Grandioasa gala a Premiilor Oscar are loc in aceasta noapte, incepand cu ora 1:30 GMT (3:30 - ora Romaniei), la Dolby Theatre din Los Angeles, va fi prezentata de Jimmy Kimmel si va fi transmisa in peste 225 de tari din intreaga lume. Musicalul "La La Land" este marele favorit al editiei din acest an.

Premiile OscarFoto: oscar.go.com

Musicalul "La La Land", Damien Chazelle, Cassey Affleck si Emma Stone sunt favoritii caselor de pariuri britanice la cele mai importante categorii de premii ce vor fi decernate duminica seara la gala Oscar 2017 - "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cel mai bun actor in rol principal" respectiv "cea mai buna actrita in rol principal", scrie News.ro.

Nicerodds.co.uk, un agregator al site-urilor administrate de marile case de pariuri din Marea Britanie, a realizat ca in fiecare an un top al favoritilor la premiile Oscar.

Platforma online Nicerodds.co.uk afiseaza un tabel in care sunt marcate in primele doua coloane verticale cea mai mare si cea mai mica cota pentru fiecare dintre filmele si artistii nominalizati la Oscar. In coloanele urmatoare sunt afisate cotele individuale calculate de casele de pariuri Bet365, Betfred, Betway, Intertops, Paf si Titanbet. Ultima coloana este rezervata "castigatorilor" - artistii si filmele cu statutul de mare favorit, ale caror cote reprezinta o medie aritmetica a cotelor anuntate de casele de pariuri mentionate mai sus.

Cel mai bun film

Premiul Academiei pentru cel mai bun film este unul dintre premiile de merit decernate in fiecare an de Academy of Motion Picture Arts and Sciences (AMPAS) artistilor care lucreaza in industria cinematografica. Categoria "Best Picture" ("Cel mai bun film") este singura categorie in care fiecare membru al Academiei este eligibil nu doar pentru a vota pe buletinele finale, ci si pentru a putea sa faca nominalizari. In timpul ceremoniei anuale a Academiei, premiul pentru cel mai bun film este ultimul trofeu care este anuntat la gala Oscar si, incepand din anul 1951, este primit, pe scena, de producatorii peliculei. Acest trofeu este considerat cel mai important premiu atribuit de AMPAS si celebreaza regia, interpretarea si scenariul unui film.

In 2017, potrivit site-ului nicerodds.co.uk, cea mai buna cota medie o are musicalul "La La Land" ¬ 1,16.

Pe locul al doilea se afla drama "Moonlight", cu o cota medie de 6,5, iar podiumul este completat de filmul "Hidden Figures", cu o cota medie de 21.

Cel mai bun actor

Cel mai bun actor in rol principal este unul dintre premiile de merit atribuite in fiecare an de AMPAS in semn de recunoastere a unui artist care a avut o interpretare extraordinara intr-un film. Inainte de cea de-a 49-a gala a premiilor Oscar, ce a avut loc in 1976, acest premiu era cunoscut sub numele "Premiul de merit al Academiei pentru o interpretare realizata de un actor". Insa, inca de la debutul sau, acest trofeu era numit in mod uzual "Oscarul pentru cel mai bun actor". Desi actorii sunt nominalizati pentru acest trofeu de membrii AMPAS care sunt ei insisi actori, castigatorii sunt alesi prin votul tuturor membrilor Academiei de film americane, indiferent de ramura profesionala din care acestia provin.

In 2017, favoritul caselor de pariuri britanice este actorul Cassey Affleck, protagonistul filmului "Manchester by the Sea", cu o cota medie de 1,64.

Denzel Washington, starul filmului "Fences", urmeaza in clasament la o distanta foarte mica, avand o cota medie de 2,18, si ar putea sa rastoarne toate pronosticurile.

Pe locul al treilea se afla Ryan Gosling, actorul principal din musicalul "La La Land", cu o cota medie de 17.

Cea mai buna actrita

Cea mai buna actrita intr-un rol principal este unul dintre premiile de merit atribuite in fiecare an de AMPAS, in semn de recunoastere a unei artiste care a avut o interpretare extraordinara intr-un film. Acest trofeu era denumit pana in 1976 "Premiul de merit al Academiei pentru o interpretare realizata de o actrita". Insa, inca de la infiintare, trofeul este cunoscut in mod uzual sub numele de "Oscarul pentru cea mai buna actrita".

In acest an, favorita pariorilor britanici este Emma Stone, protagonista din filmul "La La Land", care are o cota medie de 1,16.

Pe locul al doilea se afla Natalie Portman, gratie interpretarii sale din pelicula "Jackie", cu o cota medie de 6,5.

Actrita franceza Isabelle Huppert, preferata criticilor de specialitate, care a castigat toate trofeele majore acordate in actualul sezon al premiilor cinematografice gratie interpretarii sale din filmul "Elle", se afla insa abia pe locul al treilea in topul caselor de pariuri britanice, cu o cota medie de 10.

Cel mai bun regizor

Damien Chazelle, regizorul musicalului "La La Land", este principalul favorit la castigarea premiului Oscar la categoria "cel mai bun regizor". Potrivit nicerodds.co.uk, tanarul cineast american are o cota medie de 1,05.

Barry Jenkins, regizorul dramei "Moonlight", ocupa locul al doilea in topul favoritilor pariorilor britanici, cu o cota medie de 12,3. Pe locul al treilea se afla Kenneth Lonergan, regizorul filmului "Manchester by the Sea", cu o cota medie de 16.

Cel mai bun actor in rol secundar

Favoritul acestei categorii este Mahershala Ali, datorita interpretarii din "Moonlight", cu o cota medie de 1,13. Ceilalti patru nominalizati se afla la mare distanta si, potrivit pariorilor britanici, nu au nicio sansa la trofeu.

Cea mai buna actrita in rol secundar

Favorita din aceasta sectiune este Viola Davis, pentru evolutia sa din filmul "Fences" (cota medie 1,02). Performanta actritei afro-americane este atat de convingatoare, incat pariorii britanici considera ca vedeta din "Fences" si-a spulberat concurenta si nu poate sa piarda acest Oscar.

Cel mai bun scenariu original

Pe primul loc se afla filmul "Manchester by the Sea", cu o cota medie de 1,59. Urmeaza "La La Land" (cota medie 2,23) si "Hell or High Water" (cota medie 24,6).

Cel mai bun scenariu adaptat

Primele trei pozitii in topul favoritilor sunt ocupate de filmele "Moonlight" (cota medie 1,16), "Hidden Figures" (cota medie 9,66) si "Lion" (cota medie 10,66).

Cel mai bun film strain

Potrivit nicerodds.co.uk, aceasta este una dintre cele mai disputate categorii de la premiile Oscar 2017. Coproductia cu participare romaneasca "Toni Erdmann", care reprezinta Germania la premiile Academiei de film americane, continua sa se mentina pe primul loc in topul favoritilor, cu o cota medie de 1,86.

Pe locul al doilea, la o distanta foarte mica, se afla lungmetrajul iranian "The Salesman", cu o cota medie de 2,02.

Pe pozitia a treia, la mare distanta, se afla filmul suedez "A Man Called Ove", cu o cota medie de 10.

Cel mai bun lungmetraj de animatie

Filmul "Zootopia" pare sa se fi desprins in favoritul cert al acestei categorii, ocupand primul loc in preferintele caselor de pariuri britanice, cu o cota medie de 1,21.

Pe locul al doilea se afla animatia "Kubo and The Two Strings" (cota medie 3,91), iar podiumul este completat de pelicula "Moana" (cota medie 21,66).