Sapte „mirese” pentru sapte tineri regizori romani, infratiti de un film-colaj. Filmul-colaj nu are deloc traditie la noi, desi de ceva ani e cultivat cu harnicie in alte parti, pentru ca le da posibilitatea tinerilor regizori sa exerseze pe teme date (cu bani putini), dar si pentru ca filmuletele stranse buchet pot intra in sali, in regim de lungmetraj. „Un barbat urmareste o femeie” e primul film-colaj realizat in Romania.

E drept, producatorul (si regizorul) Gabriel Achim nu e primul roman caruia i-a venit ideea. Multi tineri regizori - studenti sau absolventi -, au discutat cel putin o data, la bere, despre cum vor face ei mai multe filmulete pe care le vor lega intr-un colaj care va interesa un distribuitor.

Printre acestia s-au numarat si Radu Muntean, Titus Muntean, Tudor Giurgiu, Vali Hotea si Alexandru Maftei, fosti colegi de an la UNATC, care au si facut un proiect dupa cinci povestiri din volumul “De ce iubim femeile” de Mircea Cartarescu. Proiectul a picat de doua ori la concursul CNC si se pare ca a fost lasat balta.

In „tarile civilizate”, filmele-colaj sunt uneori mici amuzamente ale unor cineasti deja celebri – cum a fost cazul cu „Paris, je t’aime” sau cu „Ten Minutes Older”, sau au la baza un motiv punctual – cum s-a intamplat cu „Chacun son cinéma”, care a constituit anul trecut tortul aniversar al Festivalului de la Cannes.

In 2003 a iesit „Jött egy busz...”/”A Bus Came”, in care cinci cineasti maghiari– printre ei, Kornél Mundruczó si György Pálfi -, semnau cinci povesti diferite, unite printr-un singur element – un autobuz Ikarus (galben, desigur). In 2005, Cristian Mungiu a fost unul dintre cei sase tineri cineasti din Estul european care si-au reunit sase scurtmetraje sub umbrela „Lost and Found”, rezultatul avand premiera la Festivalul de la Berlin.

De pe o lista sumara nu poate fi omis cel mai celebru film-colaj, care poarta semnatura unui singur regizor – „Coffee and Cigarettes” -, realizat in 1986 si aparut intr-o „editie adaugita” in 2003. Toate filmuletele lui Jim Jarmusch se invart in jurul tigarii si cafelei. („Daca tot m-am lasat de fumat, mai pot trage o tigara...”, spunea Tom Waits intr-unul din ele).

Pentru „Un barbat si o femeie” miza a venit din dorinta a sapte regizori tineri de a se „juca” intr-un mod cat mai sincer si mai natural. „Prima oara stateam de vorba cu Vlad Petri, intr-o noapte de Revelion, si ne gandeam cum sa facem un colaj de cinci filmulete despre un barbat si o femeie intr-o camera”, spune Gabriel Achim.

„Mai tarziu, dupa ce am vorbit cu multa lume, am ajuns la opt filme, din care am ramas cu sapte, iar tema a trecut la o desfasurare cronologica a evenimentelor, pe durata unei zile, precum si la mai multe povesti care se intersecteaza.”

Dupa ceva vreme si ceva beri, s-a ales o tema „de larga respiratie”, cea care da acum titlul colajului. Filmul e o coproductie Green Film, Dawis Independent Film, Carter Films si Alma Film.

Fiecare dintre cei sapte regizori - Alexandru Mavrodineanu, Ivo Baru, Catalin Leescu, Paul Manolescu, Gabriel Achim, Sorin Damian si Ciprian Alexandrescu – a avut la dispozitie o rola de 300 de metri de pelicula si o zi de filmare, libertatea de a face ce vrea (in limita bugetului) si obligatia de a nu lungi filmul cu mult peste trei minute.

De aceea nici nu s-au prea tras duble. (Ca pret, niciun filmulet n-a costat mai mult de 3000 de euro.) Fiecare autor si-a facut singur montajul si sunetul, unii si coloana sonora (cum e cazul lui Gabriel Achim sau al lui Al. Mavrodineanu, care interpreteaza „Sonata lunii” la pianul din livingul de-acasa).

Cat despre mijloacele necesare productiei, lucrurile s-au rezolvat studenteste. „Ciprian Alexandrescu a adus echipament de la Videolink, Mavrodineanu a venit cu sunetul, iar ceilalti au facut asistenta de regie”, spune Gabriel Achim care n-a fost doar producator si regizor, dar a facut si pe soferul, pe machiorul si si-a fost propriul asistent de regie.

Solutiile au venit si dupa principiul vazand si facand. Gabriel Achim: „Ne trebuia catering la filmare, asa ca am facut rost de numarul de telefon al baiatului patronului de la Springtime si i-am spus ca avem nevoie de 20 de saorme, promitandu-i ca-l punem pe generic. Da’, dar as vrea un banner, mi-a zis, care sa fie pus acolo unde se va da filmul. Bine, si daca merg la Berlin? N-au unde pune banner acolo. Pana la urma, ne-am inteles.”

Prin Catalin Mitulescu s-a ajuns la Scott Hillier, directorul lui European Independent Film Festival, care i-a ajutat pe baieti cu o camera Panavision. Catalin Mitulescu fusese invitat si premiat la festivalul de la Paris al lui Scott Hillier. ( El are si un cameo in filmul lui Mavrodineanu.).

Singurul care a turnat in strainatate (restul, doar in Bucuresti) a fost Catalin Leescu. Echipa sa, formata din el si directorul de imagine, a stat cateva zile la Paris, unde a folosit-o in rolul femeii urmarite pe iubita lui Amir Nassiri, unul dintre producatorii lui Abbas Kiarostami (producator pe care Achim si Catalin Mitulescu il cunoscusera la Cannes). La intoarcere, Catalin Leescu si-a aparat aproape cu pieptul dezgolit rola de film.

Vamesii de pe aeroportul Orly vroiau sa o vada la raze dar, dupa o disputa aprinsa, Leescu i-a convins sa examineze rola intr-o camera obscura.

Nu stiu cat de mult au fost sedusi regizorii de eternul feminin cat de posibilitatea de a-l interpreta in cheie proprie. Prin urmare, cate Marii, atatea palarii (barbatesti).

"Pierdut la spate" Foto: Marius Iacob

N-au reusit sa ma impresioneze „Esenta rara” (de Ivo Baru), „Trei” (de Ciprian Alexandrescu) si „Dreamer” (de Sorin Damian).

Mi-au placut si „Mariam” (de Catalin Leescu), desi am resimtit neplacut comentariul din off, respectiv „Pierdut la spate” (de Gabriel Achim), unde mi-ar fi placut ca ideea barbatului greoi (Dan Astilean) care o place pe juna frizerita (Madalina Ghitescu) sa fie mai bine argumentata pentru a justifica finalul.

Sa faci un film de 3-4 minute nu e la fel de simplu ca a schimba un oberteiler. Povestea pe care o spui dintr-un foc trebuie sa aiba coerenta, logica si sa intereseze. Eventual, sa aiba la final o poanta, un carlig.

Paul Manolescu a gasit, cred, cel mai bun scenariu, aratandu-ne un baiat care urmareste o fata cu care a avut o aventura ca sa se asigure ca aceasta a parasit zona, pentru a se putea reintoarce in pat.

Al. Mavrodineanu il pune pe chelnerul interpretat de foarte expresivul Cosmin Selesi sa urmareasca o clienta (Karen Wallet) cu portofelul acesteia in mana, sperand sa continue un moment care lui i s-a parut unic, doar ca sa descopere ca nu era portofelul ei. (As fi preferat ca regizorul sa nu ridice finalul si fata sa nu-si uite si adevaratul portmoneu.).

Si „Dreamer” avea poanta – barbatul (Richard Bovnoczki) care se programeaza sa viseze o femeie cu a carui poza doarme pe perna nu e decat un scriitor in cautare de subiecte -, dar povestea in sine e destul de neinspirata.

Filmele sunt diferite nu doar ca abordare, dar si ca nivel, semn ca unele poate n-au fost pregatite si gandite suficient.

Totusi, varietatea tratarilor se regaseste in varietatea parerilor. Producatorul Gabriel Achim spune ca n-a auzit doua persoane (din „publicul larg”) care sa prefere aceleasi filme din colaj, la fel cum nici cei sapte regizori n-au aceleasi pareri despre filmele pe care le-au facut.

In opinia producatorului, interesant e ca filmele reflecta adevaratele personalitati ale autorilor.

Discutiile despre „Un barbat urmareste o femeie” sunt binevenite, drept pentru care echipa filmului construieste acum si un blog, iar Paul Manolescu si Ivo Baru au postat deja pe youtube un preview, respectiv un making-of al filmuletelor lor.

Urmaririle celor sapte baieti nu sunt suta la suta definitive. Se mai lucreaza la sunet, dupa care se va trage copia standard.

Gabriel Achim se gandeste deja ca urmatorul pas sa fie replica feminina, un film-colaj alcatuit din filmulete semnate de sapte regizoare. Se vor gasi sapte? Adina Pintilie, Iulia Rugina si Anamaria Chioveanu se pare ca sunt deja in barca.