Plecand de la debutul in proza al lui Ioan T.Morar si de la scenariul initial al lui Lucian Dan Teodorovici si Florin Lazarescu, cel mai nou film al lui Radu Gabrea e un fel de „Amour” autohton, cu Victor Rebengiuc si Victoria Cocias in rolurile unor indragostiti despartiti de istorie. Filmul e riscant, dar sensibil.
Recunosc, mi-am pus toti ochelarii cand am vazut „O poveste de dragoste, Lindenfeld” (!). De la „Calatoria lui Gruber” incoace, nu prea mi-au placut lungmetrajele lui Radu Gabrea si nici dupa scenariile lui Adrian Lustig (cel care a rescris scenariul initial) nu pot spune ca ma dau in vant.
De data asta, insa, am gasit un ritm si o atmosfera care fac din aceasta scurta intalnire intre doi iubiti fara noroc o poveste chiar emotionanta. Acest lucru se datoreaza in buna masura interpretilor. Nu l-am mai vazut pe Victor Rebengiuc in ipostaza de indragostit tomnatic, dar ii sta bine si e reconfortant sa vezi ca un actor talentat se descurca in aproape orice postura.
Victor Rebengiuc mi s-a parut chiar mai bine decat in precedentul sau film, „Cainele japonez”. E alt fel de rol, cu alta miza, Ulrich (Ully) Winkler are un inceput de Alzheimer, deci trebuie sa-i dea bataie si sa recupereze ce-a pierdut pana nu se intuneca. Dar e la fel de multa tandrete in privirea lui cat e si calcul.
Revenirea lui Ully in Lindenfeld, dupa 50 de ani de absenta, atunci cand aude ca Helga traieste, e facuta cu un scop, si tot cu un scop el accepta spectacolul de butaforie pus la punct de fiul sau.
Victoria Cocias e si ea fara vreo nota falsa in rolul unei taranci mai in varsta decat varsta ei reala, care traieste singura dupa ce la intoarcerea din Siberia Lindenfeldul s-a tot golit de locuitori. Actrita are o liniste cu totul speciala in gesturi si pare sa aiba la dispozitie tot timpul din lume (mai ales ca personajul ei a pierdut deja totul.).
Victor &Victoria comunica bine desi sunt la primul film impreuna, iar regizorul ii ajuta sa gaseasca acea complicitate care face ca doi oameni care s-au iubit si s-au despartit in tinerete sa poata comunica fara vorbe sau cu vorba putine si o jumatate de secol mai tarziu.
Filmul nu mai seamana cu romanul „Lindenfeld”, publicat de Ioan T. Morar in 2005 (si Radu Muntean a avut in 1994 un documentar despre acest sat populat cu germani din Boemia si ramas pustiu dupa 1990.).
Radu Gabrea a povestit la conferinta de presa ca scenariul initial urmarea fidel cartea in care fiul eroului (erou care se numea, de fapt, Klaus Bernath) pune la punct impreuna cu biograful acestuia si cu un fost activist repopularea fictiva a satului parasit numai pentru a proteja inima bolnava a eroului.
Timp de o saptamana, acesta se va afla in miezul unui spectacol unde actori de la Teatrul German din Timisoara plus recuzita si fatadele spoite ale caselor vor recrea un Lindenfeld de mucava.
Radu Gabrea a spus ca a modificat povestea dupa ce a fost sedus de ruinele Lindenfeldului, dar a recunoscut ca decizia s-a datorat si bugetului care nu i-a permis o desfasurare spectaculara cu multe personaje.
A pastrat din ceea ce constituie, de fapt, materia cartii, doar un scurt capitol, preferand sa o invie pe iubita moarta in lagarul din Siberia si sa construiasca o poveste intimista cu foarte putina actiune.
A fost mai bine asa. Scenele cu actorii platiti de fiul eroului par din alt film, iar Mircea Diaconu (care il joaca pe regizorul de teatru care orchestreaza aceasta ampla minciuna) e prea gros fata de discretia protagonistilor.
Survenita spre final, aceasta rupere de ritm e partial compensata de aparitia in cadru a cuplului Ully-Helga care aduce cu sine complicitatea din scenele de interior din locuinta Helgai. Filmate, de fapt, pe platou, acestea sunt luminoase si tihnite, chiar daca nu exista replici.
Scenografia Madalinei Marinescu si imaginea tanarului George Dascalescu se adauga discretiei celor doua interpretari dand si mai multa autenticitate acestor scene intimiste.
Daca romanul lucra mult cu flashback-uri, in film exista doar scena de la inceput, care e rememorata de eroul ajuns milionar in Germania - venirea rusilor, cand el a fugit si s-a salvat, iar fata pe care o iubea a fost trimisa in lagar.
In „Cocosul decapitat” (ecranizare a romanului lui Eginald Schlattner), aceasta atmosfera de altadata parea artificiala, ca dintr-un telefilm, dar acum exista un soi de nostalgie in ochii regizorului, o consistenta a privirii care da mai multa naturalete decat exista in desfasurarea de forte a reconstituirii istorice din „Cocosul decapitat”.
Oricat ar parea de ciudat la un film de Radu Gabrea, „Lindenfeld” e un film sensibil si cuceritor prin complicitatea celor doi interpreti. Ar fi fost si mai sensibil daca celebrul Canon in D major de Johann Pachelbel n-ar fi fost folosit atat de des, chiar daca pe instrumente diferite si chiar daca e un omagiu adus lui Werner Herzog (care il folosise in „Enigma lui Kaspar Hauser.”).
Trailer:
„O poveste de dragoste, Lindenfeld” – de Radu Gabrea, cu: Victor Rebengiuc, Victoria Cocias, Alexandru Georgescu, Alexandru Mihaescu, Mircea Diaconu, Ioana Bugarin, Alexandru Bindea, Ion Caramitru. Premiera romaneasca 20 iunie 2014
0
0
