Marii castigatori de la Cannes, in premiera in Romania, la Les Films de Cannes a Bucarest

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 5 octombrie 2017, 15:32

Palme d’Or, Grand Prix, Premiul de regie, Premiul pentru scenariu și cel mai bun actor sau Camera d’Or sunt printre cele mai importante distincții acordate de Festivalul de la Cannes iar filmele recompensate cu acestea în 2017 vor fi difuzate în premieră în România la cea de-a 8-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, între 13 și 22 octombrie, anunta organizatorii festivalului.

120 Battements par minute cunoscut și ca BPM, realizat de regizorul francez de origine marocană Robin Campillo, este câștigătorul Grand Prix-ului de anul acesta, Campillo fiind ovaționat la Cannes minute întregi după anunțul acordării premiului. Drama inspirată din lupta grupului activist Act-Up Paris împotriva indiferenței generale în fața victimelor provocate de virusul SIDA în Franța anilor ‘90, este și propunerea Franței la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Filmul a fost vândut în aproape 40 de țări, iar în România va fi proiectat în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest, urmând să fie distribuit în cinematografe de Voodo Films.

Deținătoare a unui Oscar pentru scenariul Lost in Translation, Sofia Coppola și-a adăugat anul acesta în palmares Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes pentru drama The Beguiled. Acțiunea plasată în timpul Războiului Civil din Statele Unite, le are în rolurile principale pe Nicole Kidman, Kirsten Dunst și Elle Fanning, a căror existență izolată de restul lumii într-un internat de fete din Virginia, este bulversată de apariția caporalului unionist McBurney, Collin Farrell, căruia îi oferă refugiu și îi îngrijesc rănile. Sofia Coppola rescrie povestea din filmul cu același titlu realizat de Don Siegel în 1971, de data aceasta din perspectiva feminină a celor trei protagoniste. Filmul este distribuit în România de Ro Image.

Comparat de The Times cu Taxi Driver al lui Martin Scorsese - „This is the Taxi Driver for a new century” -  You Were Never Really Here, de Lynne Ramsay a fost recompensat la Cannes atât cu Premiul pentru scenariu cât și cu cel pentru interpretare masculină, primit de Joaquin Phoenix. Într-un rol care amintește de Travis Bickle interpretat de Robert De Niro în povestea lui Martin Scosese, Phoenix este un fost agent FBI, taciturn și brutal, care încearcă să o recupereze pe Nina (Ekaterina Samsonov) fiica adolescentă a unui politician, aparent răpită, folosindu-se de arma lui preferată, un ciocan. Produs de Why Not Productions, filmul va avea premiera în Franța pe 8 noiembrie iar în România este distribuit de Voodoo Films.

Tot din competiția oficială vor fi prezentate în premieră în România și câștigătorul Palme D’Or, The Square, în regia lui Ruben Östlund dar și Premiul Juriului, drama Loveless în regia lui Andrey Zvyagintsev, autorul unor lungmetraje precum Leviathan (Cel mai bun scenariu, Cannes 2014/ nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin) sau Elena (Premiul special al Juriului Un Certain Regards, Cannes 2011). Filmele sunt distribuite în România de Independența Film.

Selecția Les Films de Cannes à Bucarest include și premiera filmului Jeune Femme (Montparnasse Bienvenue), regizat de Léonor Seraille, prezentat în competiția Un Certain Regard și recompensat cu Premiul Camera d'Or. O poveste care o are în prim plan pe Paula (Laetitia Dosch) întoarsă de curând în Paris după o lungă absență pregătindu-se de un nou început fără a avea însă un plan de viață. Filmul vorbește despre „o generație care pare că trăiește doar în prezent ... în mod paradoxal unii oameni sunt copleșiți de multitudinea de posibilități și opțiuni pe care le au la dispoziție”, scrie The Hollywood Reporter. Din competiția Un Certain Regard, va fi proiectat în festival și thrillerul Wind River – Premiul pentru regie – Un Certain Regard, 2017 – semnat de Taylor Sheridan, autorul scenariilor unor filme ca Sicario sau Hell or High Water, pentru acesta din urmă fiind nominalizat la Oscar.

Documentarul lui Emmanuel Gras, Makala, o incursiune în viața unui tânăr vânzător de mangal din Congo care se trăduiește să  asigure un viitor mai bun pentru el și familia lui, a fost recompensat cu Marele Premiu Semaine de la Critique anul acesta la Cannes. Tot în Semaine de la Critique, Premiul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques a fost atribuit producției  Ava regizată de Léa Mysius, despre o tânără care își pierde treptat vederea. Filmat pe 35 mm, Ava este „în același timp un portret complex al personajului principal, dar și un rămas bun îndurerat, adresat imaginilor efemere - ultimele pe care Ava le va vedea ... este într-un fel și un tribut adus filmării pe peliculă, care pare deja un act de nostalgie radicală”(Variety).

Biletele pentru cea de-a opta ediție a Les Films de Cannes à Bucarest vor fi puse în vânzare săptămâna aceasta pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

Ediția a opta a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și este realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

307 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi