Regizorul Radu Gabrea si actrita Victoria Cocias vor participa la Romanian Film Festival in Seattle, “One Eye Laughing, One Eye Crying: Tales of Resistance”, ce se va desfasura intre 20 si 22 noiembrie 2015.
Evenimentul este organizat de American Romanian Cultural Society, cu sprijinul Institutului Cultural Roman la New York, Ministerului Afacerilor Externe, University of Washington s.a.
Pe 21 si 22 noiembrie vor fi prezentate doua dintre filmele reprezentative ale reputatului regizor Radu Gabrea: “O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2013), cu actrita Victoria Cocias in rolul principal si documentarul “Mostenirea lui Goldfaden” (2004), dedicat intemeietorului teatrului modern, Avram Goldfaden.
Mostenirea lui Goldfaden (2004)
Foto: Poster
Proiecțiile vor avea loc în prezența regizorului Radu Gabrea și a producătorului și actriței Victoria Cociaș, fiind urmate de câte o sesiune de întrebari și răspunsuri.
Pe 22 noiembrie, in cadrul American-Romanian Cultural Intersections, eveniment special din programul festivalului, actrita Victoria Cocias va interpreta spectacolul “Maria Callas – La Divina” dupa “Master Class” de Terrence McNally, in regia lui Radu Gabrea, piesa multipremiata international.
“O interpretare excepțională, cum demult nu s-a mai văzut la Washington. Un spectacol remarcabil condus, cu o mână de maestru de regizorul Radu Gabrea.” (Kyra Winthrop – St. Gery)
“O mare actriță, într-un spectacol de zile mari.” (James Claridge)
De asemenea, regizorul Radu Gabrea va fi omagiat la New York, în cadrul unei retrospective organizate la Institutul Cultural Roman de la New York pe data de 16 noiembrie, cand vor fi prezentate documentarele “Si s-au dus ca vantul…” (“Baraseum, Baraseum”) (2010) si „Evrei de vânzare” (2012).
Evrei de vanzare (2012)
Foto: Poster
Cu peste 45 de ani de carieră, Radu Gabrea este unul dintre cei mai prolifici regizori români contemporani:
“După o carieră de 40 de ani a lui Radu Gabrea, cuprinzând un număr impresionant de filme documentare și de ficțiune, care nu au făcut parte din ceea ce se numește în mod general “film de autor”, Radu Gabrea optând în mod deliberat pentru filme orientate spre o mai largă audiență, el a reușit totuși să-și câștige un statut unic printre cineaștii români, acela de autentic regizor european, sfidând timpul printr-o constantă preocupare de a îmbina în mod armonios în filmele sale fapte istorice relevante cu forme filmice de fictiune de mare interes artistic.”Citizen Gabrea [Kane]” ar fi cu siguranță cea mai potrivită poreclă a regizorului.” Dominique Nasta, “Contemporary Romanian cinema”, Wallflower Press - London & New York
Si s-au dus ca vantul... (2010)
Foto: Poster
Filmele din program:
Romanian Film Festival in Seattle, 21 nov si 22 nov
O POVESTE DE DRAGOSTE, LINDENFELD (2013)
În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii (personaj principal interpretat de Victor Rebengiuc, aflat la prima colaborare cu Radu Gabrea), vede la televizor un reportaj despre un fost sat german din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.
În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide ca împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).
Ceea ce urmează este o poveste dulce-amară, plină de nostalgie, candoare și momente tragicomice.
Romanian Film Festival in Seattle, 22 nov
MOȘTENIREA LUI GOLDFADEN (2004)
Povestea fascinantă a poetului și dramaturgului Aavram Goldfaden, supranumit Shakespeare-ul evreilor, cel care a întemeiat primul teatru evreiesc profesionist și a cărui influență e prezentă și astăzi.
Filmul este o plimbare muzicală prin istoria teatrului idiş. Din cramele din Moldova până pe scenele de pe Broadway, acest documentar este o celebrare a muzicii teatrului idiş, a rolului său în cultura evreiască-americană, precum şi a lui Zalmen Mlotek, o autoritate în sfera muzicii populare şi a teatrului Klezmer, recunoscută internaţional.
Crescut într-o familie vorbitoare de idiş renumită pentru colecţia lor de cărţi cu cântece idiş, Zalmen Mlotek a reprezentat o forţă inovatoare în introducerea pieselor de teatru idiş contemporan în comunităţi din întreaga lume. El este director artistic la Teatrul Idiş „Folksbiene Theatre”, cea mai veche scenă de teatru idiş din lume, fondată în 1915. Filmul prezintă muzica, interpreţii şi poveştile teatrului idiş, folosind fotografii rare de arhivă, înregistrări şi perspective personale ale câtorva personalităţi contemporane: Zalmen Mlotek, Itzik Gottesman, Nahma Sandrow, Golan Ofer, Yale Strom, Harry Eliad, Carol Markovitch, Alyssa Pia Quint, Moshe Yassur, Iacov Bodo, Elisabeth Schwarz, Eleanor Reissa, Sandler Gera, Ioan Holban.
ICR New York, 16 nov
EVREI DE VÂNZARE (2012)
Un documentar incitant, care abordează un subiect inedit – „cea mai mare operaţiune prin care un stat și-a vândut propriii cetăţeni, petrecută până azi în Europa”.
În 1974, un pasager român cu paşaport diplomatic s-a îmbarcat pe aeroportul din Zürich într-un avion cu destinaţia Bucureşti. Zborul a decurs fără evenimente. Însă, odată ajuns la Bucureşti, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valize – primită de la o veche cunoştinţă, cu puţin timp înaintea plecării – îi lipsea. Diplomatul era generalul M., şef de divizie la Direcţia Generală de Informaţii Externe, ramura de spionaj a temutei Securităţi. Iar cunoştinţa care îi dăduse valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor prim-miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului. Valiza conţinea un milion de dolari, bani daţi lui M. pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel. Întâlnirea de la Zürich este doar un episod din istoria organizării de către guvernul român, în timpul anilor postbelici, a unui anumit tip de comerţ cu fiinţe umane, unul dintre cele mai mari din întreg secolul XX: vânzarea evreilor români către Israel.
ICR New York, 16 nov
ȘI S-AU DUS CA VÂNTUL… (BARAȘEUM! BARAȘEUM!) (2010)
Filmul este un omagiu adus Teatrului Barașeum, teatru în care artiștii evrei – dansatori, muzicieni, actori – expulzați din teatrele românești prin legile antisemite din România perioadei 1941 – 1944, au realizat spectacole unice, de neuitat. Cei mai importanţi artişti evrei au dat naştere, în teatrul pe strada Cartierul Văcărești purtând numele doctorului şi savantului evreu Iuliu Barasch,spaţiu unic al frumosului şi al încrederii în viaţă, în acelaşi timp în care în alte părţi ale României, violenţa antisemită îşi urma cursul inexorabil.
Titlul documentarului, “Și s-au dus ca vântul…”, este împrumutat de la melodia interpretată de Agnia Bogoslava în primul spectacol de la Barașeum, “Ce faci astă-seară?”, ce a avut premiera pe 1 martie 1941.
Ideea filmului i-a venit lui Radu Gabrea după ce a citit cartea de amintiri a Agniei Bogoslava realizată împreună cu Costel Safirman și purtând același titlu, “Și s-au dus ca vântul...” (publicată în 2006). Pentru a descrie miraculoasa naştere şi activitate a teatrului evreiesc Baraşeum în plină perioadă hitleristă, cei doi realizatori au folosit, pe lângă interviul cu Agnia Bogoslava înregistrat de Costel Safirman în 2000, interviuri originale cu ultimii protagoniști de pe scena de la Barașeum: Lya Koenig, Nicu Ntai, Iancu Alperin, dr. Harry Reininger, Puica Roller, Tricy Abramovici, Andrei Călăraşu, pianistul Theodor Cosma, surorile Gambertto ş.a.m.d.
„Barașeum este cea mai frumoasă amintire din viața mea”, spunea acum câțiva ani, în Israel, regretata actriță Agnia Bogoslava.
Amintirile actorilor de la Barașeum sau ale urmașilor recompun tabloul unei perioade cumplite, mai ușor de suportat de populația evreiască grație spectacolelor vesele și insinuante de la teatrul din cartierul Vacarești. La un moment dat se țineau și spectacole pentru copii și tineri, iar duminica dimineața se canta jazz. Se înființase și o orchestră simfonică.
Agnia Bogoslava spunea, cu umorul ei proverbial, amintindu-și că în timpul bombardamentelor aliate, Teatrul Barașeum rămăsese singurul teatru deschis în București: “Ca evrei, nu aveam voie sa părăsim Bucureștiul, așa că, de voie, de nevoie, am ajuns vedete”.
