Filmul "Fire at Sea", în regia lui Gianfranco Rosi, singurul documentar câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin (2016), va rula, începând de vineri, în cinematografele din România, informează Agerpres. Coproducţie Italia - Franţa, "Fire at Sea" surprinde drama migranţilor din Africa ce ajung pe insula Lampedusa, aflată în sudul Italiei - primul loc în drumul lor spre Europa.

Filmul, care a fost nominalizat şi la Premiile Oscar 2017 pentru "Cel mai bun documentar", urmăreşte povestea lui Samuele, care are 12 ani şi trăieşte pe o insulă în mijlocul mării Mediterane. Îi plac jocurile pe pământ, deşi totul în jurul lui vorbeşte despre mare - o mare pe care bărbaţi, femei şi copii încearcă să o traverseze pentru a ajunge pe insula sa. Pentru că nu este o insulă ca oricare alta. Este insula Lampedusa, aflată la 200 de km de coasta sudică a Italiei, devenită în timp frontiera simbolică a Europei, fiind traversată în ultimii 20 de ani de milioane de migranţi în căutarea libertăţii, potrivit descrierii peliculei.

Pentru a realiza documentarul, regizorul Gianfranco Rosi a petrecut un an pe insulă. Născut în Eritreea, stat pe care l-a părăsit la 13 ani pentru a emigra în Italia, Rosi este singurul regizor de film documentar premiat cu principalele trofee din cadrul celor mai prestigioase festivaluri de film din Europa - Cannes, Berlin, Veneţia.

Distins cu premiul pentru "Cel mai bun documentar european" la European Film Awards (2016), recompensat cu "Premiul juriului ecumenic" la Festivalul de Film de la Berlin (în cadrul ediţiei care i-a adus şi Ursul de Aur), "Fire at Sea" este şi "documentarul anului", potrivit London Critics Circle Film Awards.

"Fire at Sea" va rula în cinematografele din oraşele Baia Mare, Bârlad, Botoşani, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Deva, Iaşi, Sf. Gheorghe, Piteşti, Timişoara şi Vaslui.