Documentarist recunoscut si premiat la festivaluri de gen, ucraineanul Serghei Loznitsa care acum s-a stabilit in Germania pentru ca poate gasi mai usor bani pentru film, are sansa nesperata sa fi fost selectionat cu primul lungmetraj de fictiune taman in Competitia Oficiala. Inspirandu-se din stilul documentar, el face in "Schastye Moe"/"My Joy" un road movie prin Ucraina zilelor noastre in care insereaza flashbackuri din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Totul pentru o meditatie pe marginea transmiterii violentei si a raului.
Vlad Ivanov apare catre sfarsitul filmului, in rolul unui politist moscovit bruscat si umilit de niste politisti de la circulatie, si in final ucis de unul dintre cele mai prezente personaje de pe ecran, un barbat mut - martor necuvantator al unui intreg sir de orori comise gratuit de oameni oamenilor.
Filmul e interesant tocmai pentru ca structura sa nu e lineara - desi e un roadmovie. Un personaj pe care-l credeam principal e ucis in prima jumatate a filmului, urmeaza apoi un flashback si apoi firul narativ incepe sa bajbaie printre personaje despre care nu intelegem cine sunt si ce vor.
La sfarsit ne dam totusi seama ca regizorul a intentionat ca prin linearitatea roadmovie-ului sa arate cum raul se preia si se transmite in timp si spatiu, si ca natura umana - o data corupta - nu se mai poate salva. Pacat insa ca povestea devine confuza. Imaginea lui Oleg Mutu e unul dintre punctele forte ale filmului filmat in 1:2.35, folosind si camera pe umar, si cadrele fixe, descriptive.
Vlad Ivanov, care e partial de descendenta rusa, vorbeste - bine, din cate am inteles- limba lui Puskin. El ajunge azi la Cannes, nerabdator sa simta din nou covorul rosu sub talpi. Din pacate, nu am reusit sa aflu pana acum daca si Oleg Mutu va veni. Nu a raspuns la mesaje, si nu doar mie ci si altor colegi jurnalisti.



















Amandoi sunt foarte talentati si au fost "lansati" in prim planul atentiei (desi Ivanov jucase mici roluri in Franta, Belgia) de alt moldovean, ieseanul Cristian Mungiu, cu filmul premiat cu Palme d'Or.
O generatie de mare talent, deja recompensata partial in tara si la festivaluri internationale, romanii fiind apreciati pe buna dreptate pentru capacitatile lor de creatie artistica.
Foarte buna si mai ales utila ideea de a colabora cu regizori si producatori straini, asta sporeste gradul de expunere mediatica a creatorilor si actorilor din Romania.
Regizorul Serghei Lojnita are 13 ani de activitate internationala (Germania, Franta,Rusia, Polonia), e un cosmopolit, s-a nascut intr-un oras (Baranovici) in care 2 treimi din populatie era evreiasca, restul erau polonezi si cativa rusi.
Gasiti acest nume de familie raspandit prin zone nordice ale Romaniei si in romaneste desemneaza o legatura de nuiele pe care se usuca sau se afuma casul sau unele fructe. Cum adesea numele de familii, in traditia rurala, erau legate si de ocupatii, stramosii domnului Lojnita erau, foarte probabil, pastori sau padurari.
Mult succes in continuare acestor oameni talentati!
P.S. : la Cannes nu l-au chemat fin'ca e lipovean. Nici lui Mungiu nu i-au dat Palme d'Or anul trecut pentru ca e moldovean.
Lojnita, jud Vrancea...
Lojnita este cuvint ukrainian (pat - slav) sau poate rutean, de s-a intins in toata Moldova, de la buneii nostriu din nord pina la feciorii Vrancioaiei.
daca il chema Kureky era roman, curechi, de la latinescul coliculul.
Vlad Ivanov a fost dublat in filmul s4astie moe de un actor rus,asta pentru finromatie.