Un fragment din "Undeva la Palilula" de Silviu Purcărete va deschide Festivalul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 23 august 2010, 17:44 Actualitate | Film

Prima ediţie a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară se va deschide duminică, 5 septembrie, cu un fragment din lung-metrajul de debut al regizorului Silviu Purcărete, "Undeva la Palilula". Cele 20 de minute din filmul lui Purcărete ce vor putea fi vizionate în Port Cetate reprezinta o avanpremieră mondială, pelicula aflandu-se încă în post-producţie.

Protagonistul filmului este Serafim, proaspăt absolvent al Şcolii de Medicină, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula - un sanatoriu-lazaret, spital improbabil, clinică ginecologică într-un loc unde nu se naşte nici un copil. Filmul urmăreşte periplul doctorului Serafim prin Palilula, pe perioada mai multor ani şi anotimpuri.

"Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni. Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate, unde nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu-adevărat (...). La Palilula nu se naşte nici un copil. La Palilula, tineri sau bătrani, adulţii nu au trecut de pragul copilăriei; Palilula este un teren al jocului tardiv. Palilula este Infernul cu miros de Paradis. Palilula este Paradisul mistuit de flăcările Infernului", spune Silviu Purcărete despre filmul său.

Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Ilie Gheorghe, Ofelia Popii şi Ioana Crăciunescu. Rolul principal este jucat de actorul Teatrului Maghiar din Cluj - Dimeny Aron, cunoscut publicului cinefil din filmele maghiare "Fateless", în regia lui Lajos Koltai (ecranizarea romanului omonim de Imre Kertesz), şi "Mansfeld", de Andor Szilágyi. De asemenea, publicul îl va putea revedea într-un rol principal pe Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, rămas în memoria multor cinefili pentru interpretarea rolului Nilă din filmul "Moromeţii" de Stere Gulea. Horaţiu Mălăele şi Marius Manole întregesc o distribuţie care numără peste 50 de actori, majoritatea provenind de la teatrele cu care Silviu Purcărete a colaborat în ultimii ani, din Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Scris şi regizat de Silviu Purcărete şi produs de Libra Film, "Undeva la Palilula" a câştigat, în 2006, finanţare la concursul de scenarii organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei. Scenariul a fost apreciat şi la nivel internaţional, câştigând, în 2005, Premiul Balkan Fund al Festivalului de Film de la Salonic. Bugetul filmului este de aproximativ 1.800.000 de euro. Premiera filmului va avea loc în toamna 2011.

Vizionarea fragmentului din pelicula "Undeva la Palilula" va avea loc in prezenta producatorului roman, Tudor Giurgiu, reprezentant al Libra Film.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Dolj, Institutului Cultural Roman, Primariilor Calafat si Cetate.


Citeste mai multe despre   











394 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

In cazul unui ordin de mobilizare pentru cetatenii romani, ati raspunde chemarii la arme?
(Un singur răspuns posibil)
  • Da
  • Depinde de situatie
  • Nu
  • Nu stiu / Nu raspund



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri