Noptile de "Luna Plina" se intorc la Biertan intre 25 si 28 august

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 26 iulie 2016, 13:46

Festivalul 'Luna Plina' la Biertan
Festivalul de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, primul de acest gen din România, revine între 25 și 28 august la Biertan, pentru o a cincea ediție. Timp de patru zile, în satul pitoresc din Transilvania, fanii genului se vor delecta cu povești de groază, petreceri, ateliere fantastice, vânători de fantome, jocuri de tip „escape room” și bunătăți din zonă, la târgul de produse tradiționale. Filmele vor fi proiectate în Grădina Méliès, Cinema Vertigo și Sala Karloff, iar festivalul se va încheia, cum o cere tradiția, cu musicalul „The Rocky Horror Picture Show”, care împlinește 41 de ani.

Una dintre noutățile ediției este competiția de scurtmetraje horror & fantastice, care revine în programul „Lună Plină” alături de secțiunea competitivă de lungmetraj. Publicul va decide, ca în fiecare an, cine pleacă acasă cu trofeul.

Un eveniment cu totul special la Biertan va fi cine-concertul celor de la Foley’Ala, care vor acompania live filmul mut „Genuine: A Tale of a Vampire” (1920), regizat de Robert Wiene, autorul unei capodopere a genului, „Cabinetul doctorului Caligari”. Suprarealist și hipnotic, cu decoruri distorsionate şi bizare create de pictorul expresionist César Klein, în tehnica perspectivei deformate, filmul este unul dintre cele mai îndrăznețe din epoca sa. În centrul poveștii, o femme fatale care sucește mințile bărbaților și-i împinge la acte odioase.

Coloana sonoră compusă de Foley’Ala este un mix de sonorităţi contemporane, ritmuri insolite, referinţe la teme arhetipale, sintetizatoare, instrumente acustice şi voce, cu modulaţii electronice şi procesare live. Pe lângă improvizaţie, atmosfera filmului este completată de efectele sonore în timp real (live foley). Responsabili de sound design & live foley sunt Alin Zăbrăuţeanu și Marian „Rufi” Cîtu (compoziţie, foley, live processing), Alexandra Andrieş (voce, percuţii, live processing), Flora Pop (vioară), Radu Rădescu (concept, percuţii).

Detalii despre filmele din program și surprizele ediției vor fi publicate în perioada următoare pe www.lunaplinafestival.ro.

Festivalul de Film Horror și Fantastic „Lună Plină” este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Transilvania Film.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

695 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi