"Votul meu", un documentar de 42 de minute filmat in comuna Grojdibodu din judetul Olt si realizat de Monica Lazurean-Gorgan si Andrei Gorgan va fi prezentat in cadrul sectiunii Spectrum Shorts a Festivalului de la Rotterdam. Olandezii vor vedea, astfel, ce motiveaza si cum se manifesta dorinta de putere intr-o comuna care trebuie sa-si aleaga primarul.

Produs de 4 Proof Film,"Votul meu" a fost inclus in sectiunea necompetitiva Spectrum Shorts a Festivalului de la Rotterdam a carui a 40-a editie are loc intre 26 ianuarie si 6 februarie.

Monica Lazurean-Gorgan, care co-regizeaza filmul alaturi de Andrei Gorgan, a declarat pentru HotNews.ro ca "materialul filmat de Radu Ionescu e o raritate, nu ai prea des ocazia sa vezi imagini despre cum se influenteaza soarta unui vot. De asta, filmul reflecta foarte bine raportarea omului din mediul rural, la autoritate, atitudinea sateanului fiind, cel mai adesea, una supunere".

Filmul e un documentar observational care se ocupa pe durata a 42 de minute de lupta pentru fotoliul de primar din comuna Grojdibodu, judetul Olt. Primarul actual candideaza pentru al patrulea mandat, iar alti sase contracandidati vor sa-i ia locul.

"Primarul doreste sa-si pastreze cu orice pret regatul, astfel ca scopul scuza mijloacele. Campania electorala declanseaza un mecanism de obtinere a voturilor prin metode mai putin ortodoxe - banuite si practicate Romania - dar nedovedite pana acum", mai spune Monica Lazurean-Gorgan adaugand ca, in Romania de azi, filmul "este o ilustrare cu accente de suprarealism a ceea ce inseamna ceea ce provoaca dorinta de putere".

Pusi in fata unui material bogat si inedit, cei doi regizori au ales sa renunte la voice over si la ilustratia muzicala, mergand pe linia unui documentar observational care refuza prin definitie subiectivismul aucto. Nu se stie inca data la care filmul va fi aratat in Romania.

Monica Lazurean-Gorgan si Andrei Gorgan au mai realizat pana acum patru documentare de scurtmetraj pentru Rai 1 si Rai Educationale. In afara activitatii de producator asociat impreuna cu Adrian Sitaru, Adrian Silisteanu si Adrian Titieni la compania 4 Proof Film, Monica Lazurean-Gorgan se afla in filmari cu un alt documentar regizat de ea, care are in centru o familie din Copsa Mica si e intitulat provizoriu "45 Nord cu 25 Est".

Acesta va fi un film "despre vina personala, responsabilitate si despre posibilitatea sau, mai degraba, imposibilitatea de a alege ce e mai bine".

Eva Pervolovici in competitie la Rotterdam

Un al doilea film romanesc participa la Rotterdam, de asta data in competitia scurtmetrajelor. E vorba despre "Lubaben", povestea unei imigrante bieloruse de la periferia Parisului. Filmul e semnat de Eva Pervolovici, o tanara cineasta educata la Edinburgh.

In competitia scurtmetrajelor au fost selectionate 28 de titluri, iar juriul va acorda trei premii. Din juriul competitiei de lungmetraj face parte si Andrei Ujica.

O alta prezenta romaneasca la Rotterdam va fi Adina Pintilie, care va participa in programul co-production market CineMart cu proiectul lungmetrajului sau de debut, "Nu ma atinge-ma"/"Touch Me Not", pe care vrea sa-l filmeze in 2012. Proiectul are nevoie de cofinantare si coproducatori. Adina Pintile a declarat pentru HotNews.ro ca producatorul aplica in aceasta primavara o finantare de productie din partea CNC. Titlul "Nu ma atinge-ma" ascunde povestea a trei personaje aflate in cautarea intimitatii.

Filmul e produs de Manekino (casa de productie fondata dAdina Pintilie impreuna cu dde imagine &producatorul Marius Iacob si cu monteurul &sound designerul Tudor Petre), in coproductie cu compania franceza Atopic si 4 Proof Film.