VIDEO Cronica de film: “Asa tata, asa fiu” – Numai tata sa nu fii!

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 februarie 2014, 16:42

Imagine din Like Father Like Son
Foto: Independenta Film
In acest film premiat anul trecut de Cristian Mungiu si juriul de la Cannes cu Premiul Juriului, doi copii sunt inversati la nastere. Sase ani mai tarziu parintii trebuie sa decida daca lasa lucrurile asa sau ii inverseaza la loc. Drama lui Hirokazu Kore-Eda e genul de film care prinde la orice fel de public, desi se straduieste sa nu manipuleze prin copii.

Fiind semnat de un japonez, e retinut si sobru – lucru care se vede si din stil, nu doar din poveste. „The Washington Post” se minuna de doua ori in cronica de intampinare ce-o fi cu copiii din film de nu riposteaza cand maturii ii muta de colo-colo?

Ce sa fie? Nu-i nimic. Sunt japonezi. Dar faptul ca ei sunt disciplinati si fac exact ce le spun parintii fara ca macar sa intrebe „de ce?” adauga o nuanta in plus dramei. E cu atat mai dureros chiar si pentru niste parinti japonezi sa decida ce copil sa pastreze atunci cand se simt sfasiati intre ADN si iubirea nascuta din obisnuinta.

Nascut in 1962, Hirokazu Kore-Eda a fost preocupat in filmele sale de ideea de familie si copii. De pilda, in „Nobody Knows”, prezentat in competitie la Cannes in 2004 si premiat pentru interpretare (pentru micutul Yuya Yagira), urmarea mai multi frati parasiti de mama, care incearca sa se descurce cum pot.

Nu e greu sa iti dai seama ca regizorul este el insusi parinte si ca se straduieste sa inteleaga prin filmele pe care le face ce presupune aceasta postura, ce face dintr-un barbat tata, dar si sa se puna in pielea copilului si sa ii priveasca pe cei mari din alta perspectiva.

Evident, in cazul femeii lucrurile sunt firesti pentru ca maternitatea si nasterea o transforma in mama in mod natural, dar la barbat exista de cele mai multe ori un declic, un moment chiar tardiv cand il loveste ceva in cap si realizeaza legatura  fantastica dintre el si copil.

Discretia lui Hirokazu Kore-Eda face ca intreaga problematica din film sa se dezvaluie pe parcurs si sa duca povestea mai departe decat ne imaginam. Modul nepretentios, sobru si uman in care povesteste face ca filmul sa fie accesibil pentru orice tip de spectator si sa isi atinga usor scopul.

Filmul incepe cu descoperirea, de catre un cuplu de tineri cu o situatie sociala buna, dar destul de rigizi unul cu celalalt, ca fiul lor in varsta de sase ani, caruia tocmai i-au facut analizele medicale ca sa il inscrie in clasa I, nu e de fapt fiul lor. (Cica in anii 60, cand a inflorit natalitatea in Japonia, au fost multe cazuri de copii inversati in maternitati).

Mergand pe fir, cei doi vor deveni curiosi sa vada cine este copilul lor natural, chiar daca sunt atasati de copilul pe care l-au crescut (mai ales mama, in vreme ce tatal e mereu dezamagit ca acesta nu e la inaltimea asteptarilor lui.).

Inevitabil, parintii vor ajunge la familia copilului lor natural. Se vor apropia treptat pana cand vor incerca sa-i convinga pe ceilalti parinti (mai saraci, dar mai calzi cu copiii lor) sa faca schimb de baieti, chiar daca la inceput numai de proba. „Cum sa-i inversam? Totusi, nu sunt niste animale de companie”, ripostase initial celalalt tata.

Sigur ca empatizezi cu copiii atunci cand incep sa fie aruncati de colo-colo, dar regizorul are tact si ne serveste la un moment dat miezul povestii, atunci cand ne demonstreaza ca tatal frumos si bogat era rigid cu copilul pentru ca si tatal lui se purtase la fel cu el, transmitandu-i tiparul parintelui vesnic nemultumit si incapabil sa-si exprime iubirea.

Pare la mintea cocosului, dar cati dintre noi ne amintim acest lucru in relatia cu copiii nostri? Pusa in context, ideea adanceste tema filmului, facandu-ne se ne intrebam nu doar daca timpul petrecut cu un copil e mai important ca vocea sangelui, ci si cat de important e ADN-ul cand vrei sa te scuturi de bagajele nefericite pe care ti le-au pus in brate proprii tai parintii.

De fapt, problema pe care o pune filmul e mai complexa si mai nuantata decat credeam tocmai pentru ca, dupa ce enuntase ideea cu schimbatul copiilor, aduce in discutie felul cum mostenirea parintilor (transmisa prin ADN, prin tipare mentale etc) poate fi un balast.

Cum primul pas e constientizarea, parintii ar trebui dusi de manuta sa vada acest film asa cum sunt dusi copiii la teatrul de papusi. Meritul lui Hirokazu Kore-Eda (si, probabil, semnul ca e un bun parinte pe cat e de bun cineast) este ca da dreptate tuturor personajelor, chiar daca il simti de partea copiilor, si ca nu da un verdict.
 
Cine nu are copii poate citi povestea ca pe o punere in context a iubirii. Amintiti-va nu cuvintele marelui Stefan, ci ale Micului Print care spunea ca timpul petrecut cu trandafirul sau face ca el sa fie atat de important.

Trailer:




“Asa tata, asa fiu”/”Like Father Like Son”/”Soshite chichi ni naru” – de Hirokazu Kore-Eda, cu: Masaharu Fukuyama, Yoki Maki, Jun Kunimura, Machiko Ono. Premiera romaneasca 21 februarie 2014


























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

3554 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică