Un eveniment important cu rezonanta istorica din aceasta editie a AFF este lansarea oficiala a filmului Baloane de curcubeu, dupa 35 de ani. Proiectia va avea loc astazi, 20 octombrie, ora 19:00, la Thalia, in prezenta regizorului Iosif Demian si a echipei de productie, Dorel Visan, Magda Catone si Erika Jozsa. Dupa proiectie, publicul va avea ocazia, intr-o discutie moderata de Cristi Puiu, sa afle detaliile din spatele camerei, istoria filmului si a cenzurii comuniste.

Afis Baloane de curcubeuFoto: Astra Film

Povestea unui haios presedinte de CAP dintr-un sat oarecare de pe malul Dunarii, captiv intre ambitia unui CAP de succes si iubirea pentru o tanara femeie, face subiectul acestui film burlesc. Parasit de proaspata nevasta pentru un fost puscarias, la doua zile dupa nunta, constiinciosul presedinte de CAP este preocupat de problema iubirii lui neimpartasite, care va cuprinde tot satul.

Filmul prezinta realitatea absurda si necosmetizata ideologic a vietii rurale romanesti a anului 1982, iar acest aspect nu a fost pe placul oficialitatilor, care l-au supus la 18 sedinte de cenzura si l-au saracit de o serie de scene importante. Sub presiunea regimului, Iosif Demian a parasit tara, stabilindu-se in Australia in 1985. Revenit dupa Revolutie, regizorul are placuta surpriza de a descoperi o copie a filmului, pe care l-a crezut disparut pentru totdeauna. Dupa abuzul cenzorilor comunisti, aproape pierdut in crepusculul timpului vreme de 35 de ani, comedia Baloane de curcubeu a fost reconditionat si va fi lansat in cadrul AFF.

"Lansarea acestui film cu un destin nefast continua directia consacrata a festivalului, de a descoperi si a prezenta publicului cinefil mari capodopere ale cinematografiei romanesti, uitate din diverse motive, mai ales pe cele nedreptatite de regimul comunist. De asemenea, abordarea realitatii prin mijloacele cinemaului documentar ramane o preocupare a AFF", a declarat Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival.

------------

Astra Film Festival 2017 este organizat de Astra Film - CNM Astra si Fundatia Astra Film

Cu sprijinul Consiliul Judetean Sibiu, Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, al Uniunii Europene - prin programul Creative Europe - Media si al Centrului National al Cinematografiei

Actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu

In colaborare cu Universitatea Lucian Blaga

Parteneri: Institutul Cultural Roman, Uniunea Cineastilor, Consulatul Republicii Federale Germania din Sibiu, Ambasada Elvetiei in Romania, Institutul Polonez din Bucuresti, Cinetic, Refresh, Habitus

Partener digital: Urby

Sponsor oficial: Constructii SA

Sponsori: Romgaz, Electrica, Banca Transilvania, Takata, Aqua Carpatica, Happy City, HBO, Cinelab, Swiss Sponsors' Fund

Masina festivalului: Toyota

Parteneri media: TVR, Europa FM, HotNews, Revista 22, VICE, Revista Timpul, Transilvania Reporter, Cineuropa, Film New Europe, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Radio Cluj, Radio Antena Sibiului, Radio Targu Mures, RFI Romania, Cinemagia, LiterNet, Catavencii, CineFan, Sub25, All About Romanian Cinema, Cooperativa Urbana, InFestival, Recorder, Iqads, Filmtett, Thinkout of the Box, Zile si Nopti, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Eveniment TV, Ora de Sibiu, Agerpres