In ultima vreme, nu mai exista festival important la care sa nu fie premiat un film romanesc. Sambata seara, Festivalul de la Varsovia s-a incheiat cu un palmares favorabil Romaniei, datorita lungmetrajului "Periferic", debutul lui Bogdan George Apetri, si scurtmetrajului "Colivia", realizat de Adrian Sitaru. In total, Romania a obtinut la festivalul din capitala Poloniei cinci distinctii.

Imagine din "Periferic"Foto: Saga Film

Dupa premiera mondiala din cadrul Competitiei Internationale a Festivalului de la Locarno, care i-a adus protagonistei Ana Ularu Premiul de interpretare feminina din partea criticilor elvetieni, "Periferic" a strans cele mai multe premii in competitia principala de la Varsovia: Premiul Special al Juriului si Mentiune Speciala pentru Ana Ularu - din partea juriului Competitiei Internationale, Premiul FIPRESCI (al criticii internationale de specialitate) si Mentiune Speciala din partea juriului ecumenic.

Juriul competitiei lungmetrajelor, din care au facut parte regizoarea britanica Antonia Bird (presedinte), producatorul francez Francois DaSilva, producatorul britanic Mike Downey, cineastul polonez Andrzej Jakimowski si agentul de vanzari Wolfram Skowronnek-Schaer (Germania) a motivat distingerea filmului romanesc cu Premiul Special prin "adevarul, onestitatea, forta si integritatea" lui.

Marele Premiu al Competitiei Internationale a revenit filmului canadianului Denis Villeneuve, "Incendies" (Canada-Franta), iar Premiul de regie lui Olivier Masset-Depasse, autorul lui "Illegal" (Belgia-Luxemburg-Franta). Premii Speciale au mai primit actrita Lubna Azabal si filmul "La vida util", de Federico Veiroj. Cu Mentiunea Speciala obtinuta la Varsovia, tanara interpreta Ana Ularu obtine a doua distinctie internationala dupa cea de la Locarno, care o lanseaza ca pe o noua speranta a actoriei europene.

"Periferic", povestea simpla desfasurata pe durata a 24 de ore a unei foste prostituate care profita de o scutire de la inchisoare pentru a incerca sa fuga cu fiul ei din tara, a convins si juriul criticilor (FIPRESCI), alcatuit din Marilena Iliesiu (Romania), Aleksander Kwiatkowski (Polonia) si Thomas Rothschild (Germania). Acesta i-a acordat Premiul pentru cel mai bun debut est-european.

De pe partea sa, juriul ecumenic alcatuit din Denyse Muller (Franta), Jos Horemans (Belgia) si parintele Marek Lis (Polonia) a premiat filmul lui Bogdan George Apetri cu Mentiune Speciala, evidentiind faptul ca "prin intermediul remarcabilei interpretari a protagonistei, regizorul surprinde lupta unei femei curajoase. In ciuda respingerii, ea e decisa sa inceapa o noua viata impreuna cu fiul ei. Structura scenariului il face pe spectator sa fie de partea ei." Juriul ecumenic a acordat premiul sau, Premiul Signis, peliculei mexicane "De la infancia", realizata de Carlos Carrera.

Vezi mai jos trailerul filmului "Periferic"

Scurtmetrajul "Colivia", realizat de Adrian Sitaru dupa ce debutase in lungmetraj (cu "Pescuit sportiv) si care i-a adus Premiul DAAD in acest an la Berlin, a triumfat in competitia scurtmetrajelor, unde juriul alcatuit din Iza Plucinska (Polonia), Yann Jouette (Franta) si Mateusz Rakowicz (Polonia) a apreciat "modul remarcabil si nepretentios prin care a tratat subiectul (...) simplitatea executiei, dar si complexele interpretari actoricesti, care recreeaza persoane reale."

Din palmaresul celei de-a 26-a editii a Festivalului International de Film de la Varsovia mai fac parte premiile acordate la sectiunile Competition 1-2, Free Spirit si la competitia documentarelor.

Bogdan George Apetri a studiat in Romania Dreptul, iar in Statele Unite regie si imagine de film - la Columbia University din New York. Dupa mai multe scurtmetraje premiate la competitii importante, obtinand inclusiv o nominalizare la Oscarul studentesc (in 2006), debuteaza in acest an in lungmetraj cu "Periferic", film al carui scenariu l-a scris impreuna cu Tudor Voican, dupa povestea imaginata de Ioana Uricaru si Cristian Mungiu. Filmul e o coproductie romano-austriaca intre Saga Film si Aichholzer Filmproduktion, avand ca agent international de vanzari cunoscuta companie franceza mk2.