'Aferim!', de Radu Jude, in cinematografele americane, din 22 ianuarie

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 12 noiembrie 2015, 12:50

Aferim! foto Silviu Ghetie
Filmul "Aferim!" regizat de Radu Jude va rula în cinematografele din Statele Unite ale Americii începând cu 22 ianuarie, informeaza Agerpres. Filmul va fi prezentat în sălile de cinema din New York, Los Angeles şi San Francisco. "Aferim!" este propunerea României la Oscar 2016, la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât engleza".

De asemenea, filmul lui Jude a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, la categoria "Cel mai bun scenariu european".

Lungmetrajul "Aferim!" a câştigat, la începutul anului, trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin, dar şi numeroase alte premii (Trofeul Oraşului Lisabona şi Premiul de Distribuţie la IndieLisboa, Le Bayard d'Or pentru cea mai bună imagine la Namur, Premiul Publicului la Let's CEE Viena, distincţia FIPRESCI la Miskolc în Ungaria).

Din distribuţia filmului fac parte Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.

Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul - Cătălin Cristuţiu, iar sound designul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia, de Augustina Stanciu. Consilier istoric al filmului a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iar producător - Ada Solomon.

Lungmetrajul este până în prezent cel mai de succes film românesc al anului, înregistrând aproape 77.000 de spectatori în sălile de cinema.

"Aferim!" este o producţie HiFilm, în coproducţie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films şi HBO România.


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, va majora, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa va ajunge la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
479 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi