Cea de-a XXI-a editie a Astra Film Festival, care va avea loc intre 6 si 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezinta o selectie a celor mai recente documentare filmate in Romania, de autori romani si straini, reprezentand o radiografie a societatii romanesti din perioada comunista pana in prezent. Filmele abordeaza subiecte sensibile actuale si episoade istorice controversate. Efectele migratiei, istoria comunitatilor etnice din Romania, povesti inedite despre oameni deosebiti; sunt subiecte transpuse pe marele ecran sub forma de documentare observationale, filme de autor, eseuri sau productii de televiziune. La finalul proiectiilor, subiectele sunt discutate in sala de cinema, iar publicul interactioneaza direct cu autorii, producatorii sau chiar cu personajele filmului.

The ForrestFoto: Astra Film

In premiera la AFF!

In premiera absoluta la AFF 2014 va fi proiectat documentarul Alyiah DaDa (regia: Oana Giurgiu), care prezinta soarta comunitatii de evrei din Romania pe o perioada de 100 de ani. Cum a castigat Ceausescu un miliard de marci din vanzarea in secret a 246.000 de etnici germani?; aflam din Pasaport de Germania (regia: Razvan Georgescu), o productie HBO, de asemenea, in premiera absoluta la Sibiu.

Waiting for August (regia: Teodora Ana Mihai) urmareste cotidianul a 7 copii din Bacau care traiesc singuri, mama lor coordonandu-i prin skype si telefon din Italia, unde se afla la munca. Filmul a luat Marele Premiu la Hot Docs 2014 din Toronto si la Festivalul de Film de la Karlovy Vary si este prezentat in premiera in Romania la AFF. Rezolutii 2014, premiera absoluta, (regia: Mihai Cristian Tranca) surprinde framantarile unui tanar antreprenor care incearca sa-si mentina afacerea intr-un moment de cotitura.

Realitati de azi...

Les Fleurs de l'ombre (regia: Olivier Magis) intra in culisele unui concurs de frumusete dedicat femeilor nevazatoare din Romania, organizat in fiecare an la Braila. Cum este promovata literatura in Romania postmoderna?; aflam din documentarul CDPL Story (regia: Vlad Rotaru). Breadtime (regia: Bjorn Reinhardt) este o colectie de portrete ale batranilor din Rosia Montana.

Majoritatea activitatilor lucrative pe timp de noapte, in Londra, sunt desfasurate de migranti vulnerabili si predispusi la abuzuri si neglijenta; subiectul este reflectat in documentarul Invisible Lives : Romanian night workers in London (regia: Timothy Marrinan). Our Currency is Information (regia: Marek Tuszynski) prezinta metode de investigare a coruptiei si crimei organizate prin prisma lui Paul Radu, fondatorul Centrului Roman de Jurnalism pentru Investigatii.

...si de ieri!

Experimentul Bucuresti (regia: Tom Wilson) amesteca teorii conspirationale ale comunismului despre tehnici de manipulare prin frecventa vibratorie, o poveste de dragoste nimicita de acest experiment si reeducarea prin tortura de la Pitesti. Padurea (regia: Sinisa Dragin), premiat la Visions du reel si Festivalul International de Film de la Sarajevo, spune povestea unui tablou daruit de statul roman in 1947 liderului iugoslav Tito, care cativa ani mai tarziu a fost parte a unei afaceri de spionaj care ar fi putut afecta serios relatiile dintre cele doua state. Revision (regia: Philip Scheffner) reconstituie cazul neelucidat a doi romani impuscati intamplator in 1992 la granita cu Germania, intr-o perioada in care numarul mare al imigrantilor romani ilegali din tarile occidentale ale Europei starnea reactii violente din partea extremistilor rasisti.

Cum actiona Securitatea in anii '70 si '80 pentru a controla, supraveghea si, in unele cazuri, pentru a reprima cetatenii Romaniei?; "M-au urmarit pentru ca ma duceam la Biblioteca Americana si luam discuri pentru clubul de jazz, asa ca mi-au deschis dosar de urmarire ca posibil spion al americanilor", depune marturie un fost detinut politic in filmul Supravegheat de Securitate (regia: Nicolae Margineanu).

"An de an ne bucuram sa constatam ca in Romania se fac filme documentare. Productia lor este intr-o continua ascensiune, iar subiectele si abordarile cinematografice sunt tot mai variate si aduc la lumina o Romanie diferita decat cea pe care o cunoastem noi. Chiar daca in Romania exista putine medii in afara festivalurilor si proiectiilor dedicate prin care filme documentare ajung la spectatori, interesul publicului pentru acest gen de cinema este si el in crestere.", a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

Astra Film Festival 2014, Festivalul International de Cinema de la Sibiu este organizat de Astra Film - CNM Astra si Fundatia Astra Film. Cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu, Centrul National al Cinematografiei, Ministerul Culturii, Uniunii Europene prin programul Creative Europe - Media

Parteneri: Institutul Cultural Roman, Institutul Francez, Centrul Ceh, Fundatia pentru Parteneriat, Consulatul Republicii Federale Germania

Actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu

Parteneri media: HBO, TV5 Monde, Digi24, HotNews, Revista 22, Dilema Veche, Cinemagia, Decat O Revista, Catavencii, LiterNet, CinemaRX, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Radio Cluj, Radio Antena Sibiului, Art Act Magazine, Port.ro, The ONE, CineFan, TOTB.ro, Sub 25, Vice, Filmtett, Ginger Group, Film Reporter, CinEuropa, Film New Europe, Magic FM, Zile si Nopti, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%