INTERVIU Corneliu Porumboiu despre „Al doilea joc”: „Inainte se juca altfel fotbal, de asta mi-a si placut”

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Vineri, 4 aprilie 2014, 14:42

Corneliu Porumboiu
Foto: pardo.ch
La doua luni dupa premiera berlineza, documentarul foarte personal realizat de Corneliu Porumboiu despre derby-ul Dinamo-Steaua din decembrie 1988, arbitrat de tatal sau, Adrian Porumboiu, intra in 4 aprilie in Romania. Cineastul a povestit pentru HotNews.ro cum a ajuns la aceasta formula inedita, cum vede fotbalul azi si care sunt punctele de contact intre fotbal si cinema.

Filmul e pe cale sa fie vandut in Franta si Germania, iar ecoul lui inca sa transmite. In urma cu doua saptamani, cand a fost in Franta sa promoveze „Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism”, care intra in cinematografele franceze in 16 aprilie, Porumboiu a tot fost intrebat despre documentarul lui surpriza. Iar revista „Sight and Sound” l-a pus recent, prin semnatura lui Nick James, pe locul doi in topul celor mai bune filme vazute la Festivalul de la Berlin (deasupra lui e „The Grand Budapest Hotel”).

Reporter: Care e geneza acestui proiect neobisnuit?
Corneliu Porumboiu: Acum un an si ceva am vazut la emisiunea „Replay” de la TVR cinci minute din finalul meciului Dinamo-Steaua din decembrie 1988, si mi-am adus aminte de el. Marian Olaianos, producatorul emisiunii, m-a cautat dupa vreo doua luni. In TVR nu mai sunt foarte multe casete cu  meciurile de dinainte de 89, asa ca el vorbeste cu oamenii din fotbal pentru a-si face baza de date.

A trecut pe la mine si m-a intrebat daca taica-meu mai are casete cu meciurile. Asa l-am rugat sa-mi aduca un DVD cu acest meci care imi ramasese cumva in minte. Anul trecut, cand m-am dus acasa, la Vaslui, de Pasti, am luat DVD-ul cu mine. Seara am vorbit cu tata, i-am spus ca vreau sa inregistrez o discutie dintre noi, dar pe atunci nu stiam ce voiam sa fac. Poate o documentare pentru un alt proiect, poate un film - nu imi era foarte clar la inceput.

Rep: Mai revazusei meciul?
C.P.: In intregime, nu. Imi aduc aminte ca nu am inteles nimic atunci cand l-am vazut prima oara. Nu vedeam nimic din cauza ninsorii, iar televizorul nostru era si el cu purici.

Rep: Nu ai inteles si pentru ca era miza mare?
C.P.: A contat si calitatea imaginii. Sa vezi un meci ca acesta acum pe un ecran mare si tot nu se vede clar, d-apai... Deci l-am revazut si am intrat intr-un soi de...

Rep: ... tunel al timpului.
C.P.: Da, dar pe de alta parte mi-a si placut meciul in sine. Daca vrei, am redescoperit niste jucatori foarte mari si un tip de frumusete care azi nu mai exista. Dincolo de incrancenarea aia, era un tip de frumusete pe care nu stiu cum sa-l definesc.

Rep: E „la grande bellezza” pe care o cauta Sorrentino?
C.P.: (Rade)... à la roumaine. "Din bube, mucegaiuri si noroi..." Deci i-am zis tatalui meu ca vreau sa vedem meciul impreuna si ca poate o sa iasa un film. Ma gandisem la foarte putine intrebari pentru ca dupa aceea, lucru care m-a surprins si mi-a si placut, filmul a luat o turnura absolut neasteptata: am intrat destul de repede in meci si chiar a fost un moment in care, concentrat pe meci, m-am trezit gandindu-ma: "Ma, ar trebui sa-l mai intreb ceva..." .

Mi-a placut foarte mult faptul ca am avut o problema sa zic asa tehnica. Acasa la ai mei gasisem un DVD player, de fapt ala de acasa era stricat si am luat unul de la hotel, dar nu avea decat butonul play. Am inceput sa vedem meciul, dupa care mi-am dat seama ca s-a terminat bateria reportofonului. Dupa aia a trebui sa astept pana s-a dus la capat si am reinceput de la primul minut. Am revazut bucata prin care deja trecusem (taica-meu a plecat, n-a mai stat), pe urma l-am vazut impreuna vreo 40 de minute si iar s-a terminat reportofonul. A doua zi am mai vazut doua parti, iar finalul e, daca vrei, un „one take”, reprezentand ultimele 40 de minute.

Rep: Problemele tehnice au influentat discutia?
C.P.: Mda... A fost bine cand s-a intrerupt tata prima oara pentru ca raspundea cam ca la televizor. Poate ca nici nu era foarte interesat de subiect. O si spune, dar gradarea asta, transformarea felului sau de a vorbi exista in film.

Rep: Poate nu stia nici ce vrei tu.
C.P. Nici eu nu stiam... Dar cand meciul a inceput sa imi placa... Pe urma evident ca am stat si m-am gandit, am montat fragmentele astea pe sunet si mi-am spus ca e un proiect personal. Nu stiam daca voiam sa il lansez sau nu. Bine, toate filmele sunt personale, dar acesta are si formatul de meci. „Al doilea joc” nu e un film de mall.

Rep: Nici un film de-al tau nu e de mall.
C.P. „Metabolism” ar putea fi, e un film de mall cultural. (Rade.) „Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” va fi lansat pe 16 aprilie in Franta. Am fost acum vreo doua saptamani sa fac niste interviuri si toata lumea ma intreba de „Al doilea joc” pentru ca fusese la Berlin, iar cei care l-au vazut au dat sfoara in tara. Oricum, suntem in curs de semnare a contractelor de distributie in Franta si Germania (unde exista o retea  pentru cinemaul de autor care il distribuie in Germania, Elvetia si Austria).

Deci aveam cateva intrebari la inceput, dar mai incolo n-am avut o directie precisa. Dar discutiile despre fotbal au iesit ca la orice discutie pe care o am cu tata cand ne uitam la un meci, doar ca el nu arbitreaza. In general facem comentarii de natura asta, vorbim despre joc, despre ce preluare a facut ala samd.

„Mi-a placut devotamentul fotbalistilor si felul in care jucau”

Al doilea joc
Foto: 42km Film
Rep: Deci dinamica relatiei cu tatal tau e cea din film?
C.P.: Evident.

Rep: Semanati foarte bine, aplicati aceleasi reguli - el in arbitraj, tu in cinema. Tatal tau e constient de asta?
C.P.: Nu, nu cred. De asta ma si interesa tipul asta de demers... Fotbalul e cel mai popular sport, iar cinemaul e o cultura de masa. Cred ca tot timpul s-au influentat. Sa ne uitam, de pilda, la cum e filmat acum un meci de fotbal. Se filmeaza in zona star system-ului, vezi foarte mult jucatorii, sudoarea, sunt foarte multe prim-planuri. Real, se vede cam 70% dintr-un meci sau chiar mai putin. Pe urma sunt reluarile - tot ai acces prin televizor la un anumit soi de manipulare.

Rep: Cum ar fi fost sa il vezi pe Rodion Camataru in prim-plan cu sangele siroindu-i din arcada?
C.P.: Da, da, era intr-un fel!... Se juca altfel fotbal, de asta mi-a si placut. Mi-a placut devotamentul jucatorilor si felul in care jucau. La un moment dat sunt niste intrari, e foarte dur meciul dar, in acelasi timp, aveau si grija sa nu se raneasca. Nu stiu cum sa spun, jucau foarte barbateste... Dar modul de a filma introducea un soi de cenzura.

Rep: Te referi la faptul ca telespectatorii vedeau imagini generale cu tribunele cand se cafteau jucatorii?
C.P.: Da, era estetica... Tipul de a filma era legat de un anume tip de politica. Si in strainatate era asa, dar acolo cred ca foloseau mai multe prim-planuri ale jucatorilor si mai multe camere (aici erau trei sau patru). Clinciuri intre jucatori sau momente mai tensionate existau si acolo. Imi aduc aminte de semifinala, cred, a unui campionat mondial in care un portar al Germaniei l-a busculat pe un jucator francez de i-a scos dintii.

Rep: Cum era filmat?
C.P.: Nu-mi aduc aminte, oricum era alt ritm de filmare. Cred ca existau mai multe prim-planuri.

„E o intreaga filosofie in spatele regulii avantajului”

Rep: La un meci de fotbal esti atent si la cum e filmat?
C.P: Nu, in general ma uit la meci, dar in timp ce revedeam meciul asta cu tata am redescoperit cumva... Bine, tot taica-meu m-a facut atent pentru ca eu uitasem de ce schimbau aia unghiul.

Rep: Mai tineai minte meciul?
C.P.: Nu, era mai mult un tip de senzatie dat si de zapada aia... De exemplu, si cand am vazut "Autobiografia..." lui Ujica (n.red. – „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” de Andrei Ujica) am tinut minte doua cadre: unul de ninsoare pe VHS si un travling cu cetateni stand la coada, si mai e un travling cu oamenii care il salutau pe Ceausescu. Tipul ala de imagine in VHS si ninsoarea imi aduc aminte de copilaria mea. Nu prea pot explica. E mai mult o senzatie pentru ca eu din meci n-am inteles nimic.

Rep: Desi stiai si tu regulamentul.
C.P.: Taica-meu fiind arbitru, stiam regulile. Jucam fotrbal in curtea scolii in general cu baieti mai mari decat mine pentru ca aveam minge. (Rade.). Mingea era intrarea mea in lumea lor si baietii ma respectau si, chiar daca jucam, ei ma intrebau daca decizia a fost buna. Eram un garant al regulamentului pe terenul de fotbal. "A fost sau n-a fost?”...

Rep: Interesant ca tatal tau revazand meciul, realizeaza ca a luat atunci deciziile corecte. Spune, de pilda: „Mai bine ca nu i-am dat galben lui X pentru ca acum ar fi trebuit sa il scot de pe teren”.
C.P.: Da, e un fel al lui de a vedea fotbalul si de a-l aplica in arbitraj - pentru joc, pentru joc... Daca mergem putin mai departe, e o intreaga filosofie in spatele  regulii avantajului. Jocul incepe sa fie acum tot mai controlat, devine tot mai formatat si se indeparteaza cumva de uman. Si cu regulile astea noi...

Evident ca sunt greseli, dar greselile fac parte din viata. Acum ca regula avantajului a revenit, vor sa bage nu stiu ce senzori, deci toate greselile sunt expandate si e o viziune de asta paranoica pe detalii. Jocul devine mai artificios si mai putin uman.

Rep: Tot asa e si in cinema?
C.P.: Cinemaul se face in atatea feluri... E o arta foarte libera.

Rep: Dar de ce nu toti cineastii sunt liberi in capul lor?
C.P.: Nu stiu, poate ca e si o chestie de...  Eu stiu cum se simt ceilalti? E foarte usor numai sa te duci la un festival mare sa vezi cam ce tipuri de filme se fac. Probabil ca e un soi de raportare la major, la ce inseamna mainstream, insa tot timpul cinemaul s-a schimbat din margine.

Rep: Tu unde te pozitionezi?
C.P.: Fiecare proiect al meu inseamna ceva si e foarte important sa fie asumat de mine pana la capat. (Adica sa cred in el, dupa aia...). Evident ca, facand parte dintr-o cultura minora cum e cea romana, ar fi o tampenie sa ma compar cu Hollywoodul. Pana la urma, cultura e un dat.

Rep: Despre tine se spune: "Ii da taica-sau bani sa faca filme!"
C.P.: Nu e adevarat, iti dai seama. Evident ca te ajuta daca esti sustinut. De pilda, cand am facut a doua facultate, regia de film, a trebuit sa o platesc. Dar cred ca fiecare film in sine a avut un anumit tip de succes de piata. De exemplu, „Al doilea joc” e un film care a costat 20.000 de euro. "Politist, adjectiv" l-am facut jumatate cu banii de la CNC si jumatate cu banii de pe vanzarile la "A fost sau n-a fost?". Din pacate, la "Politist..." am fost inselat de un agent, dar nu zice asta. Bine, oamenii pot spune multe.

Rep: Dovada ca traim intr-o cultura mica. Ca fotbalist ce post aveai cand jucai fotbal la Vaslui?
C.P.: Mijlocas central. Nu eram foarte bun, eram bunicel. Tata spune azi ca eram un jucator bun de divizia B si cred ca e sincer. Pe atunci insa nu-mi spunea asta, pe atunci ne duceam impreuna la antrenamente si ne antrenam impreuna... Dar am renuntat la fotbal.

