Inainte sa vad filmul Melissei de Raaf si al lui Razvan Radulescu auzisem comentarii de genul "E ok", "E bun, dar nu e de premiat in festivaluri", "Ozana Oancea e misto, filmul mai putin". "Felicia, inainte de toate" e, insa, o mare surpriza. Da, Ozana Oancea e extraordinara, dar de putine ori ai senzatia intr-un film romanesc ca ceea ce vezi pe ecran suna adevarat pas cu pas. Lipsa de ostentatie si onestitatea insotesc o operatie chirurgicala pe sentimente deschise. E si pentru prima oara cand un film romanesc face o incizie in complicatele legaturi dintre tinerii plecati dupa '90 si tara lasata in urma.
Razvan Radulescu debuteaza in regia de film alaturi de olandeza Melissa de Raaf cu o poveste de actualitate, personala pentru el - datorita experientei vietii in alta tara -, dar universala pentru tinerii romani care s-au relocat sau care au relatii dificile cu parintii, ori pentru o categorie si mai larga de public, indiferent de natie, care poate percepe manipularea si resorturile sensibile din interiorul relatiilor de familie.
Daca pentru Melissa de Raaf interesanta a fost abordarea relatiilor familiale prin prisma luptei "eroice" (cum spune ea) pentru afectiune care guverneaza relatiile dintre parinti si copiii lor mari, pe Razvan Radulescu l-a interesat si legatura pe care romanii de o anumita varsta, plecati din tara dupa '90, o pastreaza cu locul natal pe care il viziteaza de cateva ori pe an. Acestia au, spune Razvan Radulescu pe site-ul oficial al filmului, www.feliciafilmul.ro, un dublu complex la intalnirea cu Occidentul: unul de inferioritate si, simultan, altul de superioritate - ambele ca reflex al traiului in comunism care ne da nu doar stangacie in relatia cu Occidentul, dar si sentimentul ca noi, romanii, suntem mai "tari" decat vesticii.
Felicia e o femeie care a plecat in urma cu 20 de ani in Olanda, unde s-a maritat, a facut un copil si a divortat. Revine in Romania doar de doua ori pe an dar, cu toate astea, pentru parinti ea nu pare plecata "de tot". Nu au "scos-o din cartea de imobil". Felicia revine la Bucuresti mai mult din obligatie, pentru ca relatiile cu ai ei (tata, mama, sora) nu par sa aiba caldura si sinceritatea asteptate (nici nu stim daca le-au avut vreodata) si ea nu face mare lucru in cele doua saptamani pe care le rupe cu un oarecare efort din rutina olandeza, dar faptul ca tatal ei are cancer si ca trebuie sa il paraseasca nestiind daca il va revedea face acum despartirea mai grea.
Ritualul vizitei, o anumita teatralitate care da aparenta unei armonii familiale - de fapt obtinute prin ignorarea unor adevaruri mai putin placute -, sunt sabotate acum nu doar de boala tatalui, dar si de promisiunea neonorata a surorii Feliciei care o face pe aceasta sa piarda avionul si sa ramana cu programul in aer, simtind din plin dezavantajele situatiei de femeie singura cu un copil.
Suspendata cu un picior afara din Romania, presata in aeroport de o mama care vrea sa dea impresia ca ajuta dar care de fapt ii ia aerul, Felicia e impinsa cu fiecare secunda spre punctul critic.
Razvan Radulescu nu-si stirbeste reputatia unuia dintre cei mai buni scenaristi romani contemporani, imaginand o "intamplare simpla" care pentru cateva ore dezvaluie rani dureroase si dozand tensiunea - in ciuda aparentei lipse de ritm - pana la o descarcare electrica aproape implorata de bioritmul personajelor, dar si de al nostru. Cei doi regizori sunt, din acest punct de vedere, "cumsecade" cu spectatorul. Radu Muntean in "Marti, dupa Craciun" nu e:))
Trailerul filmului "Felicia inainte de toate":
S-a spus despre "Felicia..." ca e un film lipsit de amplitudine, un film cu o miza destul de marunta. Oare? Dar deschide atat de multe usi!... O data ca in spatele dificilei relatii dintre Felicia si mama ei se afla dificila relatie dintre doua generatii - si nu e eternul conflict dintre generatii, ci falia precisa dintre generatia de dinainte de '89 si cea de dupa. Sunt doua lumi care comunica greu sau deloc.
E apoi relatia complicata dintre parinti si copii, care nu are nevoie neparata de un context geografic sau istoric, desi capata o rezonanta speciala in tarile foste comuniste. Filmul nu e doar unul de actualitate, dar si o drama psihologica despre manipulare si lupta pentru putere in interiorul relatiilor parinti-copii. Numai cine a trecut prin asa ceva simte cat de bine dozeaza autorii veninul picurat de mama pana la a-l face sa arda platosa facuta din solicitudine, remuscari si pareri de rau a fiicei, cat de greu e de recreat pe ecran o relatie in care comunicarea reala a lipsit tot timpul, desi ambele parti s-au straduit s-o mimeze.
Filmul face asta in conventia unitatii de timp si aproape si de spatiu - mare parte din film se petrece la Otopeni -, si in coordonatele unei intrigi simple - Felicia pierde avionul si nu stie ce sa faca. Tot filmul e o asteptare care devine tot mai sufocanta. Daca nu te plictisesti nici o secunda e pentru ca reactiile personajelor si replicile lor sunt autentice, si pentru ca povestea curge ca o apa inceata care strange toate aluviunile ducand la o stare de spirit care cere sa irumpa la final - macar ca reactie igienica.
Nu am cuvinte pentru Ozana Oancea, care debuteaza pe picior mare in cinema, demonstrand ca actoria de film nu cere doar talent si fotogenie, dar si tenacitate si rabdare. Am aflat ca scena cea mai puternica a filmului, care e un monolog de cinci minute al eroinei, a fost turnata in vreo trei duble. Prima a fost cea mai buna. Cu o alta actrita in rolul Feliciei am fi vazut alt film. Cu Ileana Cernat in rolul mamei, la fel. Si ce alchimie, de fapt anti-alchimie, e intre cele doua actrite pe ecran!...
In ultima instanta, relatia dificila dintre Felicia cu mama sa poate fi citita si in alta cheie. Poate ca Felicia a plecat din tara mai ales pentru ca mama sa o sufoca si o vampiriza, desi Felicia isi iubeste mama. Generalizand, am putea spune ca tinerii parasesc Romania din acelasi motiv: o iubesc, dar nu pot supravietui, nu se pot implini decat departe de ea.
"Felicia, inainte de toate" - regia si scenariul: Razvan Radulescu si Melissa de Raaf, cu: Ozana Oancea, Ileana Cernat, Vasile Menzel, Victoria Cocias, Gelu Nitu, Clara Voda. Pe ecranele romanesti din 11 iunie 2010.
0
0
