Filmul de Piatra, festivalul care are loc de sapte ani in Piatra Neamt, a anuntat rezultatele selectiei de scurt-metraje pentru editia din acest an. Din 219 inscrieri primite, in competitia Filmul de Piatra au ramas 46 de titluri, dintre care 40 din Romania si sase din Republica Moldova. Astfel, 16 filme scurte vor concura la categoria fictiune, noua la documentar, cinci la animatie, 10 la film experimental si sase la videoclip.

Filmul de piatra_2015Foto: webPR.ro

"La Filmul de Piatra, aratam filme proaspete, destepte, cool, care sa placa publicului. Nu cautam perfectiunea, cautam mai degraba potentialul. Cand facem selectia, avem in minte si publicul, dar si cat de util ar fi festivalul pentru autorul filmului respectiv. Avem un istoric bogat, in care Filmul de Piatra a functionat ca rampa de lansare pentru multi tineri cineasti si iubitori ai filmului si speram ca festivalul va juca acest rol in continuare." - Andrei Dascalescu, directorul festivalului

In afara competitiei, vor fi proiectate alte 22 de scurt-metraje, dintre care trei filme de fictiune, noua documentare, doua animatii si opt filme experimentale.

Dintre titlurile selectate, 27 vor fi aratate in premiera la Filmul de Piatra. Mai multe detalii despre filmele din selectie sunt pe site-ul festivalului, www.filmuldepiatra.ro.

Competitia va fi jurizata de catre Irina Margareta Nistor, Andra Radu, Hypno, Cristi Marculescu, Bogdan Serban, si Vlad Eftenie. Membru de onoare al juriului din acest an este Victor Purice, directorul cinematorgrafului Dacia din Piatra Neamt.

A opta editie a festivalului isi continua demersul de sustinere a cinematografiei tinere din Romania si Moldova, dar si a spatiilor in care publicul se poate bucura de filme. Astfel, toate fondurile stranse din biletele de o zi achizitionate la festival vor reveni integral vechiului cinematograf din oras, Cinema Dacia, spatiu lasat in paragina si reanimat de festival si de alte evenimente organizate de voluntarii Filmul de Piatra pe parcursul anului.

Festivalul va avea loc la Piatra Neamt, intre 27 si 30 august, si va continua la Piatra Fantanele, in campusul Tasuleasa Social, intre 5 si 8 septembrie. Filmul de Piatra pregateste o intreaga experienta, cu proiectii de filme, evenimente, petreceri si Shorts Day, Long Night, marele eveniment de pe varful muntelui Cozla, cu concerte Robin and the Backstabbers, Partizan, DJ-set-uri si alte surprize care vor fi anuntate in curand.

Teaser