INTERVIU Bobby Paunescu, regizorul filmului Francesca: Italienii au trait si ei umilinta pe care o traim noi acum

Vineri, 4 septembrie 2009, 14:16 Actualitate | Film

Lungmetrajul sau de debut, „Francesca”, a fost prezentat in deschiderea sectiunii Orizzonti a Festivalului de la Venetia, starnind reactiile asteptate de autorul sau, care a plecat de la cazul Mailat pentru a vorbi despre emigratie. Titlul filmului vine, de altfel, de la ocrotitoarea emigrantilor, Francesca Cabrini, primul cetatean american canonizat de Biserica Catolica. Bobby Paunescu  (a carui zi de nastere e chiar azi, 4 septembrie), declara pentru HotNews.ro ca majoritatea romanilor care au plecat in Italia in ultimii cinci ani nu stiu exact de ce au plecat.

Ce parere ai despre reactiile pe care filmul tau incepe sa le aiba in Italia?
Eu n-am vrut sa critic pe nimeni. Am incercat sa fac un film pe cat posibil onest. N-am incercat sa fac romanii buni si italienii rai, si nici invers. „Francesca” nu e un film numai despre emigratie sau numai despre scandalurile dintre Italia si Romania. Am vrut sa fac un film in care sa arat societatea din Romania, lipsita de orice puncte de referinta, dar in care sa vorbesc si despre Italia care de vreo 30 de ani incoace a devenit o tara de destinatie pentru emigranti, dupa ce la inceput fusese o tara de plecare spre America, Elvetia sau Germania.  

Italienii au trait si ei umilinta pe care noi o traim acum. In anii 50, in Elvetia si in Germania existau restaurante unde era afisat anuntul „Accesul cainilor si italienilor interzis”. Eu nu incerc sa zic ca asa fac acum italienii cu romanii, ci ca si noi o sa avem probleme in 20 de ani, cand o sa devenim tara de destinatie pentru emigranti. Italienii au nevoie de timp, nu sunt ca francezii sau ca englezii, pentru care primirea emigrantilor nu mai e o problema.  

Pe ce mizeaza filmul tau - pe emigrarea ca solutie sau pe ramanerea acasa?
„Francesca” e povestea unei educatoare de 29-30 de ani (n.red.- interpretata de Monica Birladeanu) care, intr-o criza de identitate generala a societatii romanesti, crescuta fiind intr-un mediu pro-italian, decide sau mai bine zis, ar vrea sa decida sa emigreze in Italia. Deci criza de identitate e si a ei. Eu cam asa vad emigrantul roman in Italia astazi. Cred ca majoritatea celor care au plecat in ultimii cinci ani nu stiu exact de ce au plecat. Pe cei care au plecat in anii 90 ii intelegi perfect, diferenta dintre venituri era pe atunci imensa.

Acum nu mai e asa de mare; totusi, multi isi lasa totul aici ca sa plece dincolo. Iar in toiul acestei crize oamenii incerca sa-si gaseasca un punct de sprijin. Dar, ca sa nu ma duc prea departe, voi spune doar ca filmul trateaza despre aceasta criza de identitate a societatii, criza pe care o regasim si la personajul principal, Francesca, tanara care ar vrea sa plece in Italia fara sa stie exact de ce.  

Mai e si iubitul ei, Mita (Doru Boguta), care e un emigrant in Romania (vine din Republica Moldova) si care isi are propriile probleme de integrare, incercand si sa faca niste afaceri cu imobiliare. A luat niste bani de la camatari, aia ii alearga, a dat niste spagi la Primarie sa obtina niste lucruri mai repede, ma rog, ce am auzit eu la colegii mei de liceu si de scoala. Acesti baieti rai il au in frunte pe Remulus, seful camatarilor, care are un nume asemanator cu cel al lui Romulus Mailat.

Deci referinta e clara
Da, pentru ca eu cred ca Remulus face rau nu doar in Italia, ci si in Romania sau in Franta, oriunde s-ar duce. Iar filmul se cheama „Francesca” pentru ca, atunci cand am inceput sa investighez povestea asta a emigrantilor italieni si a emigrantilor in general, am descoperit ca sfanta emigrantilor este o italianca pe nume Santa Francesca Cabrini. A trait la sfarsitul sec. al XIX-lea si a facut peste 36 de drumuri intre Italia si America.  

Lua bani din Italia de la papa si de la biserica, si construia in America de Nord si de Sud gradinite si scoli pentru emigranti. S-a intamplat ca unul dintre colegii mei de facultate de la Lugano (n.red. - Bobby Paunescu a studiat acolo management international si marketing) sa fie casatorit cu una dintre nepoatele Francescai Cabrini.

In al doilea rand, Francesca Cabrini a murit pe 22 decembrie 1917, adica in ziua in care, 72 de ani mai tarziu, romanii au putut din nou sa emigreze. Toate lucrurile astea care se legau m-au stimulat foarte tare cand m-am apucat sa scriu scenariul.  

In ultimii ani s-au facut doua filme italiene despre emigrantii romani in Peninsula, „Mar Nero” si „Il resto della notte”. Prin ce ar fi deosebit filmul tau?
Nu stiu daca filmul meu e deosebit, dar eu tratez momentul deciziei de a emigra, nu emigrarea propriu-zisa. Nu destinatia, ci decizia. Practic, filmul acopera cele cinci zile in care Francesca trebuie sa ia decizia daca sa plece sau nu.  
 
Ai intrat in lumea filmului ca producator. Ce te-a determinat sa treci la regie?
Da, la inceput faceam productie, dar imi doream mai mult. De aceea, am cautat o scoala mai scurta (pentru ca n-aveam timp in restul anului) si am gasit la School of Cinematic Arts din Los Angeles un internship de vara de 6 saptamani, care adunau de fapt doi ani de facultate. ( Dar inainte de cursuri a trebuit sa citesc vreo 20 de carti.). La sfarsitul cursurilor trebuia sa faci un scurtmetraj. Tu il scriai, tu puneai luminile, tu filmai, regizai si montai.

Acest School of Cinematic Arts tine de University of Southern California si este scoala Hollywoodului vechi. George Lucas a studiat aici. El a si dat 67 milioane de dolari scolii, cea mai mare donatie facuta unei facultati. In 2007 a venit scandalul din Italia cu Romulus Mailat, care pe mine m-a afectat destul de mult, asa ca i-am spus lui Cristi (n.red.: Cristi Puiu, pentru care Bobby Paunescu a produs „Moartea domnului Lazarescu" si cu care detine firma de productie Mandragora): „Hai sa facem un film despre asta”.

De ce  te-a afectat?
Eu am locuit mult timp la Milano si pe urma am facut  facultatea  la Lugano. Dintr-o data, in 2007, romanii devenisera in Italia „hoti” si „criminali”. I-am spus lui Cristi sa facem un film pe acest subiect, iar el mi-a raspuns: „Dar de ce nu-l faci tu?” „Pai si sa ma apuc sa scriu?” „Dar n-ai scris scurtmetrajul ala?” Din noiembrie 2007 am inceput sa ma gandesc si in aprilie 2008 l-am scris. I-am dat lui Cristi sa-l citeasca, a spus ca ii place si la randul lui i l-a dat si lui Andrei Ujica. 

Andrei m-a sunat si mi-a spus: „Domnule, trebuie sa te cunosc, pentru ca ce mi-a spus Cristi Puiu e adevarat. Scenariul tau are energia lui Scorsese din Mean Streets.” N-o sa uit comparatia asta pentru ca devenea o problema: trebuia sa fac filmul. La inceput am luat-o ca pe o joaca. Am scris un scenariu ca exercitiu, fara sa ma gandesc ca regizez. Pana la urma, mi-am spus ca de ce nu, mai ales ca l-am facut din fonduri proprii.

N-ai apelat la concursul CNC.
Iti dai seama, apar prin reviste ca sunt milionar, miliardar, si sa ma duc sa cer bani de la CNC? Nu ar fi fost prea corect si nici prea moral. Plus ca la acea vreme regia de film era pentru mine inca un hobby. 

