Cine reuseste sa te tina intr-o sala intunecoasa 3 ore (trei!!!) privind defilari comuniste si discursurile lui Nicolae Ceausescu poate fi numit oricum, numai prost nu. E posibil ca Andrei Ujica, cel care a gandit filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, sa fie elitist sau prea avangardist sau inadecvat pentru publicul romanesc (a fugit din tara acum 30 de ani), dar cu siguranta nu e un regizor prost. Din creierul omului s-a nascut un film demn de categoria “ori...ori”. Ori te omoara, ori te vindeca.
Filmul e ciudat si la prima vedere nu pare altceva decat o succesiune de imagini de arhiva cu Nicolae Ceausescu si nelipsita lui Lenuta, tratata ca un personaj de rangul trei. Privindu-i de peste umar viata ca o vacanta, dictatorul asta bucalat a inceput sa-mi devina simpatic. La inceput, pentru seninatatea cu care a profitat de naivitatea zecilor de mii de aplaudaci care-l iubeau “fierbinte pe tovarasul Presedinte”. Mai catre sfarsit, pentru compasiunea iscata de-un mos slabit si chinuit de sutele de congrese si sedinte la care nu putea sa lipseasca, fiind un profesionist desavarsit in rolul atribuit lui de catre sistem.
