"Scris/Nescris" de Adrian Silisteanu castiga Marele Premiu la Festivalul de Film de la Odense

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 4 septembrie 2017, 13:00

Adrian Silisteanu primeste marele premiu la Odense
Foto: ICR
Filmul “Scris/Nescris” regizat de Adrian Silișteanu a câștigat Grand Prix- The HCA Award la Festivalul Internațional de Film de la Odense, care s-a încheiat duminică, în Danemarca.

Premiul celei de-a 42-a ediții a Festivalului de Film de la Odense s-a acordat celui mai bun scurtmetraj din competiția principală și a fost în valoare de 50 000 de coroane daneze (6.700 euro). Prin câștigarea Marelui Premiu, filmul regizorului român a fost automat înscris în selecţia pentru Premiile Academiei Americane de Film. Distincţia pentru filmul românesc a fost ridicată chiar de regizorul Adrian Silișteanu, aflat la Odense la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm.

Juriul festivalului spune, în motivația sa: ”Piesa este sublimă și autentică (...) Este un film curajos, care arată ciocnirea dintre două culturi, însă ne permite să vedem în spatele realității, pentru a găsi multă compasiune și iubire.”

La rândul său, Adrian Silişteanu a spus despre participarea la OFF17 : „A fost, într-adevăr, o experienţă deosebit de plăcută. Am simtit din partea tuturor un entuziasm sincer legat de “Scris/Nescris”, ceea ce nu poate decât să mă bucure.”

Filmul lui Adrian Silişteanu spune povestea unei familii de romi. Fiica minoră abia a născut o fată, iar tatăl - Pardică - nu pare să fie încântat de eveniment. Când un angajat al spitalului le cere să semneze mai multe hârtii, descoperă faptul că familia are probleme cu actele şi cu statutul de părinţi. Pericolul iminent de a fi despărţiţi de fiica minoră îl face pe Pardică să acţioneze.
 
“Scris/Nescris” a mai câștigat anul acesta Marele Premiu la Tampere Film Festival, iar în 2016 scurtmetrajul a primit nu mai puţin de trei premii la Festival Cinemed din Montpellier.

OFF (Odense International Film Festival) este cel mai cunoscut festival de film dedicat producţiilor scurte din Danemarca, cu un public anual de peste 20.000 de spectatori și unul dintre cele mai importante festivaluri de film din spațiul scandinav. Este al treilea an consecutiv în care ICR Stockholm, împreuna cu Ambasada României în Regatul Danemarcei sprijină participarea unui regizor român la acest festival.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

151 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică