Regizorul Cristian Mungiu i-a adresat o scrisoare deschisa ministrului Culturii Vlad Alexandrescu, dupa inchiderea ultimelor trei cinematografe cu renume, cu sali de peste 350 de locuri, din Bucuresti - Patria, Studio si CinemaPRO - in urma promulgarii legii care interzice activitatea in cladirile cu risc seismic. Cristian Mungiu reclama faptul ca lipsa unei strategii la nivel national pune in pericol existenta unor festivaluri, dar si soarta filmelor independente distribuite in Romania.

Cristian MungiuFoto: HotNews.ro

Regizorul arata ca aceste 3 cinematorafe erau ultimele Capitala "unde mai puteai aduna un pic de public - atat cat a mai ramas pentru film romanesc, european si non-mainstream-hollywoodian" si ca, desi este binevenita scoaterea soectacolelor, de orice natura, din cladirile cu risc seismic, este necesara o solutie pentru cinematografia romaneasca.

Cristian Mungiu precizeaza ca un grup de cineasti romani a elaborat in urma cu peste 10 ani o strategie care sa fie inclusa in politica culturala a autoritatilor si pe care au trimis-o catre fiecare ministru al Culturii din cabinetele care au guvernat in acest interval, insa fara rezultate. "N-a existat niciodata vointa politica sa fie pusa in practica. Ministrii culturii, chiar si cei cei care isi doreau sa schimbe cate ceva, au ramas prea putin in functie. Sau nu existau fonduri. In sfarsit, n-a fost niciodata momentul potrivit, prioritatile au fost mereu si mereu altele", se arata in scrisoare.

  • Scrisoarea deschisa semnata de Cristian Mungiu

Domnului Ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, o scrisoare deschisa

Despre prioritati

Stimate domnule Ministru,

Ma adresez dvs. in urmatorul context: dupa cum stiti, recent a fost promulgata legea care interzice activitatile in cladirile cu risc seismic. Cu aceasta ocazie, s-au inchis in Bucuresti ultimele trei cinematografe cu sali de peste 350 de locuri: Patria, Studio si CinemaPRO. Erau ultimele sali din Capitala unde mai puteai aduna un pic de public - atat cat a mai ramas pentru film romanesc, european si non-mainstream-hollywoodian. Caci foarte mult public pentru asemenea filme n-a mai ramas - dupa ce, in ultimii 25 de ani, din ratiuni de management catastrofal si de privatizari dubioase, s-a distrus incetul cu incetul intreaga retea de peste 600 de sali de cinematograf pe care o aveam in 1989. Odata cu ea a disparut iremediabil si un intreg public pentru care cinematograful insemna o sala mica, apropiata de casa, unde mergi special ca sa vezi un film anume - si nu mall-ul unde te duci sa mananci un hamburger si sa mai vezi lume, iar daca tot esti acolo, intri la multiplex sa vezi si un film care se intampla sa se dea la ora aia.

Desigur, bine ca s-au inchis aceste sali de vreme ce erau in pericol sa cada la primul cutremur in capul spectatorilor. Intrebarea insa este: ce facem mai departe? Am citit cu invidie ca guvernul s-a reunit in sedinta extraordinara pentru a gasi o solutie pentru Teatrul Nottara, de asemenea inchis. Presedintele insusi s-a oferit, intr-un gest simbolic, sa gazduiasca spectacole de-ale teatrului la Cotroceni, semn ca problema il preocupa. Foarte frumos. Am citit apoi ca, in sfarsit, a devenit o prioritate pentru guvern sa ia in calcul construirea unei noi sali de concert pentru festivalul Enescu. Extraordinara initiativa, desi pentru concerte exista Ateneul, Sala Palatului si multe alte spatii. Dar fara indoiala ca o sala noua le va fi de folos. De asemenea, pentru Teatrul National s-au gasit fonduri pentru o restaurare ampla. Si pentru Opereta la fel.

Intrebarea mea, domnule ministru, este: cand va deveni si cinematografia o prioritate pentru decidentii politici din Romania?

In ultimii 15 ani, cinematografia a castigat cele mai mari premii posibile la cele mai prestigioase festivaluri din lume, generand enorm de multe comentarii pozitive despre Romania. Cinematografia a fost partea vie, activa, sincrona, moderna e exprimarii artistice romanesti. A oferit Institutelor Culturale Romane o alternativa mai vie la traditionalele expozitii de ii, oua incondeiate si calusari. Cred ca in aproape fiecare tara exista o saptamana de film romanesc si mai toate festivalurile mari de cinema au organizat o retrospectiva tematica despre cinematografia romana in acesti ultimi ani.

Si atunci de ce, domnule ministru? De ce suntem tratati la categoria si altii? Ce ar mai trebui sa facem ca sa devenim si noi la un moment dat o prioritate?

Credeti-ma pe cuvant ca nu suntem genul de artisti cu capul in nori. Cat a fost posibil sa rezolvam noi insine, am facut-o. In 2007, vazand ca nu am cum sa-mi distribui filmul cu care castigasem Palme d'Or, pentru ca pur si simplu nu mai erau sali, am organizat o caravana - ca la inceputurile cinematografiei - si am colindat tara in lung si in lat ca sa arat filmul. Am sperat ca initiativa mea va servi ca exemplu si ca autoritatile vor intelege situatia si vor lua masuri. Insa nu s-a intamplat altceva decat ca am setat un trend. Astazi, aproape fiecare cineast roman are propria lui casa de productie, a devenit si propriul sau distribuitor, organizeaza un festival sau duce filme prin tara intr-o caravana si asa mai departe. Dar nu putem inlocui lipsa de infrastructura. Si nu putem compensa la nesfarsit lipsa de initiativa a statului. Nu va asteptati de la noi sa construim si sali, retele de sali, asta e prea mult - nu mai tine de organizare si initiativa, tine de o politica culturala, de un plan pe termen lung, implica o strategie.

Noi o avem. Am elaborat-o acum mai bine de zece ani si am inmanat-o, in numele unui grup de cineasti, aproape fiecaruia dintre predecesorii dvs. in functie, fara nici un rezultat. N-a existat niciodata vointa politica sa fie pusa in practica. Ministrii culturii, chiar si cei cei care isi doreau sa schimbe cate ceva, au ramas prea putin in functie. Sau nu existau fonduri. In sfarsit, n-a fost niciodata momentul potrivit, prioritatile au fost mereu si mereu altele.

Mi se reproseaza astazi, domnule ministru, ca nu am folosit mai bine momentul 2007 - cand am primit toate decoratiile posibile si imposibile de la autoritatile romane care se mandreau ca se realizase o performanta internationala. In locul lor, ar fi trebuit sa cer mai ferm niste masuri concrete. Pentru comunitate. Legate de cinemateca, de sali, de legislatie, de toate lucrurile care au mers din prost in mai prost pana am ajuns unde suntem acum: fara vreo sala valida de proiectie intr-un oras care, ca si celelalte competitoare din Romania, se viseaza capitala culturala fara ca sa aiba macar un cinematograf de calitate.

Si cred ca e de datoria mea, acum, sa va atrag atentia. Ca nu suntem niciodata prioritatea dvs. Nici macar ultimii pe lista. Si nu e fair, domnule ministru.

Cristian Mungiu