"Cinemateca Românească", program permanent al Institutului Cultural Român de la Londra, prezintă mâine, 30 martie, unul dintre filmele de referință ale anilor ‘70: "Prin cenuşa imperiului", în regia lui Andrei Blaier. Proiecția se înscrie în seria de evenimente dedicate comemorării centenarului intrării României în Primul Război Mondial.

"Prin cenusa imperiului" de Andrei BlaierFoto: ICR Londra

Adaptare după romanul ,,Jocul cu moartea” de Zaharia Stancu, filmul urmăreşte povestea a doi fugari cu personalități și valori dintre cele mai contrastante, care evadează din Bucureștiul ocupat de nemți, încercând să se refugieze peste Dunăre. Însă, pe măsură ce avansează "prin cenuşa" imperiilor muribunde și descoperă suferința, disperarea, dar și generozitatea și eroismul pe care le revelează războiul, cei doi ajung la concluzii de natură morală cum nu se poate mai diferite.

Din distribuție, fac parte Gheorghe Dinică, Gabriel Oseciuc, Cornel Coman, Ștefan Sileanu și Ferencz Bencze. Filmul îi prilejuiește lui Gheorghe Dinică unul dintre cele mai importante roluri din cariera sa cinematografică, pentru care a și fost distins cu premiul de interpretare, în anul 1976, la Festivalul de la Karlovy Vary.

,,Cinemateca Românească” este unul dintre programele permanente ale ICR Londra, menit să pună în valoare filme românești din toate timpurile, multe niciodată prezentate în Marea Britanie. Proiecțiile, cu frecvență lunară, sunt realizate în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din Bucureşti.