Filmul "Cel ales" intra din 24 aprilie, in cinematografele din Romania

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 23 martie 2015, 16:36

Îndrăgitul actor Nicodim Ungureanu joacă rolul lui Escu, un securist cu ștate vechi și strategii bine gândite, în cel mai recent film al regizorului Cristian Comeagă. “Cel ales” urmează a se lansa în cinematografele din România pe 24 aprilie.

Actor al Teatrului din Constanța, cunoscut publicului pentru rolurile din “Milionari de weekend”, “Păcală se întoarce”, “Marilena” sau “Cele ce plutesc”, Nicodim Ungureanu dovedește în “Cel ales” capacitatea de a fi un actor cameleonic, prea puțin remarcat față de cât ar fi meritat și are șansa marii lovituri: un rol ce poate deveni memorabil prin scriitură, dar mai ales prin interpretare. “Escu” este întruparea răului în forma sa cea mai sălbatică, dar și perversă, căci e ascunsă sub un chip bonom și-n vorbe mucalite.

„Toată lumea, după ce s-a terminat castingul, mi-a spus că eram singurul care puteam face rolul. Lucrul ăsta m-a flatat și mi-a dat niște emoții care nu m-au părăsit nici după film, nici acum și care sper să mă lase în pace când filmul va ieși la public. E ceva pentru un actor să zică toată lumea: da, tu trebuia să faci rolul ăsta. Pentru mine, e ca un premiu”, declară Nicodim Ungureanu.

Pare vecinul pe care-l întâlnești la lift, sau în stație. Se mișcă și vorbește de parcă ar vrea să ascundă faptul că e actor. Și ce actor...! “În orice rol ar fi distribuit, de la simple apariții la roluri de prim plan, în comedii sau în drame, jucând personaje simpatice sau unele detestabile, Nicodim Ungureanu are darul de a domina ecranul, știința de a fi aparte rămânând mereu de-acolo”, declară regizorul Cristian Comeagă.

Pe 24 aprilie, data premierei filmului “Cel ales”, Nicodim Ungureanu va da viață pe marele ecran unuia din cele mai atrăgătoare dar și mai respingătoare personaje negative din filmul românesc contemporan.

“Escu aduce o lume care începe într-o epocă și îți dă senzația că nu se termină niciodată. Și chiar așa e. Vine de undeva, și nu știi unde se termină. Escu există în orice epocă, în orice perioadă. Nu e ca un rău necesar. Trebuie să fie. Nu poți trăi fără Escu. Iar el este așa datorită slăbiciunilor oamenilor. El vede slăbiciunile înainte să stea de vorbă cu omul”, spune Nicodim Ungureanu.
Alături de Nicodim Ungureanu, “Cel ales” îi aduce pe marile ecrane pe actorul Bogdan Stanoevici, vedeta de televiziune Laura Cosoi și Olimpia Melinte.



Film de acțiune cu multe momente  dramatice, cu tentă polițistă dar și cu accente comice, “Cel ales” povestește într-o manieră surprinzătoare duelul peste decenii între un transfug devenit asasin și cel care l-a recrutat, lupta unui individ cu sistemul diabolic care i-a confiscat și i-a demolat metodic existența.

Produs de Domino Film, companie “răspunzătoare” pentru trei din filmele lui Nae Caranfil: “Asfalt tango”, “Filantropica” și “Restul e tăcere”, dar și pentru comediile “Tache” și “La bani, la cap, la oase” și distribuit de InterComFilm Distribution, “Cel ales” va fi lansat în România pe 24 aprilie, pe 50 de ecrane din întreaga țară.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
400 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri