TIFF: Adolescentii se pot inscrie pentru Let's Go Digital

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 3 aprilie 2017, 13:29

Atelierul Let's Go Digital
Foto: TIFF
Unul dintre cele mai longevive și îndrăgite proiecte ale Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie 2017), atelierul de film pentru adolescenți Let’s Go Digital!, ajunge anul acesta la ediția cu numărul 15. Din 2005 încoace, de la lansarea lui, peste 200 de adolescenți cu vârste între 14 și 18 ani din toată țara, pasionați de cinema, fotografie și editare video, au făcut primii pași în lumea filmului la TIFF, îndrumați de profesioniști.

Mulți dintre foștii participanți ai LGD au absolvit ulterior studii de cinema și filmează, montează, regizează sau joacă în filme, organizează festivaluri sau scriu despre cinema. Unii dintre ei au deja în portofoliu premii și nominalizări. Printre aceștia, regizorii Luiza Pârvu, Anda Pușcaș, Ana Maria Comănescu, Alina Manolache, Andrada Iacobeț, Sofia Iulia Nelega, monteurii Letiția Ștefănescu (Sieranevada), Răzvan Ilinca, Ștefan Pârlog, operatorii Tudor Platon și Vladimir Bulza, actorii Andrei Huțuleac, Anghel Damian, Teona Galgoțiu, criticii Irina Trocan, Iulia Voicu.

Timp de 10 zile, în cadrul celui mai important festival de film din România, tinerii vor parcurge toate etapele realizării unui film, de la alegerea subiectului și scrierea scenariului la filmare cu o cameră digitală și montaj. Participanții LGD își vor descoperi și exersa aptitudinile pentru o viitoare carieră în cinematografie folosind aparatură profesională, sub îndrumarea unor experți. Ei vor avea, totodată, acces la evenimentele festivalului.

Sunt eligibili adolescenți din toată țara, cu vârste între 14 și 18 ani, pasionați de cinema, fotografie, editare video. În urma înscrierilor, echipa de traineri care va susţine atelierul la Cluj-Napoca va alege 15 participanţi, care vor lucra în echipe de câte trei, pornind de la o temă dată. Lor li se vor alătura trei seniori, foşti participanţi Let’s Go Digital!, care vor avea rolul de a-i îndruma pe începători şi de a realiza un making of al atelierului. Cele 5 scurtmetraje rezultate vor fi proiectate în ultima seară în faţa publicului TIFF, care va desemna cel mai bun film al ediției. Scurtmetrajul câştigător va fi premiat în cadrul unei gale de închidere, în penultima zi de TIFF.

Înscrierile au loc până pe data de 28 aprilie 2017. Regulamentul și detaliile necesare înscrierii pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului www.tiff.ro.   

Ediţia cu numărul 15 a Let's Go Digital! este organizată de Festivalul Internațional de Film Transilvania și va avea loc la Cluj-Napoca între 2 și 10 iunie 2017.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

345 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri