Muntele magic la Festivalul de Cinema de Animatie din Catalonia

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 24 februarie 2016, 14:20

Filmul Muntele Magic
Foto: ICR
Regizoarea Anca Damian participa la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de Animație din Catalonia, ce se va desfășura în perioada 25-28 februarie în Lleida. Realizatoarea va prezenta cel mai recent film al său, Muntele magic, iar în data de 26 februarie va susține o conferință despre procesul creativ în filmele de animație în contextul în care documentarul de animație câștigă tot mai mult public.

Muntele magic, o producție Franța-România-Polonia, prezintă povestea disidentului Adam Jacek Winkler, un polonez refugiat politic la Paris, care a luptat în Afganistan alături de mujahedini împotriva Armatei Roșii. Urmărind destinul lui Winkler, o poveste în același timp tragică și sensibilă, uneori burlescă, pelicula se centrează pe tensiunea dintre destinul individual și istorie.

Filmul este realizat într-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie şi film. Al doilea lungmetraj de animație al regizoarei, docudrama Muntele magic s-a bucurat de succes atât la festivalurile de film documentar, obținând Premiul pentru cel mai bun film est-european la precedenta ediție a Dok Festival din Leipzig, cât și la cele de animație, fiind distins cu menţiunea specială la Festivalul Internaţional de Animaţie de la Ottawa. În Spania, filmul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián din 2015 și a fost distins cu Premiul ANIMAFICX pentru cel mai bun film de animație la Festivalul Internațional de Film de la Gijón.

Festivalul de Cinema de Animație din Catalonia este cea mai importantă manisfestare dedicată exclusiv filmului de animație din Spania, cuprinzând în selecția sa scurtmetraje, lungmetraje, spectacole multidisciplinare, sesiuni pentru copii, filme experimentale, dezbateri, mese rotunde și ateliere. Tema ediţiei de anul acesta este „Viitorul la femininˮ, un omagiu adus femeilor artist şi producătoare de animaţie.
Susținerea participării Ancăi Damian la acest festival face parte din strategia Institutului Cultural Român de la Madrid de a sprijini promovarea creației artiștilor români la festivaluri sau alte evenimente similare la care sunt selectați.

Producțiile românești se bucură de succes în rândul festivalurilor spaniole, în toamna anului 2015 pelicule precum Un etaj mai jos (r: Radu Muntean), Comoara (r: Corneliu Porumboiu), De ce eu? (r: Tudor Giurgiu), Muntele magic ori scurtmetrajul Ramona (r: Andrei Crețulescu) fiind selectate în principalele festivalui internaționale din Peninsula Iberică. Institutul Cultural Român de la Madrid complementează, iar în unele cazuri substituie, distribuția filmului românesc în rețelele de cinematografe spaniole prin proiecțiile pe care le organizează în cadrul Zilelor Filmului Românesc ori prin ciclurile de film prezentate în colaborare cu cinematecile regionale.


Citeste mai multe despre   









213 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version