A doua premiera mondiala pentru Adrian Sitaru din acest an

Lungmetrajul „FIXEUR” selectat la Toronto IFF

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 17 august 2016, 10:47

Adrian Sitaru
După ce la începutul acestui an participa în cadrul Berlinalei cu lungmetrajul independent „ILEGITIM”, regizorul Adrian Sitaru revine în prim planul industriei cinematografice mondiale cu lungmetrajul „FIXEUR”.

Pelicula, având un scenariu semnat de Adrian și Claudia Silișteanu, a fost selectată în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din Statele Unite și Canada - Toronto International Film Festival (8-18 Septembrie 2016), în cadrul programului Contemporary World Cinema.

„Fixeur” spune povestea lui Radu care își face internship-ul la sediul din București al Agenției France Presse, dar visează să devină jurnalist. Repatrierea unei tinere prostituate minore din Franța îi oferă oportunitatea de a-și demonstra calitățile de jurnalist. Totuși, cu cât se apropie mai mult de realizarea interviului, cu atât mai mult începe să se îndoiască de natura ambiției lui de a practica această meserie.

„Fixeur” spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenței France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța, îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu înțelege că înverșurarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.



„Fixeur” este un film despre abuz si manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii”, declară Adrian Sitaru. ”Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării”, mai completează regizorul.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

„Fixeur” este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Provident

​INTERVIU Stefan Liiceanu - trecerea de la carti la produse japoneze traditionale via piata financiara

Dupa 17 ani petrecuti in Japonia, timp in care a lucrat in domeniul financiar, Stefan Liiceanu a decis sa deschida in locul fostei Librarii Humanitas din Fundul Curtii, Takumi - un magazin in care sunt comercializate produse japoneze traditionale. In cadrul, proiectului "10 ani", Provident vrea sa arate cum se vede Romania ultimilor 10 ani, dar si Romania urmatorilor 10 ani, prin ochii unor tineri care au avut succes. "Cred ca cel mai important este sa faci ce iti place. Productivitatea se vede atunci cand faci ceva cu pasiune, nu cand faci ceva pentru ca trebuie."
225 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă