Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL organizeaza miercuri, 13 august, începând cu ora 20.30, la Centrul de Ecoturism Rowmania, pe Dâmbovița, un eveniment special, realizat alături de Asociația Ivan Patzaichin – MILA 23. Este vorba de proiectia pe un ecran urias, aflat de o parte a râului Dâmbovița, a filmului “Omnibusul ANONIMUL 10”, compus din trei scurtmetraje regizate de actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu.

Centrul de Ecoturism ROWMANIAFoto: Anonimul IFF

Potrivit organizatorilor, spectatorii vor putea vedea filmul într-un spațiu neconvențional: fie din lotci sau padele amplasate în apă, fie de pe iarbă, într-un cadru special amenajat.

Omnibusul produs în 2013, cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a festivalului, a fost prezentat în cadrul programului “Actori în spatele camerei” la cea de-a zecea ediție.

Actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu au scris scenariile şi au regizat poveştile a căror acţiune este legată de locul în care s-a desfășurat festivalul timp de 10 ani, Delta Dunării. Filmările celor trei scurtmetraje au fost realizate la Sfântu Gheorghe.

Centrul de Ecoturism Rowmania, de pe Dâmbovița (segmentul de râu dintre Biblioteca Națională și Pod Unirea), este un proiect care își propune să atragă atenția asupra unui concept care nu este încă deplin înțeles și aplicat: ecoturismul.

“Cei care trăiesc în mediul urban au pierdut în mare măsură legătura directă cu natura. Scopul ecoturismului este de a-i reconecta la aceasta și de a-i face să o aprecieze altfel. Încercarea noastră de a recupera Dâmbovița – un spațiu public care, pe nedrept, și-a pierdut identitatea și frumusețea – și de a reda-o bucureștenilor se înscrie tocmai în această direcție. Vă invit, așadar, să încercați în premieră o experiență cinematografică de la luciul apei: o vizionare de film din barcă. Poți veni cu ea de acasă, noi punem la bătaie canotcile, stand up paddling-urile și lotca solară”, spune Ivan Patzaichin.

Filmele care alcătuiesc “Omnibusul ANONIMUL 10”:

“Un Duet”, filmul regizat de Andi Vasluianu, urmăreşte povestea unui scenarist şi a unui actor care vorbesc despre proiectele lor profesionale, dar ajung să-şi împărtaşească sentimente intime şi să-şi facă reproşuri. Cu ajutorul berii şi al vinului îşi regândesc şi derulează înapoi discuţia.

Cu: Ionuț Vișan și Mihai Calotă.

“Kazimir” (R. Dorian Boguță) locuiește într-un sat lipovenesc retras, din Delta Dunării, și este un diacon care posedă puteri tămăduitoare. Forţele binelui şi ale răului îşi fac simţită prezenţa în preajma unor turişti care au venit într-un moment total nepotrivit.

Cu: Ion Rusu, Elias Ferkin, Alexandru Papadopol, Iulia Verdeș, Vitalie Todirașcu, Ion Alici, Nicoleta Rusu, Ion Paliu.

“Retur” (R. Emanuel Pârvu)

În Delta Dunării, oamenii sunt ghidaţi de credinţe arhaice, însă nici măcar pământul nu mai este în armonie cu obiceiurile lor învechite. Dezgroparea morţilor după 10 ani pentru a le spăla oasele se poate transforma într-o adevarată aventură. Deşi preotul le-a interzis sătenilor să mai sape la mormintele din cimitir, membrii unei familii din Sfântu Gheorghe decid să-l ignore.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.