Documentare premiate în 2014 la cea mai recentă ediție a Festivalului de cinema documentar de la Sibiu, vor fi proiectate în premieră la București, între 6 și 8 martie 2015 la Cinema Union și la Cluj, între 6 și 12 martie 2015 la Cinema Victoria, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.

Astra Film on Tour la București

În capitală, maratonul de filme ia start vineri, 6 martie de la ora 17 cu o producție controversată: Uncle Tony, Three Fools and the Secret Service (regia Mina Mileva și Vesela Kazakova). Filmul expune anii de cenzură din lumea cinematografiei bulgare din perioada comunismului, cenzură care s-a perpetuat până în prezent. Centrul Național de Film Bulgar a trimis scrisori oficiale de amenințare către toate festivalurile europene care au inclus filmul în program cerând imperios retragerea lui. Prezentă la Sibiu, regizoarea Mina Mileva a mulțumit pentru șansa care i s-a oferit la AFF, declarând că filmul a fost exclus din mai multe festivaluri în urma acestor scrisori. De la ora 19, Marmato (regia Mark Grieco) aduce în fața publicului lupta unei companii canadiene care urmărește exploatarea uneia dintre cele mai mari rezerve de aur de pe planetă cu localnicii, în Columbia.

Sâmbătă, 7 martie cu începere de la ora 18 sunt programate filmele Art War (regia Marco Wilms) și Maidan (regia Sergei Loznitsa), distins cu Marele Premiu la AFF 2014. Art War reia ideile revoluționare ale Primăverii Arabe transpuse prin arta graffiti, iar Maidan surprinde cu camera fixă piața centrală din Kiev aflată în plină forfotă revoluționară.

A treia zi începe cu proiecția documentarului Resolutions 2014 (regia Mihai Cristian Trancă) – Premiul pentru Imagine în secțiunea România, de la ora 19. Filmul surprinde frământările unui tânăr antreprenor care încearcă să-și mențină afacerea într-un moment de criză. The Undertaker (regia Dragan Nikolic) încheie programul de la București cu portretul unui sârb care se ocupă de repatrierea cadavrelor între Europa de Est și de Vest.

7 zile de film la Cluj

La Cluj-Napoca, proiecțiile au loc în fiecare zi din 6 și până în 12 martie de la ora 17:30 la Cinema Victoria, iar programul debutează cu o premieră: Waiting for August (regia Teodora Mihai) – Premiul pentru cel mai bun documentar românesc la AFF 2014. Filmul spune povestea a 7 copii care trăiesc singuri într-o locuință socială din Bacău. Mama, plecată la muncă în Italia, este prezentă în viața lor doar digital, la telefon sau pe Skype.

În zilele următoare, publicul clujean va viziona o selecție specială de documentare: Art War (sâmbătă, 7 martie), Marmato (duminică, 8 martie), Maidan (luni, 9 martie), Sunday Lunch și The Undertaker (marți, 10 martie), Mohamed Tomescu și Resolutions 2014 (miercuri, 11 martie) și Uncle Tony, Three Fools and the Secret Service (joi, 12 martie).

Astra Film on Tour este organizat de Astra Film, CNM Astra, Consiliul Județean Sibiu, Cinema Union București, Cinema Victoria Cluj-Napoca.