Bucharest International Dance Film Festival editia a III-a debuteaza pe 7 septembrie

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 4 iulie 2017, 12:02

BIDFF 2017
Foto: Afis
Cea mai importantă manifestare cinematografică dedicată producțiilor de dans, ajunsă la cea de-a III–a ediție, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 7-10 septembrie 2017.

BIDFF 2017 se va desfășura la Cinema „Elvira Popesco”, Centrul Național al Dansului București, Muzeul Național de Artă Contemporană. În plus, păstrând tradiția, organizatorii pregătesc o serie de evenimente în spații necovenționale din capitală, precum URBANINC sau Gallery.

Din programul festivalului nu vor lipsi cele mai recente producții cinematografice de scurt și lung metraj, conferințe sau masterclass-uri.

Tema ediției din acest an, THE AGE OF THE STRANGE, își propune o întoarcere la starea de natural, căutând modalități de expunere “tehno-surealiste”, îmbrățișând contradicția și fragilitatea. Contextul din ce în ce mai tulburător al unei lumi în situație de criză pune sub semnul întrebării autenticitatea existenței cotidiene, contradicțiile și fragilitatea devenind vectori ai traiectoriei zilnice.

Dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume, Bucharest International Dance Film Festival a dat start înscrierilor pentru competiția internațională dar și pentru programul competițional autohton.

Festivalul caută filme inovatoare, cu un mesaj câteodată transparent, câteodată codificat, provocând publicul la un schimb de informații despre viața socială, politică, emoții puternice, locuri neobișnuite, îmbinând limbajul corporal și cel cinematografic.

BIDFF continuă misiunea de a promova toate stilurile și esteticile de mișcare, selectând filme cu un concept puternic, a căror realizare cinematografică este într-un raport de interdependență cu tema aleasă și modalitățile de expunere.

Încurajând experimentul artistic și inițiativele curajoase, organizatorii așteaptă înscrierile pentru producțiile internaționale până pe data de 9 iulie 2017, în timp ce producțiile pentru „Competiția Românească” pot fi trimise până pe 1 august 2017.

Detaliile despre regulament și condițiile de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului bidff.ro.

Bucharest International Dance Film Festival este organizat de Asociația Tangaj Dance, un proiect cultural co-finanțat de AFCN - Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.


Citeste mai multe despre   























[P] 1000 inseamna mai mult decat un numar

Angajatii sunt resursa cea mai importanta in orice companie, iar in cazul unui business de servicii, succesul se bazeaza pe resurse umane competente si implicate, care aduc plus valoare in relatia cu clientii. Societe Generale European Business Services, centrul care ofera servicii profesionale cu valoare adaugata in domenii precum finante, achizitii, resurse umane, KYC (Know Your Customers) si servicii de IT pentru grupul Societe Generale, a ajuns la pragul de 1000 de angajati in doar 6 ani de la infiintare.

153 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică