Patru filme romanesti la Festivalul International de Film de la San Sebastian

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 15 septembrie 2016, 13:59

Festivalul de film de la San Sebastian
Foto: ICR
Creația cinematografică românească va fi prezenta cu patru filme la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, ce se desfășoară în perioada 16-24 septembrie. Sieranevada, filmul regizat de Cristi Puiu, va fi prezentat în secțiunea „Perleˮ a Festivalului de la San Sebastian si va concura pentru Premiul publicului.

Institutul Cultural Român de la Madrid sprijină deplasarea actrițelor Iulia Lumânare și Iulia Ciochină, a regizoarei Roxana Stroe și a producătoarei Irina-Andreea Malcea pentru a reprezenta filmele în diferite secțiuni.

Astfel, Iulia Ciochină și Iulia Lumânare sunt protagoniste ale peliculei Vânătoare, regizată de Alexandra Bălteanu și selectată în secțiunea competitivă „Nuev@s director@sˮ, unde sunt prezentați tineri regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Filmul urmărește povestea a trei femei care decid să ia poziție față de condiția lor.

Regizoarea Roxana Stroe va participa cu scurtmetrajul O noapte în Tokoriki, ce-i are ca protagoniști pe Iulia Ciochină, Cristian Bota și Cristian Priboi, la Întâlnirile Internaționale ale Studenților de Film din cadrul festivalului. Scurtmetrajul se alătură altor 14 creații ale unor tineri regizori în competiția pentru cele două premii ale secțiunii: Premiul Panavision, respectiv Premiul Orona. La Întâlnirile Internaționale ale Studenților se reunesc reprezentanții școlilor de film în jurul competiției de scurtmetraje, dar și a numeroase master class-uri și întâlniri profesionale.

Producătorul delegat Irina-Andreea Malcea va prezenta proiectul cinematografic La Civil / Cu două tăișuri, o producție Belgia –Mexic – România, regizată de Teodora Ana Mihai. Proiectul a fost selecționat în cadrul Forumului Coproducțiilor Europa-America Latină, dedicat stimulării colaborărilor între profesioniști și piețele cinematografice de pe cele două continente.

Sieranevada, filmul regizat de Cristi Puiu, va fi prezentat alături de alte 15 producții în secțiunea „Perleˮ a Festivalului de la San Sebastian. Secțiunea include o selectă listă a celor mai premiate și apreciate lungmetraje realizate în acest an. Pelicula regizorului român va concura pentru Premiul publicului alături de producții semnate de François Ozon, Ken Loach, Gianfranco Rossi, Marian Ade, Pablo Larraín sau Emir Kusturica.
Sprijinirea echipelor filmelor pentru deplasarea la festivaluri internaționale de calibru din Spania face parte din strategia Institutului Cultural Român de la Madrid de acompaniere a filmelor românești pentru a ajunge la publicul și distribuitorii din Spania. Festivalul de la San Sebastian se inaugurează numai la o zi distanță după ce Institutul a colaborat la organizarea „Ventana del Cine Madrileñoˮ, un eveniment de amploare destinat producătorilor români interesați de coproducții cu Spania și Mexic.  


Citeste mai multe despre   









189 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică