Caravana Filmelor NexT incepe joi 27 iulie, la Baia Mare

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 27 iulie 2017, 10:43

Caravana Filmelor NexT
Foto: Afis
Ajunsă la cea de-a 4-a ediție, Caravana Filmelor NexT urmează să instaleze sala de cinema preferată a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajiști întinse și alte spații verzi neconvenționale din 7 orașe din țară, în perioada 27 iulie – 23 august.

În serile de 27, 28 și 29 iulie, spectatorii din Baia Mare sunt primii încurajați să renunțe la scaune și să își așeze păturile pe iarbă verde, pentru 3 seri de picnic și cinema sub clar de lună, pe Câmpul Tineretului. Caravana face prima oprire la Baia Mare cu cele mai aplaudate 16 filme scurte de la ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, reunite în trei programe speciale: Scurtmetraje românești pline de imaginație, o seară de Oscar și cele mai iubite filme din selecția NexT 2017.

Pentru joi, 27 iulie, Caravana Filmelor NexT a pregătit o seara dedicată filmelor românești: întâmplări de familie rupte din viață și povești de dragoste cu întorsături neașteptate, spuse pe scurt, cu multă imaginație.

Joi, 27 iulie, ora 21:30 – Scurtmetraje românești de la Oscar
Mamă, tată, trebuie sa vă spun ceva, r: Paul Mureșan, 2016, 6’
Omul de pe lună, r: Mihnea Aliciu, 2016, 18'
O noapte de dragoste, r: Alexandru Mavrodineanu, 2016, 25’
Pipa, sexul și omleta, r: Ana Maria Comănescu, 2016, 23' (Premiul publicului pentru film românesc la festivalul NexT 2017)
Plecarea, r: Cătălin Drăghici, 2017, 22'

Pe 28 iulie, băimărenii vor vedea Best of Festivalul NexT 2017, o retrospectivă cu cele mai iubite filme de la NexT 2017, comedii, animații, călătorii în spațiul cosmic sau pe tărâmuri magice, filme de groază și filme ca-n viață, toate scurte, cât să guști în două ore din tot ce are cinematograful mai bun de oferit.

Vineri, 28 iulie, ora 21:30 – Best of NexT 2017
Lumina roşie, r: Toma Waszarow, Bulgaria/Croația, 2016, 21’
Supă de piatră, r: Clémentine Robach, Franța, 2015, 7’
Leshy, r: Pavel Soukoup, Republica Cehă, 2016, 23’
Aport!, r: Alon Richter, Israel, 2016, 4’
Regatul, r: Francesco Fanuele, Italia, 2016, 27’
Despre păsări și albine, r: J.J. Vanhanen, Finlanda, 2016, 12’

Pe 29 iulie, covorul roșu se va întinde peste pajiște și reflectoarele vor fi aprinse pentru cele cinci scurtmetraje de ficțiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2017 în cadrul Serii de Oscar.

Sâmbătă, 29 iulie, ora 21:30: Seară de Oscar
Femeia și trenul, r: Timo von Gunten, Elveția, 2016, 30’
Nopți liniștite, r: Aske Bang, Danemarca, 2016, 30’
Timecode, r: Juanjo Giménez, Spania, 2016, 15'
Dușmani interiori, r: Sélim Azzazi, Franța, 2016. 28’
Cântă, r: Kristóf Deák, Ungaria, 2016, 25’

Cea de-a patra ediție a evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT în fața unui public nou, în afara Bucureștiului, în orașe unde posibilitățile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puține sau inexistente. Evenimentul este dedicat întregii familii și este creat sub conceptul de picnic și cinema sub clar de lună. Intrarea la toate proiecțiile este liberă.

Călătoria continuă la Cluj-Napoca (31 iulie, 1-2 august), Vatra Dornei (4-5-6 august), Oradea (8-9-10 august), Sinaia (12-13-14 august), Brașov (17-18-19 august), Arad.

Caravana Filmelor NexT este un proiect organizat de Societatea Culturală NexT.


Citeste mai multe despre   






















697 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version