VIDEO Cronica de film: "Felicia, inainte de toate" - Romania e ca o mama dificila: o iubesti, dar nu poti supravietui decat departe de ea

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Luni, 14 iunie 2010, 17:22


Cadru din Felicia inainte de toate
Foto: Parada Film
Inainte sa vad filmul Melissei de Raaf si al lui Razvan Radulescu auzisem comentarii de genul "E ok", "E bun, dar nu e de premiat in festivaluri", "Ozana Oancea e misto, filmul mai putin". "Felicia, inainte de toate" e, insa, o mare surpriza. Da, Ozana Oancea e extraordinara, dar de putine ori ai senzatia intr-un film romanesc ca ceea ce vezi pe ecran suna adevarat pas cu pas. Lipsa de ostentatie si onestitatea insotesc o operatie chirurgicala pe sentimente deschise. E si pentru prima oara cand un film romanesc face o incizie in complicatele legaturi dintre tinerii plecati dupa '90 si tara lasata in urma.

Razvan Radulescu debuteaza in regia de film alaturi de olandeza Melissa de Raaf cu o poveste de actualitate, personala pentru el - datorita experientei vietii in alta tara -, dar universala pentru tinerii romani care s-au relocat sau care au relatii dificile cu parintii, ori pentru o categorie si mai larga de public, indiferent de natie, care poate percepe manipularea si resorturile sensibile din interiorul relatiilor de familie.

Daca pentru Melissa de Raaf interesanta a fost abordarea relatiilor familiale prin prisma luptei "eroice" (cum spune ea) pentru afectiune care guverneaza relatiile dintre parinti si copiii lor mari, pe Razvan Radulescu l-a interesat si legatura pe care romanii de o anumita varsta, plecati din tara dupa '90, o pastreaza cu locul natal pe care il viziteaza de cateva ori pe an. Acestia au, spune Razvan Radulescu pe site-ul oficial al filmului, www.feliciafilmul.ro, un dublu complex la intalnirea cu Occidentul: unul de inferioritate si, simultan, altul de superioritate - ambele ca reflex al traiului in comunism care ne da nu doar stangacie in relatia cu Occidentul, dar si sentimentul ca noi, romanii, suntem mai "tari" decat vesticii.  

Felicia e o femeie care a plecat in urma cu 20 de ani in Olanda, unde s-a maritat, a facut un copil si a divortat. Revine in Romania doar de doua ori pe an dar, cu toate astea, pentru parinti ea nu pare plecata "de tot". Nu au "scos-o din cartea de imobil". Felicia revine la Bucuresti mai mult din obligatie, pentru ca relatiile cu ai ei (tata, mama, sora) nu par sa aiba caldura si sinceritatea asteptate (nici nu stim daca le-au avut vreodata) si ea nu face mare lucru in cele doua saptamani pe care le rupe cu un oarecare efort din rutina olandeza, dar faptul ca tatal ei are cancer si ca trebuie sa il paraseasca nestiind daca il va revedea face acum despartirea mai grea.  

Ritualul vizitei, o anumita teatralitate care da aparenta unei armonii familiale - de fapt obtinute prin ignorarea unor adevaruri mai putin placute -, sunt sabotate acum nu doar de boala tatalui, dar si de promisiunea neonorata a surorii Feliciei care o face pe aceasta sa piarda avionul si sa ramana cu programul in aer, simtind din plin dezavantajele situatiei de femeie singura cu un copil.

Suspendata cu un picior afara din Romania, presata in aeroport de o mama care vrea sa dea impresia ca ajuta dar care de fapt ii ia aerul, Felicia e impinsa cu fiecare secunda spre punctul critic.

Razvan Radulescu nu-si stirbeste reputatia unuia dintre cei mai buni scenaristi romani contemporani, imaginand o "intamplare simpla" care pentru cateva ore dezvaluie rani dureroase si dozand tensiunea - in ciuda aparentei lipse de ritm - pana la o descarcare electrica aproape implorata de bioritmul personajelor, dar si de al nostru. Cei doi regizori sunt, din acest punct de vedere, "cumsecade" cu spectatorul. Radu Muntean in "Marti, dupa Craciun" nu e:))  

Trailerul filmului "Felicia inainte de toate":



S-a spus despre "Felicia..." ca e un film lipsit de amplitudine, un film cu o miza destul de marunta. Oare? Dar deschide atat de multe usi!... O data ca in spatele dificilei relatii dintre Felicia si mama ei se afla dificila relatie dintre doua generatii - si nu e eternul conflict dintre generatii, ci falia precisa dintre generatia de dinainte de '89 si cea de dupa. Sunt doua lumi care comunica greu sau deloc.  

E apoi relatia complicata dintre parinti si copii, care nu are nevoie neparata de un context geografic sau istoric, desi capata o rezonanta speciala in tarile foste comuniste. Filmul nu e doar unul de actualitate, dar si o drama psihologica despre manipulare si lupta pentru putere in interiorul relatiilor parinti-copii. Numai cine a trecut prin asa ceva simte cat de bine dozeaza autorii veninul picurat de mama pana la a-l face sa arda platosa facuta din solicitudine, remuscari si pareri de rau a fiicei, cat de greu e de recreat pe ecran o relatie in care comunicarea reala a lipsit tot timpul, desi ambele parti s-au straduit s-o mimeze.

Filmul face asta in conventia unitatii de timp si aproape si de spatiu - mare parte din film se petrece la Otopeni -, si in coordonatele unei intrigi simple - Felicia pierde avionul si nu stie ce sa faca. Tot filmul e o asteptare care devine tot mai sufocanta. Daca nu te plictisesti nici o secunda e pentru ca reactiile personajelor si replicile lor sunt autentice, si pentru ca povestea curge ca o apa inceata care strange toate aluviunile ducand la o stare de spirit care cere sa irumpa la final - macar ca reactie igienica.  

Nu am cuvinte pentru Ozana Oancea, care debuteaza pe picior mare in cinema, demonstrand ca actoria de film nu cere doar talent si fotogenie, dar si tenacitate si rabdare. Am aflat ca scena cea mai puternica a filmului, care e un monolog de cinci minute al eroinei, a fost turnata in vreo trei duble. Prima a fost cea mai buna. Cu o alta actrita in rolul Feliciei am fi vazut alt film. Cu Ileana Cernat in rolul mamei, la fel. Si ce alchimie, de fapt anti-alchimie, e intre cele doua actrite pe ecran!...

In ultima instanta, relatia dificila dintre Felicia cu mama sa poate fi citita si in alta cheie. Poate ca Felicia a plecat din tara mai ales pentru ca mama sa o sufoca si o vampiriza, desi Felicia isi iubeste mama. Generalizand, am putea spune ca tinerii parasesc Romania din acelasi motiv: o iubesc, dar nu pot supravietui, nu se pot implini decat departe de ea.

"Felicia, inainte de toate" - regia si scenariul: Razvan Radulescu si Melissa de Raaf, cu: Ozana Oancea, Ileana Cernat, Vasile Menzel, Victoria Cocias, Gelu Nitu, Clara Voda. Pe ecranele romanesti din 11 iunie 2010.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3364 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Va rog... (Luni, 14 iunie 2010, 17:52)

    Maria [anonim]

    ...sa-mi spuneti cum pot vedea si eu acest film(mentionez ca nu sunt in Romania).
  • -2 (6 voturi)    
    Problema e gresit pusa (Luni, 14 iunie 2010, 18:11)

    dorel [anonim]

    "Felicia e o femeie care a plecat in urma cu 20 de ani in Olanda, unde s-a maritat, a facut un copil si a divortat. Revine in Romania doar de doua ori pe an dar, cu toate astea, pentru parinti ea nu pare plecata "de tot". Nu au "scos-o din cartea de imobil". Felicia revine la Bucuresti mai mult din obligatie, pentru ca relatiile cu ai ei (tata, mama, sora) nu par sa aiba caldura si sinceritatea asteptate (nici nu stim daca le-au avut vreodata) si ea nu face mare lucru in cele doua saptamani pe care le rupe cu un oarecare efort din rutina olandeza, dar faptul ca tatal ei are cancer si ca trebuie sa il paraseasca nestiind daca il va revedea face acum despartirea mai grea. "

    Gresit... nu si-a rupt cu greu din rutina olandeza nimic. Pentru ca orice om are pe lumea asta concediu. Mai mult faptul ca respectiva face vizita din obligatie, este ceva tipic snobismului diasporei. Si eu sunt plecat, dar vin cu placere, chiar daca ma inteleg sau nu cu parintii, chiar daca uneori ne mai certam.
    Cei care vin cu nasul in kis, ca vezi Doamne, le pute, is oameni care in general dincolo is clasa medie, cu salariu putin peste cel mediu si care isi permit mai usor o masina SH. Asta e tot.
    Mitul aglomeratiei spre aeroport, care , vezi Doamne devine sufocant, este o prostie isterica, isterizata de media... Aglomeratie la aeroport sau pe drum este oriunde in lume si toata lumea isi ia masuri de precautie, si de liniste...
    Ce vrea sa zica filmul? Ca daca plecam sa nu mai dam deloc pe-acasa? Ca tre sa ii lasam pe ai nostri sa moara? Posibil ca filmul sa fie bun, doar cronica mai ciudata.
    • 0 (0 voturi)    
      Nu cred (Marţi, 15 iunie 2010, 10:20)