Rep: De lene, dupa cum ai spus in caietul de presa al filmului.
C.P.: Nu era ceva... Nu eram foarte pasionat. Simti cand ceva nu e pentru tine. Imi place si acum, imi place sa mai si joc din cand in cand dar nu prea mai am timp, si a fost destul de important in dezvoltarea mea. Faceam in fiecare zi antrenament, era un tip de rutina pentru ca plecam de la liceu si ma duceam direct la antrenament. Jocul in sine mi-a placut tot timpul.

Rep: Cu tatal tau discuti si film sau numai fotbal?
C.P.: Ma mai intreaba el cand o sa fac un film serios (Rade.). Cam ca in filmul asta.

Rep: Cum a fost cu telefonul de amenintare de care pomenesti la inceputul filmului?
C.P. S-a intamplat cu cativa ani inainte de meci. A fost un telefon anonim, Adrian isi aduce aminte, spune ca aveam vreo 10 ani. A sunat telefonul, am raspuns si persoana respectiva mi-a spus ca, daca mai continua sa arbitreze, tata se va intoarce acasa in sicriu. A fost un singur telefon, prin 1984, si l-am legat de meciul din 1988 pentru ca era un fel de a vedea altfel si jocul, si perioada. Cheia asta e dincolo de jocul in sine, e ceva mai mult, e alta miza.

Rep: In afara acelui telefon au fost si alte mijloace de presiune?
C.P.: Atat de flagrante, nu.

Rep: Cred ca publicul din afara poate intelege mult mai multe decat intelegem noi din film. Pentru noi Steaua si Dinamo sunt echipele mitice, pentru un strain Steaua era echipa armatei, iar Dinamo echipa Securitatii.
C.P.: Depinde si cine il vede. Daca esti pasionat de fotbal, vezi filmul intr-un fel. Am vazut ca si in Germania foarte multi stiu fotbal si sunt pasionati. Noi poate suntem inca la inceput. La noi fotbalul inca se consuma in zona de fapt divers, de scandal. La noi fotbalul nu e atat de conceptual.

A fost foarte ciudat, am cunoscut la Berlin un regizor neamt care a inceput sa imi povesteasca, nu ma asteptam sa cunoasca atata fotbal. Ii placea nu stiu ce echipa de centru stanga. Acolo sunt foarte bine stabilite teritoriile si sunt echipe cu traditie, construite in orase pe care le reprezinta. Acolo fotbalul inseamna mult mai mult decat la noi, unde echipele sunt un fel de voievodate reprezentand anumite regiuni.

Rep: Unde asezi acest film pe traseul demarat cu „A fost sau n-a fost?” si care a insemnat o continua simplificare a mijloacelor de expresie?
C.P.: Poate e un sfarsit de perioada, de etapa, daca ma gandesc punctual la proiectul pe care il am acum si care va fi, poate, mult mai comic decat „A fost sau n-a fost?” Se apropie de el, desi il depaseste...

„Ma atrage tipul de fragilitate al ideii de document, adica e o discutie lejera”

Rep: Cand te uiti, de pilda, la „Politist, adjectiv” spui: „Acest film ma reprezinta asa cum eram cand l-am facut”, asa cum face tatal tau cand revede meciurile pe care le-a arbitrat?
C.P.: Sigur, in fiecare film esti tu in perioada respectiva. Mie nu imi place sa-mi revad filmele. Nu stiu, au trecut deja. Uneori incep sa ma gandesc ca le-as fi facut altfel. La tata e altceva. Intr-un film controlezi mult mai mult. Controlezi cam tot si toate deciziile majore sunt ale tale si se vad pe ecran.

De exemplu, am revazut la un moment dat putin din „A fost sau n-a fost?” si nu mi-a placut prima parte. Nu mi-au placut obiectivele alea grandangulare. Daca m-as uita acum la „Politist, adjectiv” poate ca as gasi ritmuri si care nu mi-ar placea...

Rep: Asta inseamna ca nu ai luat deciziile bune la timp?
C.P.: Nu, cand faci un film esti intr-un proces si nu iei deciziile in absolut, ci in contextul respectiv si tinand cont de o serie intreaga de determinari. Filmul terminat e un obiect cumva strain de tine, il vezi mai la rece. La momentul respectiv fiecare decizie era justificata. Pentru mine fiecare lucru are o justificare foarte precisa.

Rep: Aici semeni cu tatal tau care spune ca un arbitru nu trebuie sa faca decat ce e necesar ca sa nu stopeze jocul. Cum ai gasit titlul filmului?
C.P.: A venit usor. Adrian avea la telefon „Al doilea vals” al lui Sostakovici. Era chiar misto pentru titlu, ma gandeam la el ca posibilitate pentru ca la un moment dat si meciul devine ca un dans absurd – nu prea mai vezi mingea etc. Pana la urma am ramas la „Al doilea joc”.

Rep: La „Joc secund” al lui Ion Barbu.
C.P.: (Rade). Cred ca m-am gandit si la asta.

Rep: Adaptarea dupa „Iarna” lui Vivaldi, care e pe genericul final, e si ea o interpretare.
C.P.: Exact, si meciul in sine devine pe urma altceva.

Rep: Desi are forma impusa de meci, filmul e deschis. Iti da posibilitatea sa tot descoperi lucruri noi in el. Tu cum il percepi acum?
C.P.: Imi place foarte mult fotbalul in sine si imi place mult si partea asta de document. Felul in care se joaca fotbal imi spune mult mai mult decat dialogul dintre noi, de aceea unii dintre cei care au vazut filmul mi-au spus ca ar fi dorit ca dialogul sa fi fost mai exlicativ.

Eu cred ca e foarte bine cat e. Felul in care se joaca fotbal e semnul unui anumit tip de cultura si de atitudine. Legat de discutia cu tatal meu, mi-a placut tipul de fragilitate al ideii de document, adica e o discutie lejera. E ca si cum ai vedea un meci cu cineva. E o ceva fragil pentru ca, daca maine am relua, am discuta cu totul altfel despre meciul asta.

Rep: Cum te astepti sa fie primit filmul in Romania?
C.P.: Bine. Va avea, totusi, o distributie limitata. Va intra in Bucuresti la Studio, la MTR, Elvira Popescu, si va fi vazut oameni care sunt interesati. In tara, nu stiu, parca la Cluj era vorba sa mai mearga. Si la Muzeul National de Arta Contemporana s-ar potrivi, dar nu stiu daca acolo au un proiector compatibil.

Rep: E un film pe care il faci o data-n viata.
C.P.: Evident! Radeam cu cineva si ne imaginam ca o sa comentez acum meciul cu maica-mea, cu frati-miu, si ca o sa fac o serie à la Andy Warhol.























Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

2105 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Meciul nu a avut cronica!!! (Vineri, 4 aprilie 2014, 15:51)

    LiviuIordache [utilizator]

    Meciul nu a avut cronica, ci un comunicat Agerpres, in care se spunea ca la Consiliul National pentru Educatie Fizica si Sport se va analiza situatia creata. Meritul respingerii unei decizii din partea federatiei apartine presedintelui de atunci, Mircea Angelescu, care nu a vrut sa bage fotbalul intr-o asemenea decizie (adica sa dea Cupa Stelei, cum ceruse Valentin Ceausescu, excitat de un actual presedinte de partid europarlamentar), argumentind ca "daca dam o asemenea hotarire (i-o ceruse Emil Bobu, secretar organizatoric al CC al PCR, care raspundea si de sport) vom fi dati afara din FIFA si UEFA. Exista povestea in cartea omagiala consacrata lui Mircea Angelescu, dar si martori ai evenimentului, inclusiv "autorul" cronicii... Cred ca si culisele astea sunt cel putin la fel de dramatice precum filmul. Apropo, in film se arata ca portarul dinamovist Moraru a luat, pur si simplu, cupa si a plecat cu ea?
  • 0 (0 voturi)    
    Felicitari Corneliu ! (Duminică, 6 aprilie 2014, 12:52)

    Plagarus [utilizator]

    Despre tati numai de bine ,dar intreaba-te doar pentru tine, cat de moral a fost in corsetul Cooperativei si sub ochii tovarasilor sai, de trai bun si cumetrii !


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri