Regizorul Claudiu Mitcu se află, în această perioadă, în pre-producția unui nou documentar despre problematica unui iminent cutremur în România, cu consecințe catastrofale, în special, în București. Pentru noul proiect, regizorul Claudiu Mitcu lucrează împreună cu Ilinca Micu și Ileana Bîrsan, cu care a realizat și cel mai recent documentar, "Procesul" (2017), producție ce a avut premiera mondială, luna trecută, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Regizorul Claudiu MitcuFoto:

Documentarul va încerca, pe de-o parte, conștientizarea pericolului real al unui astfel de dezastru, pentru unii bucureșteni o amenințare abstractă, pentru alții, însă, una terifiantă, pentru care deocamdată nu s-au găsit rezolvările adecvate și eficiente. Pe de altă parte, documentarul va investiga, deopotrivă, demersurile autorităților responsabile pentru expertizarea clădirilor cu risc seismic, pentru prevenirea unei catastrofe de proporții, pentru diminuarea numărului victimelor și, nu în ultimul rând, pentru o eficientă intervenție a instituțiilor implicate în situații de urgență.

Reprezentanții municipalității raportează că, în București, există în acest moment 356 de clădiri încadrate în clasa I cu risc seismic (cele cu "bulina roșie"), din care 179 prezintă un real pericol public. Alte 307 sunt încadrate în clasa II cu risc seismic, iar 1591 sunt încadrate în categorii de urgență, însă nu și într-o clasă de risc seismic corespunzătoare. În ultimii 10 ani, au fost consolidate doar 42 de cladiri din clasa I de risc seismic.

Claudiu Mitcu a realizat documentarele "Australia" (2009), "Circul vesel" (2010), „Noi doi” (2011), „Maria” (2013), ”Rețeaua”(2015).

Documentarul va fi produs de compania Wearebasca.