Cele mai recente producţii de pe cinci continente, filme premiate la marile festivaluri, premiere naţionale şi mondiale vor putea fi urmărite în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, care se va desfăşura între 7 şi 16 octombrie la Bucureşti.

Festivalul Anim'estFoto: Poster

Toate evenimentele vor putea fi urmărite la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes, Centrul CINETic, Club Fabrica şi Club Control, informeaza Agerpres, citand organizatorii evenimentului.

"Ediţia din acest an a Anim'est aduce nou, ca la fiecare ediţie, cele mai bune animaţii produse în ultimul an în lume. Sunt noutăţi absolute şi o parte dintre ele nu pot fi văzute decât la Anim'est. De asemenea, noutăţi sunt nişte evenimente cu totul speciale, printre care închiderea festivalului, unde este pregătită o proiecţie specială a filmului 'Felix the Cat', acompaniată de muzică live compusă special pentru acest eveniment, foarte multe produse fresh realizate de animatorii români", a declarat Vlad Ilicevici, director executiv Anim'est.

Pentru cea de-a 11-a ediţie a festivalului, organizatorii promit un program intens şi o tematică inedită, ediţia fiind dedicată "acelor pisici care au cucerit ecranele, cu decenii înainte să cucerească internetul".

"E un proiect pe care l-am avut de mult în plan, s-a întâmplat în acest an pentru că acum am primit confirmarea şi pentru că anul trecut au fost restaurate două dintre cele mai importante filme cu pisici, respectiv 'Parisul vesel' şi 'Pisicile aristocrate'", a declarat Mihai Mitrică, directorul festivalului.

O serie de proiecţii speciale, micro-universuri fantastice create în jurul celor mai iubite feline, vor face parte din programul evenimentului, de la lungmetraje precum "Parisul Vesel" sau "Pisicile aristocrate" până la producţii recente, precum "O pisică la Paris", lungmetrajul lui Jean-Loup Felicio, şi Alain Gagnol, nominalizat la Oscar în 2012.

Un highlight al programului este selecţia specială de scurtmetraje cu "Motanul Felix", celebra pisică neagră antropomorfă desenată de Otto Messmer în epoca filmului mut.

Ediţia din acest an a Festivalului Anim'est va fi deschisă oficial vineri, 7 septembrie, la Cinema Pro, cu cel mai important lungmetraj de animaţie al anului, 'La Tortue Rouge' ('Ţestoasa roşie'), o co-producţie Franţa-Belgia-Japonia în regia lui Michael Dudok de Wit.

Ţara invitată a ediţiei din acest an este Belgia. Publicul va avea ocazia să vizioneze o retrospectivă a animaţiei belgiene, realizată cu sprijinul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anima Bruxelles.

Organizatorii au pregătit pentru public şi două nopţi cu tematică. Pe 8 octombrie va avea loc Creepy Animation Night, în care va fi prezentată o nouă serie de "proiecţii înfricoşătoare", iar pe 14 octombrie - Trippy Animation Night, cu noi scurtmetraje de animaţie neconvenţionale, un show memorabil despre sex, drugs & rock'n'roll interzis minorilor.

Cele mai bune videoclipuri animate lansate recent vor putea fi văzute pe 13 octombrie, la Club Fabrica, în cadrul Animusic Night. 32 de videoclipuri sunt înscrise în competiţia de anul acesta, selecţia bifând cele mai fanteziste animaţii cu pisici, în ton cu tematica ediţiei, dar şi cele mai noi lansări ale unor artişti consacraţi ca Beck, David Gilmour, Marlin Manson, Fever Ray sau Todd Terje.

Juriul secţiunilor lungmetraj internaţional şi competiţie românească îi are în componenţă pe Anthony Farquhar Smith (Marea Britanie), Carolina López Caballero (Spania) şi Martin Vandas (CZ). Juriul secţiunilor scurtmetraj internaţional şi film studenţesc este compus din Carter Pilcher (SUA), Shelley Page (Marea Britanie) şi Gabriel Harel (Franţa), iar juriul secţiunii Music Video este compus din Alexandru Ciubotariu, Andrei "Robin" Proca şi Ciprian Muntele.

Biletele pentru Festivalul Anim'est pot fi achiziţionate online, pe www.eventbook.ro, precum şi de la intrarea în sălile de cinema.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, membru al reţelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociaţia Est'n'est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ministerului Culturii, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Uniunii Cineaştilor din România.