Articol ​webPR

Apel pentru proiecte FILM+

de N.A.     webPR.ro
Luni, 8 august 2016, 13:46

Tinerii realizatori de film, care au un proiect de scurtmetraj in derulare, pot aplica, incepand de luni, 8 august, la prima editie a programului FILM+, un laborator de lucru, consultanta si sprijin pentru proiecte cinematografice de scurtmetraj.
 
Programul isi propune sa reuneasca resurse si expertiza in cadrul unei platforme de colaborare ce vine in sprijinul realizatorilor de film. Alaturi de partenerii si indrumatorii implicati in reteaua FILM+, programul va sustine fiecare proiect selectat in functie de nevoile sale specifice si de stadiul in care se afla la momentul aplicatiei.
 
Fie ca este vorba de dezvoltarea scenariului, de consultanta pe partea de productie sau post-productie, organizatorii vor discuta nevoile fiecarui proiect cu realizatorii de film selectati si ii vor ajuta sa acceseze specialisti si resurse pentru a pune pe picioare proiectul. Programul va oferi mai multe tipuri de sprijin: mentorat si consultanta cu specialisti, antamati in functie de nevoile proiectului; acces la resurse precum echipamente, echipa, post-productie; conectare cu profesionisti din industrie.
 
Apelul este deschis proiectelor cinematografice de scurtmetraj de orice gen (fictiune, animatie, documentar, experimental), cu conditia ca durata filmului sa nu depaseasca 40 de minute.
 
Aplicatiile se fac prin completarea unui formular online pe site-ul FILM+, pana la data de 23 august 2016.
 
FILM+ s-a nascut din dorinta de a fundamenta un cadru de relationare si sprijin in industria cinematografica. Programul este initiat de Asociatia Graphis 122, co-finantat de Centrul National al Cinematografiei Romania si implementat in parteneriat cu CINETic si Papillon Film, precum si cu mai multi specialisti implicati in programul de mentorat.
 
Mai multe detalii referitoare la program, aplicatie si regulamentul de participare se afla pe site-ul http://film-plus.ro/.










1100 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică