Asociaţia Culturală Metropolis invită organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul cultural să se alăture solicitării adresate administraţiei locale şi Ministerului Culturii privind construirea unui complex de cinematografe de artă în Capitală şi consolidarea urgentă a sălilor de cinema cu risc seismic.

Potrivit comunicatului Asociaţiei Culturale Metropolis remis Hotnews.ro, iniţiativa a fost lansată în contextul promulgării noii legi care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea lor.

Cetăţenii care doresc să se alăture iniţiativei sunt invitaţi să semneze petiţia online "Cinematografele de artă din Bucureşti, prioritate culturală", la adresa www.petitieonline.com.

În textul petiţiei online se arată că cele mai importante cinematografe de artă din Bucureşti se vor închide ca urmare a noii legi care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea clădirilor.

Textul petitiei online:

“Cele mai importante cinematografe de artă din București se vor închide, ca urmare a noii legi care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea clădirilor. Această lege vizează Cinema Pro, Cinema Studio, Cinema Patria, care sunt cele mai mari și moderne săli de cinema din capitală, spații unde se desfășoară festivalurile de film și unde se programează filme românești și europene. Solicităm consolidarea urgentă a acestor clădiri și construirea unui complex cu cel puțin trei săli de cinema de artă, în București, pentru buna organizare viitoare a festivalurilor de film, și pentru distribuția și programarea filmelor de artă, filmelor românești, europene. Un complex destinat festivalurilor și distribuției normale. Solicităm statului, administrației locale și Ministerului Culturii să considere această nevoie urgentă ca prioritate culturală.

Aproape toate cinematografele din București și din țară unde există condiții optime de proiecție a filmelor se află în mall-uri, iar acolo, filmele de artă care intră în rețeaua de distribuție națională sunt programate la ore nepotrivite, pentru a lăsa "prime time" blockbusterelor americane iar din acest motiv, în principal, aceste filme care ajung la Cannes, Berlin și la alte festivaluri importante, rezistă foarte puțin timp în multiplexurile localizate în mall-uri. De asemenea, acestea se află departe de centrul Bucureștiului, iar oamenii caută un anumit tip de produs în mall, spațiu dedicat cumpărăturilor, și nu culturii.

Educația cinematografică potrivită este extrem de importantă, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. În ultimii ani, s-au organizat festivaluri de film necesare și de succes și avem nevoie de spații unde să le putem organiza în continuare.

La Festivalul de Film pentru Copii KINOdiseea, au participat anul trecut 15 000 de persoane doar la București, care au urmărit filme non-comerciale, educative, cu teme sociale, necesare pentru o alfabetizare și educație media potrivită pentru publicul tânăr. Este doar unul dintre festivalurile bucureștene care are nevoie să existe în continuare, iar efortul de a organiza un festival este uriaș iar aceste săli mici care vor mai rămâne optime ca locații de festival, cel puțin până la o reexpertizare a lor, sunt neîncăpătoare pentru public.

Toate capitalele europene dispun de multiplexuri, de săli mici și cochete pentru filme de artă. Ne dorim ca Bucureștiul să fie capitală europeană a culturii și suntem numeroase asociații, instituții și centre culturale, care organizăm evenimente de succes, pentru publicul cinefil și larg. Fără o infrastructură culturală adecvată, însă, această miză nu va putea fi atinsă, iar efortul considerabil din ultimii ani, de a poziționa Bucureștiul pe o hartă a culturii și de a oferi publicului alternative culturale necesare, va fi fost în zadar. Nu există un spațiu dedicat cinematografiei autohtone și europene, care să întâmpine cererea mare, a unui oraș cu peste 2 milioane de locuitori. Solicităm urgenta consolidare a sălilor de cinematograf și construirea unui complex cu mai multe săli de cinema de artă. Acest nou complex este important de asemenea pentru premierele filmelor românești și pentru distribuția filmului autohton. O singură sală nu poate face față condițiilor de distribuție de astăzi, din acest motiv este nevoie de minim 3 săli pentru a rentabiliza distribuția de film de artă și a încuraja astfel industriile de film autohtonă și europeană. Acest spațiu poate fi privit ca un centru cultural. “

Petiția este semnată și susținută până acum de:

Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea

One World Romania

Les Films de Cannes a Bucarest

Next International Film Festival

TIFF

Anim’est

Ada Solomon

Cristian Mungiu

Alecu Solomon

Tudor Giurgiu

Corneliu Porumboiu

Cătălin Mitulescu

Anca Puiu

Daniel Mitulescu

Irina Margareta Nistor

Mihai Mitrică

Ligia Keșișian Mitulescu