Scenariul a avut mai multe drafturi?
Nu, au existat 77 de pagini pe care le-am trimis lui Cristi si lui Andrei, si pe urma, sfatuindu-ma cu ei am refacut finalul, scriind noaptea in timpul filmarilor. Veneam la filmare si le spuneam lui Boguta si Monicai (n.red. - Doru Boguta si Monica Birladeanu): „Vedeti ca s-a schimbat.” Aceasta experienta de regizor mi s-a parut extrem de complicata si de complexa, dar mi-a placut foarte mult.

Mi-e dor sa mai regizez. Sigur ca dupa ce am terminat filmarile am avut o perioada dintre cele mai proaste pentru sanatate, pentru ca m-am trezit cu toate alergiile si cu toate problemele din cauza organismului care slabise de nesomn. Ziua filmam, noaptea scriam sau ma gandeam: „Cum fac maine? Pun camera acolo sau in partea cealalta?” 

Cristi Puiu este, alaturi de tine, producatorul filmului.
Si, practic, profesorul meu, pentru ca el m-a introdus in aceasta treaba. Imi aduc aminte ca era plecat din tara si ii trimiteam scenele pe net. Asa i-am trimis si scena de sex. Iti dai seama ca aveam o gramada de semne de intrebare. Cristi m-a sunat in noaptea aia sau a doua zi dimineata ca sa-mi spuna: „Bai, mi se pare ca este cea mai erotica scena din toata istoria filmului romanesc”.

Filmul in ce gen se incadreaza?
Teoretic, pare drama. Eu cand l-am facut, nu m-am gandit cum il fac din punct de vedere estetic, nici daca e drama sau comedie. Am vrut sa fac o poveste in care credeam foarte mult. Si a iesit asa cum am vrut, iar mai departe fiecare il judeca cum doreste. Probabil ca, daca stateam si ma gandeam mai mult, iesea mai bun sau poate mai prost.

Dar n-am stat sa ma gandesc. Cu siguranta ca are influente din „Marfa si banii” sau din „Moartea domnului Lazarescu”. Fara discutie. Sunt filme care mi-au placut foarte mult, iar la „Lazarescu..” am si participat. 

Faptul ca cineva de la preselectia festivalului de la Venetia a avut rabdare sa se uite 90 de minute la el si i-a si placut e foarte bine pentru un debutant care a pus in el tot ce a avea mai bun, toata energia.

Pari prins de microb.
Iti dai seama, altfel nu ajungeam aici. Am filmat sase saptamani, iar bugetul a fost in jur de 700.000 euro. Am filmat numai in locatie, in Bucuresti, langa Valenii de Munte, pe la Buzau si catre Giurgiu. Apartamentul Francescai s-a intamplat sa fie situat pe strada Roma. 

Nimic nu e intamplator. Fandango a acceptat repede sa va distribuie in Italia?
Au vazut filmul, m-am intalnit cu Domenico Procacci (n.red.- directorul cunoscutei companii care, de pilda, a distribuit „Gomorra”) la Roma si i-am dat filmul, iar dupa doua zile m-a sunat spunandu-mi ca si lui, si echipei, le-a placut foarte mult. Cred ca din octombrie ii dau drumul in Italia. 

Cand ajunge filmul in Romania?
La inceputul lui octombrie. Ma astept sa provoace o dezbatere si in Romania, si in Italia. Imi doresc sa nasca niste semne de intrebare in Italia vizavi de comportamentul asupra emigratiei romanesti. In Italia s-ar putea sa fie si prost inteles, pentru ca el contine niste atacuri la adresa unor politicieni italieni. Nepoata lui Mussolini declarase ca romanii au violul in ADN, iar primarul din Verona decretase orasul liber de romani. Dar acestea doar la prima vedere sunt niste atacuri. 

E interesant ca filmul a fost lansat la Venetia, pentru ca el tot cu Venetia a inceput. Personajul negativ, Remulus, interpretat de Mihai Dorobantu (care e si scenograful filmului) a plecat la Venetia sa cumpere niste gondole, niste suveniruri de pus prin casa in care filmam. S-a intors cu gondole din acelea de plastic, de pus pe televizor, pentru ca cei care se intorc din Italia aduc de regula gondole care se aprind sau turnuri din Pisa mici. Pe atunci nu aveam nici un fel de gand legat de Festivalul de la Venetia...