CinePOLSKA - Zilele Filmului Polonez la Bucuresti

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 25 noiembrie 2014, 11:53

CinePOLSKA
Foto: Institutul Polonez
Filmul „Ida”, candidat la premiul Oscar, va deschide Zilele Filmului Polonez care vor începe vineri, 28 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco din București. Evenimentul, numit CinePOLSKA, a ajuns la cea de-a 10-a ediție. În ultimul week-end din noiembrie și primul din decembrie, cinefilii din București vor putea viziona 6 pelicule realizate în ultimii doi ani, premiate la festivaluri importante şi apreciate de public, și care abordează fenomenul libertăţii.

Prilejuit de aniversarea a 25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală, evenimentul se va desfăşura sub genericul „Filme despre libertate”. Vorbim aici nu doar despre libertatea politică pe care polonezii au câştigat-o acum un sfert de veac, ci şi despre dimensiunile spirituale, ontologice, elective ale libertăţii.

Festivalul va fi deschis de celebrul „Ida”, distins cu peste 40 de premii și candidatul polonez pentru Oscar. Un film artistic alb-negru despre o tânără călugăriţă de origine evreiască care, atunci când îşi întâlneşte mătuşa, un procuror comunist, descoperă împreună cu aceasta povestea tragică a familiei sale. „Păpuşa” ne va prezenta viața primei poete rrome din Polonia şi preţul plătit pentru talentul său. „Să vrei să trăieşti” ne va duce în lumea unui tânăr care, deşi suferind de paralizie cerebrală, îi învaţă pe cei din jur ce înseamnă să trăieşti o viaţă cu adevărat liberă. „Baby blues” - o peliculă plină de umor despre o mamă adolescentă care învaţă ce e responsabilitatea, păstrându-și în acelaşi timp bucuria de a trăi. Buna dispoziţie e garantată şi de filmul „Un bilet spre lună" - un road movie şi o poveste despre maturizare în Polonia anilor '60. Ultimul film despre libertate este controversatul „În numele” - istoria unui preot catolic care se îndrăgosteşte de un tânăr aflat în grija sa.

Zilele Filmului Polonez, un eveniment organizat de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor Polonezi, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică, vor fi găzduite la București de Cinema Elvire Popesco (bd. Dacia nr. 77), în perioada 28 noiembrie  - 7 decembrie 2014, ora 20.00. Toate filmele sunt subtitrate în limba română, se arata in comunicatul Institutului Polonez la Bucuresti.



Filmele din program:

IDA

Polonia, 2013, 79 min.
Regia: Paweł Pawlikowski
Scenariul: Paweł Pawlikowski, Rebecca Lenkiewicz
Distribuția: Agata Kulesza, Agata Trzebuchowska, Dawid Ogrodnik, Joanna Kulig ș.a.

28.11., ora 20.00 - Cinema Elvire Popesco, București

Polonia, 1962. Anna este novice, o orfană crescută de călugăriţe la mănăstire. Înainte de a se călugări, Anna trebuie să o întâlnească pe Wanda, singura ei rudă în viaţă, care îi va spune că este evreică. Cele două femei încep o călătorie pentru a descoperi nu doar povestea tragică a familiei lor, ci şi pe ele însele. Îşi pun sub semnul întrebării religia şi toate ideile în care au crezut până atunci.
„Ida” lui Pawel Pawlikowski este un film răvășitor. Un film de o puritate desăvârșită, cu imagini care îți rămân pe veci încrustate în amintire. Un film despre memorie, traumă, adevăr și căutarea sinelui. (…) Psihologic, este o reflecție asupra diferitelor fațete ale libertății umane, despre ceea ce înseamnă să fii femeie, creștin, evreu și om într-un secol marcat de genocid și ideologii distructive. - Vladimir Tismăneanu

SĂ VREI SĂ TRĂIEȘTI / Chce się żyć
Polonia, 2013, 107 min.
Regia și scenariul: Maciej Pieprzyca
Distribuția: Dawid Ogrodnik, Kamil Tkacz, Dorota Kolak, Arkadiusz Jakubik ș.a.

29.11., ora 20.00 - Cinema Elvire Popesco, București

Istoria lui Mateusz, un tânăr cu paralizie cerebrală, considerat de medici și societate ca fiind o „legumă”. După mulți ani, se dovedește că el este un om complet normal și inteligent. Pofta sa de viață și împăcarea cu sine l-au ajutat să-și învingă limitele.

Filmul este inspirat din fapte reale.

Maciej Pieprzyca a reușit un lucru extraordinar. A făcut un film de ficțiune ca un basm, cu o poveste miraculos de optimistă. „Să vrei să trăiești” este povestea unei lupte pentru demnitate și înțelegere - a unei lupte grele, de lungă durată și marcată de căderi, dar în același timp plină de umor și optimism. - Grzegorz Fortuna

BABY BLUES / Bejbi blues

Polonia, 2012, 101 min.

Regia și scenariul: Katarzyna Rosłaniec
Distribuția: Magdalena Berus, Nikodem Rozbicki, Klaudia Bułka, Michał Trzeciakowski ș.a.

30.11., ora 20.00 - Cinema Elvire Popesco, București

Natalia este o mamă de doar 17 ani. A născut un copil pentru că asta și-a dorit, nu a fost o întâmplare. Să ai un copil este cool, poți să-l îmbraci în haine de designer. Dar cel mai important este că ai pe cineva care-ți aparține doar ție și care te va iubi toată viața.

„Baby Blues" de Kasia Rosłaniec nu este un film despre adolescenți polonezi tipici. Inspirat de blogul americancei Tavi Gevinson, cu rădăcini în cultura hipsterilor din cluburile berlineze și marcat profund de stilistica pop, aflată sub semnul Lady Gaga și Alison Goldfrapp, este un film despre pierderea controlului asupra propriei vieți într-un stil rock’n’roll. - Anna Bielak

PĂPUȘA / Papusza

Polonia, 2013, 126 min.
Regia şi scenariul: Krzysztof Krauze, Joanna Kos-Krauze
Distribuția: Antoni Pawlicki, Jowita Miondlikowska, Andrzej Walden, Zbigniew Walerys ș.a.
5.12., ora 20.00 - Cinema Elvire Popesco, București

Filmul urmărește viața Păpușei - prima poetă de etnie rromă - de la naștere până la bătrânețe: căsătoria aranjată când era încă minoră, viața ei într-o tabără de rromi înaintea, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, apoi domiciliul forțat în Polonia comunistă și viața în sărăcie. Întâlnirea cu poetul Jerzy Ficowski, care i-a descoperit marele talent pentru poezie și i-a publicat operele, a dus la un paradox tragic: Păpușa ajunge o poetă celebră, respinsă de comunitatea de rromi pentru că le-a trădat secretele.
Filmul, asemenea versurilor Păpușei, povestește despre libertatea vieții în apropierea naturii, libertate nedelimitată nici de materialism, nici de politică. Aceste lucruri au fost absorbite de realitatea schimbătoare în care rromilor le era dat să trăiască. - Ewelina Świeca

ÎN NUMELE… / W imię…
Polonia, 2013, 98 min.
Regia: Małgorzata Szumowska
Scenariul: Małgorzata Szumowska, Michał Englert
Distribuția: Andrzej Chyra, Mateusz Kościukiewicz, Maja Ostaszewska, Łukasz Simlat ș.a.

6.12., ora 20.00 - Cinema Elvire Popesco, București

Părintele Adam preia o mică parohie din mijlocul pustietăţii, unde organizează un centru pentru băieţi cu trecut tulbure. Entuziasmul său este apreciat, iar localnicii îl acceptă ca pe unul de-ai lor. Toţi vor să se afle în preajma sa, hrănindu-se cu vitalitatea şi puterea lui, dar nimeni nu ştie că ascunde un secret. După ce întâlneşte un tânăr excentric şi tăcut, un paria al micii comunităţi, părintele Adam este forţat să se confrunte cu o pasiune de mult uitată. Pe măsură ce bănuielile sătenilor sunt confirmate, părintele se transformă în inamic.

Szumowska evită scandalul. Nu bate la ochii cu scene dramatice, ci își potolește narațiunea punând întrebări universale, existențiale despre natura vocației și prețul singurătății, despre puterea credinței și cinismul sentimentelor, despre emoțiile ascunse. - Janusz Wróblewski

UN BILET SPRE LUNĂ / Bilet na księżyc
Polonia, 2013, 118 min.
Regia și scenariul: Jacek Bromski
Distribuția: Filip Pławiak, Mateusz Kościukiewicz, Bożena Adamek, Krzysztof Stroiński ș.a.

7.12., ora 20.00 - Cinema Elvire Popesco, București

Iulie 1969. Adam este chemat în armată, fiind repartizat la Marină. Împreună cu fratele lui mai mare, Antoni, pleacă înspre Świnoujście. Planul lui Antoni, în zilele rămase până la înrolare, este acela de a-l pregăti pe Adam pentru viața de militar și, implicit, de a-l introduce în „tainele” vieții.

Filmul uimește de la bun început prin personajele sale, dar devine cu adevărat interesant atunci când pe ecran apare Mateusz Kościukiewicz. Personajul lui spune cele mai multe replici amuzante și propulsează acțiunea, fiind persoana care, spre deosebire de fratele lui mai mic și neexperimentat, știe să se descurce în orice situație. - Dorota Kostrzewa


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

612 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    IDA (Marţi, 25 noiembrie 2014, 16:47)

    chibitz [utilizator]

    Ma indoiesc ca un film antisemit va lua vreodata Oscar-ul!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică