci inversand capetele regizorilor.
Noul Cinema Romanesc nu e intersanjabil, insa. Irlandezii de toate varstele care au venit la QFT au putut sa-si dea seama ca filmele care se fac in Romania difera unul de celalalt. Cel mai bine au mers „Portretul luptatorului la tinerete” si „Morgen”.
Primul pentru ca a venit pe orizontul de asteptare al unor oameni marcati de razboi civil (un psihiatru mi-a spus cat de multe sunt cazurile de stres posttraumatic si cum reverbereaza el mai ales în alcoolism - de altfel, barurile se si inchid la 1 noaptea.).
Pe de alte parte, filmul lui Marian Crişan a vandut bilete pentru ca oamenii aflasera din program ca e comedie. Le-a şi placut, iar la sesiunea de intrebari si raspunsuri de la sfarsit au fost dornici sa afle o gramada de informatii de la Hathazi Andras. Cei mai putini spectatori au fost interesati de „Aurora” si de masterclassul autorului sau (ceea ce nu l-a impiedicat pe Cristi Puiu sa vorbeasca cu placere aproape două ore.).
De un succes nebun s-a bucurat Nico de Transilvania, o DJ-ita in plina ascensiune, stabilita de ceva vreme la Brighton, langa Londra, si care a mixat balkan &electro la The Menagerie (unul dintre cele mai cunoscute cluburi din oras). In fata unui public ce scanda „Nico! Nico!”, proprietarii n-au avut de ales decat sa scoata sculele din priza ca sa nu vina politia sa-i amendeze.
- Fundalul
Belfastul s-a reintors in lumea civilizata de sapte-opt ani. Au inceput si turistii sa vina. Pana in 1993, in centru nu se construia cu sticla pentru ca s-ar fi spart din cauza bombelor. Azi, atractiile turistice principale sunt docurile unde s-a construit Titanicul, în 1912 (au ramas doua macarale, ecluza care ii pastreaza dimensiunile si doua cladiri de caramida unde erau birourile si atelierele de proiectare), precum si The Murals, adica peretii pictati din partea protestanta a orasului precum si din partea catolica.
Cel mai sigur mod de a ajunge la The Murals e cu taxiul, iar soferii (mai ales primavara si vara) fac ghidaj complet, ducandu-si clientii mai intai in zona protestanta, unde grafitti-urile ii reprezinta pe Oliver Cromwell (revendicat de ambele tabere), dar si pe membrii ucisi ai diverselor grupuri protestante care acum se lupta intre ele, in special legat de droguri.
Zona catolica si cea protestanta sunt despartite de un zid (numit Peaceline) si el incarcat de grafitti-uri, mai ales dupa incetarea conflictului (soferii de taxi sunt dotati cu carioci negre pentru turistii care vor sa scrie Love &Peace sau Hai, Steaua!, cum sugera Cristi Puiu.).
Zidul are patru porţi, deschise la diverse ore din zi, si nu vezi soldati decat atunci se intampla ceva. Dincolo de Peaceline zona e mai ingrijita, dar tot trista pentru ca e plina de spatii de rememorare ale catolicilor, mai ales membri ai Armatei Republicane Irlandeze, ucisi in decursul anilor. E plin de fotografii si de fatade pictate cu figurile victimelor sau cu scene reale. Te simti ca intr-un cimitir. Cum poate reveni viata la normal in acest peisaj care te impiedica sa uiti trecutul?
- „A Good Year....”
Irlandezii au fost curiosi sa inteleaga si trecutul nostru. Programat la o ora ingrata, ora 15 si taman vinerea, „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” a avut suficienti spectatori si niciunul nu a iesit din sala (practica pe care irlandezii se pare ca n-o au.).
Una dintre cele mai amuzante scene din festival s-a petrecut la casierie. Un cinefil intre doua varste a sosit gafaind si a cerut un bilet la filmul lui Andrei Ujica, cerandu-si iertare ca a intarziat cinci minute. „Stati linistit, mai sunt trei ore”, i-a spus calma casiera.
Greu de crezut, Queen Film Theatre e singurul cinematograf de arta din oras. Un oras, spune directoarea lui, Susan Picken, cu prea multe multiplexuri. E situat chiar peste drum de cladirea principala a universitatii, intr-un „terraced house” (acel gen de case identice si unite, specific Marii Britanii).
Surprinzator, inauntru e loc destul pentru o cafeteria spatioasa, doua sali de cinema si una de teatru. Susan Picken merge in fiecare an la Festivalul de la Cannes, ca sa vada filme si sa aleaga pentru repertoriul cinematografului care are deja 40 de ani de existenta si e finantat, ca sa poata supravietui, de mai multe institutii de stat si private.
In holul cinematografului, unde e o cafeteria cu bautura si muzica intotdeauna buna (si intotdeauna britanica) se afla si un calculator unde ai acces la o parte a arhivei cinematografice irlandeze. 70 de ore de imagini digitalizate, o initiativa care poate fi accesata din mai multe cinematografe irlandeze si care pe mine m-a tinut lipita de scaun mai mult de trei ore.
Am vazut de la imagini filmate de fratii Lumiere in 1897 (la doi ani dupa aparitia cinematografului) chiar in Belfast (fixasera camera in trenuri care circulau din Belfast spre alte sate din jur si pur si simplu o lasau sa surprinda peisajul) pana la filmulete pe Super 8, documentare si filme de fictiune recente.
Curios, l-am vazut pe Michael Collins (eroul IRA, portretizat de Liam Neeson in filmul lui Neil Jordan), dar am avut impresia ca razboiul a fost intentionat lasat la o parte. (In treacat fie zis, Liam Neeson s-a nascut in apropierea Belfastului.).
Pentru ICR Londra festivalul din Belfast intitulat „Waves, Storms and Horizons: Cinema Romania Now” este doar inceputul unui an foarte bogat. Intre 17 si 24 februarie, Festivalul de la Dublin face un focus pe Romania, unde vor fi prezentate: „Morgen”, „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, „Portretul luptatorului la tinerete”, „Medalia de onoare” si „Buna, ce faci?”, si unde vor fi invitati Marian Crisan si Alexandru Baciu.
Tot ICR Londra se va ocupa de un alt focus pe cinematograful romanesc organizat la toamna de Festivalul de film de la Rejkavijk. Tot la toamna, filme romanesti se mai vad la Manchester, dar pana atunci, catre sfarsitul lui aprilie, Festivalul EastEnd din Londra acorda o atentie speciala filmului romanesc printr-un program si mai amplu.
Recomandat de cotidianul „The Guardian” ca unul dintre cele doua evenimente cinematografice importante ale weekendului 28-30 ianuarie (alaturi de un alt eveniment la Bristol), Festivalul de film romanesc de la Belfast a defrisat un teritoriu virgin. ICR Londra si QFT deja fac planuri pentru anul viitor. Numai filme sa fie...
