Ion Dichiseanu, unul dintre cei mai iubiti actori romani, va primi "Premiul pentru Intreaga Cariera" in cadrul celei de-a XI-a editii a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc luna aceasta, pe 21 martie 2017, la Teatrul National "Ion Luca Caragiale" din Bucuresti, informeaza site-ul oficial al evenimentului.

Ion Dichiseanu (foto arhiva)Foto: AGERPRES

Actorului Ion Dichiseanu, in varsta de 83 de ani, are o cariera care se întinde pe parcursul a aproape 60 de ani.

Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru Întreaga Carieră a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici ai filmului românesc: Florin Piersic, Coca Bloos, Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin.

Născut pe 20 octombrie 1933, la Adjud, Ion Dichiseanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru București, în 1959.

Marele actor român este cunoscut pentru nenumăratele roluri puse în scenă la Teatrul Nottara, numeroase apariții la teatru TV și teatru radiofonic, dar și pentru cele peste 50 de filme în care a jucat.

Debutează pe marile ecrane în 1961, în lungmetrajul „Darclée”, regizat de Mihai Iacob, film inclus în competiția oficială a Festivalului de la Cannes din acel an.

În 1979, Ion Dichiseanu este distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 este decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Ion Dichiseanu este cunoscut publicului din România pentru roluri din filme precum: „Tunelul” (regia Francisc Munteanu, 1979), „Bătălie pentru Roma” (regia Robert Siodmak, 1968), „Trandafirul galben” (regia Doru Năstase, 1981) dar mai ales pentru personajul Pierre Vaillant din serialul de un succes incontestabil "Toate pânzele sus", regizat de Mircea Mureșan în 1976.

Filmografia lui Ion Dichiseanu este completată de titluri precum „Titanc Vals” (regia Paul Călinescu, 1965), „Revanșa” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pistruiatul” (regia Francisc Munteanu, 1986).

La sfârșitul anilor ’80, Ion Dichiseanu colaborează și cu Ion Popescu-Gopo pentru lungmetrajul „Maria și Mirabela în Tranzistoria”.

Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.