Festivalul International de Film Cinecultura incepe luni 20 martie, la Timisoara

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 20 martie 2017, 9:53

Cinecultura 8
Foto: Afis festival
O nouă ediție, a opta la numar, a Festivalului Internațional de Film Cinecultura, incepe luni 20 martie la Timisoara. Pana pe 25 martie vor fi proiectate 11 filme în Aula Magna a Universității de Vest.

Deschiderea festivalului va avea loc luni, 20 martie, la ora 19:00 și va sta sub semnul filmului românesc „Cel Ales”, de Cristian Comeagă. Vorbitorul ales să facă trecerea dinspre realitatea obiectiv-contextuală spre lumea de dincolo de ecran este un glas al femininului scriitoricesc contemporan – Ioana Duda, creatoarea Instinctului și continuatoarea trăirii după și dincolo de prima moarte. Va vorbi, așadar, despre „Cel Ales” cineva care înțelege și drama, și polifonia de stiluri și voci, și realul, și misterul, și imaginarul.

În următoarele zile, programul va include filme din Austria, Franța, Germania, Italia, Peru, Portugalia, Serbia, Spania și – pentru prima dată la Cinecultura – din Bulgaria și Rusia.

În cea de-a doua seară, în 21 martie, de la ora 18:00 aveti ocazia sa va intalniti cu unul dintre cele mai cunoscute filme peruane ale tuturor timpurilor. “A los 40” este o comedie despre neliniștile care încep să ne macine pe toți cam pe la jumătatea vieții. La ora 20:00, prin thrillerul german “Victoria”, puteti vedea povestea unei tinere din Spania care ajunge să fie implicată în jaful unei bănci, într-o noapte memorabilă, la Berlin. Regizat de Sebastian Schipper, filmul a fost turnat dintr-un singur cadru continuu, fără montaj.

Seara de miercuri, 22 martie, este dăruită cu totul comediilor. Primul film, cu începere de la ora 18:00, este producția italiană “Perfetti Sconoscutti”. La o cină obișnuită, niște prieteni decid să fie complet transparenți și fiecare începe să citească mesajele celuilalt. A doua comedie, care începe la ora 20:00, este producția spaniolă “Mi Gran Noche”, a faimosului regizor Álex de la Iglesias, avându-l în rolul principal pe Mario Casas și care se descrie simplu, astfel: intrigi și o emisiune înregistrată pentru Anul Nou.

Joi, 23 martie, la ora 18:00, are loc proiectia dramei portugheze “Viagem A Portugal”. Regizorul Sérgio Tréfaut filmează în alb și negru prejudecățile unui sistem care nu reușește să vadă mai departe de naționalitate și de culoarea pielii. Filmul francez, cu începere de la ora 20:00, este “La Famille Bélier”, o producție care s-a bucurat de un mare succes în țara de origine. Popstar Louane joacă rolul unei adolescente perfect sănătoase, care își dorește să urmeze o carieră muzicală, chiar dacă provine dintr-o familie cu deficiențe de auz.

Cele două filme de vineri, 24 martie, sunt adaptări cinematografice ale unor opere literare. “Maikäfer Flieg”, filmul austriac de la ora 18:00, este o adaptare după faimoasa carte pentru copii, a autoarei Christine Nöstlinger. Filmul descrie ultimele zile ale războiului din Viena anului 1945. De la ora 20:00 pășim în universul lui Anton Chekhov, prin adaptarea pentru marele ecran a nuvelei “Палата № 6” (Salonul Nr. 6). Prima prezență a Rusiei la Cinecultura îi va purta pe spectatori pe coridoarele psihiatriei rusești, unde atât doctorul, cât și pacientul cugetă asupra unor concepte filosofice.

Ultima seară a festivalului, sâmbătă, 25 martie, este dedicată în întregime filmelor din spațiul slav. Bulgaria debutează la Cinecultura, la ora 18:00, cu filmul “Маймуна“ (Monkey)”. Acțiunea se desfășoară la Sofia și urmărește viața a două surori, adolescentele Iva și Maya. Al doilea film al serii, cu începere de la ora 20:00, este producția sârbească “Ивкова слава” (Ivko’s Feast), o comedie plasată în Nis, în s. al XIX-lea, unde ospățul lui Ivko scapă de sub control din pricina unor oaspeți insolenți.

Filmele vor fi difuzate în limbile originale, cu subtitrări în română sau în engleză. Intrarea este liberă în toate serile festivalului, informeaza organizatorii.


Citeste mai multe despre   






















289 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi