Premiera mondiala a filmului lui Radu Muntean, "Un etaj mai jos", a coincis in seara zilei de 14 mai cu ziua de nastere a coscenaristului Alex Baciu. Dublu motiv de petrecere pentru numerosii membri ai echipei veniti la Cannes, majoritatea pe cheltuiala proprie. In corespondenta de azi cateva consideratii despre film si un interviu cu Radu Muntean.
Aflat la al patrulea lungmetraj, Radu Muntean spune singur ca a capatat o anume usurinta, multumita si faptului ca lucreaza cu aceiasi oameni de mai multa vreme, si ca asta se vede pe platou unde, venind cu lectia invatata, nu se lasa pana lucrurile nu ies asa cum a planuit.
Impreuna cu aceiasi coscenaristi cu care a sudat o echipa – Razvan Radulescu si Alexandru Baciu, Radu Muntean face acum un eficient thriller psihologic dar nu schimba foarte mult “etajul” de la precedentul “Marti, dupa Craciun”.
Nici nu-l coboara. “Un etaj mai jos” poate fi descris foarte bine – nu stiu ce epitete va folosi presa internationala in zilele urmatoare, prin “slick”, adica e elegant, discret, rafinat, bine scris, fluent samd. In plus, e cu efect intarziat; te lucreaza dupa ce il vezi.
Scenariul e din nou in pas de jerse, foarte strans, urmarindu-si permanent eroul, Sandu Patrascu (Teo Corban) chinuindu-se cu dilema morala in care s-a trezit.
Venind intr-o zi cu cainele din parc (il antreneaza pentru concurs) si inainte de a pleca la treburi (tine cu sotia o firma de inmatriculari auto), Patrascu e martor, in timp ce urca scarile din bloc, la o cearta conjugala.
Povestea e scrisa destept. Spectatorul nu e de la inceput pe acelasi “etaj” cu Patrascu pentru ca stie mult mai putine decat el. Va trece ceva timp pana isi va lamuri semnificatia titlului si va pricepe ca intotdeauna in viata exista un etaj mai jos.
Cand in bloc moare o studenta si Patrascu realizeaza ca a fost martorul unei crime care urma sa se intample, filmul nu ia o intorsatura dramatica. Isi pastreaza aerul pasnic si un pic decorativ, imaginea eleganta a lui Tudor Lucaciu devenind la un moment dat chiar difuz anxiogena.
Aparitia criminalului ramas liber pentru ca nimeni sau aproape nimeni nu stie ca el e faptasul da filmului aura de thriller si te tine cu sufletul la gura, cu atat mai mult cu cat interpretul acestuia, Iulian Postelnicu, arata destul de infricosator. Regia speculeaza fotogenia lui si nu-l arunca prea des in cadru, dar e suficient sa apara o data ca sa ii simti prezenta si in cadrele in care nu e.
Ca in “Marti, dupa Craciun” exista un fel de catharsis, dar nu iti e foarte clar daca el rezolva macar psihologic dilema eroului. Dramaturgic n-o rezolva. Patrascu ramane cu lasitatea pe umeri lasandu-ne sa ne intrebam daca somnambulismul fiului nu e cumva o supapa pentru refularile sale.
Un final bun pentru film e. Si prin poveste, si prin realizare, “Un etaj mai jos” intra intr-o galerie de filme europene recente care sondeaza psihicul cu instrumentele thriller-ului desi nuantele variaza mult de la taios la grotesc, horror sau maladiv – vezi unele filme ale lui Francois Ozon, “Borgman” de Alex van Warmerdam sau noile filme grecesti ale lui Yorgos Lanthimos sau Alexandros Avranas - desi fireste tatal tuturor tot Hitchcock ramane.
Apropo, lui Radu Muntean i-a placut mult “Dogtooth”, filmul cu care Lanthimos a luat Premiul Un Certain Regard in 2009.
“Un etaj mai jos” e prima coproductie internationala a lui Radu Muntean, produsa de Multimedia Est (Romania) in coproductie cu les Films de l’Après-midi (Franta), Neue Mediopolis Filmproduktion (Germania) si Bleck Film &TV AB (Suedia).
Din distributie fac parte: Teo Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec, Ionut Bora, Vlad Ivanov, Adrian Vancica, Mihaela Sirbu, Ioana Flora, Costica Draganescu, Valentin Antofi si Tatiana Iekel. Premiera romaneasca are loc la toamna.
Radu Muntean: “Sunt insistent ca picatura chinezeasca”
Rep: Ai spus ca ai vrea sa te intalnesti cu fratii Coen la Cannes. Imagineaza-ti ca esti in Palais des Festivals, se deschide usa liftului si dai nas in nas cu ei. Cum ii agati?
R.M.: Le spun ca as fi vrut eu sa am si eu un frate.
Reporter: Cat de important e Cannes-ul pentru tine?
Radu Muntean: As fi ipocrit sa spun ca nu e foarte important. Dincolo de masajul egoului de cineast, Cannes-ul e locul in care vine toata lumea importanta din industrie. Filmul e vazut, recenzat, eventual vandut. Deci are mari sanse sa devina vizibil.
Filmele de genul asta nu sunt produse comerciale, dar prezenta in festivalurile importante de film le integreaza totusi intr-o retea de distributie internationala. Nimeni nu se imbogateste de aici - e vorba in principal de retele de cinematografe de arta, dar filmul e vazut. Si asta e tot ce-si poate dori un cineast. Nu stiu de ce, dar am sentimentul ca, daca “Marti, dupa Crăciun” avea premiera mondiala la Slobozia, nu era vandut in 30 de tari.
Rep: Regizand pentru prima oara o coproductie internationala ai resimtit o presiune in plus sau stresul a fost legat doar de bani?
R.M.: Pe cat de dezordonat sunt in viata de zi cu zi, pe atat de maniac sunt la filmare. Asa ca stresul e legat la mine de teama ca filmul n-o sa iasa asa cum mi-l imaginez. Filmarea e un proces viu, cu multe variabile si sigur, asta e pe de-o parte frumusetea lui, dar eu imi doresc sa fiu tot timpul in control - si asta ma streseaza, nu faptul ca am bani de afara.
Rep: Cum ai ajuns la povestea din film?
R.M.: Pe o poveste cu un vecin martor la un scandal domestic ce degenereaza intr-o crima am suprapus personalitatea unei cunostinte, domnul Patrascu, un specialist in inmatriculari auto. Patrascu, in viata ca si in film, e un individ extrem de adaptat situatiilor birocratic-logistice de tot felul, dar in film isi gestioneaza ceva mai greu problemele de constiinta.
Rep: De ce te tenteaza sa explorezi notiuni abstracte ca morala si constiinta? Cat de greu e sa faci asta in cinema?
R.M.: Pai tocmai de asta ma tenteaza sa le pun in discutie. Pentru ca sunt abstracte pentru majoritatea oamenilor. Cu totii suntem convinsi ca in atare situatie limita am reactiona conform normelor morale pe care ni le-a cultivat societatea. Eu nu-mi doresc decat sa chestionez aceasta idee si sa provoc in spectator un dialog cu propria lui constiinta.
Rep: A fost un film usor de facut?
R.M.: A fost filmul cel mai bine pregatit de pana acum. As minti sa spun ca am avut piedici logistice sau de alta natura. Mai greu a fost să strangem banii pentru film.
Rep: Cand intra filmul la noi?
R.M.: In toamna, probabil in ultima parte a lui septembrie.
Rep: De ce ne-am duce sa-l vedem?
R.M.: Sa va duceti daca v-a placut trailerul, daca v-au atras celelalte filme pe care le-am facut, daca nu credeti ca filmele romanesti sunt bune doar pentru festivaluri si daca va spune ceva interviul asta.
Rep: Ai capatat mai multa siguranta pe platou de la "Furia" pana acum? Ai deja stilul tau personal de lucru?
R.M.: Ma simt confortabil pe platou, mai ales ca lucrez cu aproximativ aceeasi echipa de mai bine de 10 ani, dar asta nu inseamna ca de cele mai multe ori nu simt ca dau examen la fiecare cadru. Nu vin niciodata la filmare cu lectia neinvatata si sunt insistent ca picatura chinezeasca. Nu dau stop pana nu sunt multumit.
Rep: Faptul ca Romania are din nou doua lungmetraje in Selectia Oficiala de la Cannes inseamna ca cinemaul romanesc e din nou pe val sau e o coincidenta?
R.M.: Amandoi suntem aici a treia oara. Ba pentru Cornel (n.red.Corneliu Porumboiu) e chiar a patra prezenta, daca o punem si pe cea din timpul scolii. Asa ca nu poate fi vorba de coincidenta. Iar valul e o formulă comoda si un pic prea eficienta de a grupa niste cineasti care, după parerea mea, fac acum filme foarte diferite.
Daca valul asta e un alt termen pentru moda, iarasi nu cred ca se aplica aici. Un festival precum Cannes-ul nu te selectionează doar pentru ca esti la moda. Poate alte festivaluri mai mici s-o faca.
Asa ca nu stiu ce sa zic, cum să interpretez consistenta prezentei romanesti la festivalurile mari. Pana acum a fost un an bun, e-adevarat, daca tii cont si de ursul lui Radu (n.red. Radu Jude) de la Berlin, dar mi-ar placea sa conteze mai mult asta si pentru cei din tara.
0
0
