Studiourile Lucasfilm pregatesc intens lansarea celui mai asteptat film al anului, 'Star Wars: The Force Awakens', realizand un trailer scurt pentru micul ecran, cu scene si replici din film care nu au mai fost folosite pana acum in celelalte clipuri de promovare, scrie The Verge.

O noutate a acestui clip este folosirea vocii unuia dintre actori drept narator, respectiv Lupita Nyong'o, care interpreteaza personajul Maz Kanata. 'Am trait indeajuns incat sa recunosc aceiasi ochi la oameni diferiti. Iti vad ochii. Ii cunosc', este vocea naratorului care ofera un indiciu despre posibila legatura dintre personajul nou al filmului, Rey, interpretata de Daisy Ridley, si un personaj consacrat al seriei - Han Solo, interpretat de Harrison Ford. Unii fani au avansat ideea potrivit careia Han Solo ar putea fi chiar tatal lui Rey, scrie UPI.com.

Trailerul, care a fost distribuit exclusiv pe reteaua Twitter, include cateva secvente ale unei lupte aeriene intre aparate ale principalelor forte combatante. In urma cu cateva zile fusese lansat un trailer international al filmului.