"Five Minutes of Heaven", in care joaca Anamaria Marinca, premiat la Sundance

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Duminică, 25 ianuarie 2009, 14:38 Actualitate | Film

Anamaria Marinca
Foto: Arhiva personala
Filmul lui Oliver Hirschbiegel, "Five Minutes of Heaven", a fost distins aseara cu World Cinema Screenwritting Award la prestigiosul Festival Sundance. Alte doua filme pentru care a lucrat anul trecut actrita romanca au premiera in curand la Berlin, in Competitia Oficiala si in sectiunea Panorama.

Rolurile principale din "Five Minutes of Heaven" sunt interpretate de Liam Neeson si James Nesbitt, iar Anamaria Marinca joaca rolul unei membre rusoaice a unei echipe de filmare. Dupa aclamatul "Der Untergang" (ultimele zile ale lui Adolf Hitler) si mult mai potolitul remake "The Invasion" (cu Nicole Kidman si Daniel Craig in rolurile principale), cineastul neamt s-a oprit de asta data la Irlanda de Nord.

Inspirat dintr-o opera de fictiune - inspirata la randul ei dintr-un caz real -, filmul exploreaza intunecatele resorturi ale trecutului si prezentului Irlandei de Nord, infatisand un caz din 1975 cand un adolescent de 17 ani a ucis un tanar catolic. Ucigasul a fost condamnat la 12 ani de inchisoare, dar familia celui ucis a fost marcata pe vecie, mai ales fratele mai mic al victimei, care avea 11 ani cand a fost martorul crimei. Actiunea filmului se petrece in zilele noastre, investigand felul in care trecutul reverbereaza asupra prezentului.

La Sundance IFF, "Five Minutes of Heaven" a fost recompensat pentru scenariul scris de Guy Hibbert.
Si alte doua filme in care joaca Anamaria Marinca au premiera in curand la un alt mare festival,  cel de la Berlin. "The Countess", de Julie Delpy, a fost inclus in sectiunea Panorama, iar in Competitia Oficiala, Anamaria Marinca participa cu "Storm", in regia lui Hans-Christian Schmid, unde e al doilea nume din distributie dupa Kerry Fox, si inaintea lui Stephen Dillane.

In "Storm" ("Sturm"), Kerry Fox  interpreteaza rolul unui procuror al Tribunalului Penal International de la Haga care se ocupa de crimele de razboi din fosta Iugoslavie si care incearca sa convinga un martor (Anamaria Marinca) sa depuna marturie in fata tribunalului. 




  
737 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    premii (Luni, 26 ianuarie 2009, 5:34)

    alex.suma [anonim]

    daca informarea pe care ati facut-o pt aceasta stire nu ar fi fost superficiala,ati fi stiut ca filmul de care spuneti,FIVE MINUTES OF HEAVEN,a luat la Sundance 2(DOUA!)PREMII:cel pentru scenariu,pe care il pomeniti SI, PREMIUL PENTRU REGIE,premiu care mi se pare a fi la fel de important,daca nu cumva chiar MAI,ce spuneti?...
  • 0 (0 voturi)    
    premii... (Luni, 26 ianuarie 2009, 16:04)

    sorin ovid [anonim]

    asa este,am citit si eu lista cu premiile pe situl festivalului...filmul a luat doua distinctii,unul pt scenariu si altul pt.regie.dar probabil stirea e importanta pentru noi pe seama actritei anamaria marinca...in fond,ce altceva am avea cu premiile filmului,asta sau altul!


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version