      Mihaita III [utilizator] i-a raspuns lui dorel

      Cred ca te afli in procentajul de 1% care are astfel de experiente. Si eu sunt plecat de mult timp, si m-am intors de mai multe ori in ultimii 10 ani, si am avut exact aceleasi experiente. Si nu numai cu prieteni sau familie, ci cu aproape toata lumea care este peste 35 ani. Sunt pe alta unda de frecventa, si asta este una dintre marile frustrari pentru cei care vin in Romania cu o atitudine pozitiva si pleaca cu un gust amar. Filmul pare a fi o descriere perfecta a Romaniei de astazi. De-abea astept sa-l vad.
    • 0 (0 voturi)    
      Este o parabola (Marţi, 15 iunie 2010, 10:39)

      eu [anonim] i-a raspuns lui dorel

      Eu sint deacord cu Dorel. Si eu sint plecata si nu este asa. Intilnirea cu parinti este frumoasa. Cine nu se intelege cu parinti (ce o sa ajunga cind o sa fie de acelasi virsta) are probleme de intelegere a lui insusi. Povestirea nu este a unui emigrant ci a unui adolescent care vrea sa se defineasca.
      Si daca iti planifici calatoria (si ti-o planifici ca sint o gramada de bani), nu pierzi avionul. Cel putin nu din cauza parintilor ci din cauza ta.
  • 0 (2 voturi)    
    Film superb (Luni, 14 iunie 2010, 21:56)

    Dan [anonim]

    Acest film observ ca reflecta extraordinar de bine comportamentul parintilor care isi sugruma copiii din cauza insecuritatii lor emotionale. Ei vor ca ai lor copii sa le fie "parinti" (ajutor material la batranete) , dar si "copii" , cerinte complet incompatibile care bulverseaza mentalul copiilor , mai ales ca ei nici macar nu observa acest tipar comportamental al parintilor. Acesti parinti care nu au stiut niciodata ce vor de la viata , stiu imediat de la nastere ce vor pentru copiii lor si ii preseaza astfel toata viata , pana cand copilul se elibereaza prin fuga in lumea larga , unde se poate realiza material si sentimental. Un exemplu clasic este cazul lui Anthony Robbins , marele guru al dezvoltarii personale , care a avut o mama care l-a iubit atat de mult, incat la adolescenta cauta sa il transforme in sclavul ei. Urmariti aici biografia lui , un exemplu magnific de urmat. http://www.youtube.com/watch?v=T7Gz0Qjd73Q Va multumim ca ati facut acest film , ii va ajuta pe multi sa se elibereze de parintii lor care ii "iubesc" prea mult.
  • 0 (0 voturi)    
    Monumental! (Luni, 14 iunie 2010, 23:56)

    Cristina Muntean [anonim]

    Am vazut trailerul si mi-a taiat respiratia! Pana acum, am crezut ca sunt singura... Ca sunt singura sa ascult avalansa de reprosuri, spuse sau nespuse, de niste parinti cu istorii neterminate. Am plecat din Romania acum sase ani exact de asta, pentru ca am fost satula de venin, de istorii neterminate si de nefericire pe care atat de multi si-o perpetueaza cu apetit, ca sa aiba pentru ce sa fie compatimiti. Cand ma intorc in Romania, iau o gura mare de aer si ma cufund. Asta nu are nimic de-a face cu economia sau politica tarii; asta are de-a face cu capul si sufletul oamenilor. Ma bucur atat de mult pentru acest film... de-abia astept sa il vad, sper sa ajunga cat mai curand si la Praga.
  • 0 (0 voturi)    
    radiografie (Vineri, 18 iunie 2010, 15:19)

    alec [anonim]

    Eu sunt unul dintre si mai putinii care s-a intors dupa 10 ani si a incercat sa faca ceva in Romania. Problemele emotionale nerezolvate ale majoritatii de aici fac orice demers rational greu de infaptuit. Imi pare rau sa spun asta, insa sunt din nou pe picior de plecare.
    Nu e vorba de a fi cu capul/nasul pe sus, ci de a fi cu picioarele pe pamant. Santajul sentimental se practica si in relatiile de munca - fapt inadmisibil de altfel.
    Ingrijorator insa este ca familiile tinere (chiar cele sub 35 de ani) isi cresc copii in acelasi tip de sufocare si dependenta emotionala, pregatind astfel inca o generatie frustrata si cu un complex de superioritate/inferioritate pagubos.
    Bravo pentru film, radiografie perfecta a ceea ce se intampla in Bucuresti - si poate si in alte parti ale tarii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version