La Cannes a spus ca regia de film tine de ceea ce il “excita”, adaugand ca are un “fetis pentru emotii si imagini violente”. Nu e clar ce legatura are asta cu femeia, dar in interviul pe care ni l-a acordat in acest an pe Croazeta cineastul danez vorbeste despre miracolul si spaima traite odata cu sarcina sotiei, eveniment care l-a inspirat pentru “Numai Dumnezeu iarta”/“Only God Forgives”. Unul dintre filmele controversate ale anului ajunge in 29 noiembrie in Romania.
Reporter: In caietul de presa v-ati declarat sedus de ideea unui film despre un om care il infrunta pe Dumnezeu si ati spus ca aceasta idee a devenit mai puternica in timpul celei de-a doua sarcini a sotiei dvstra. Explicati-ne de ce.
Nicolas Winding Refn: Iti dai seama cat de neputincios esti ca barbat atunci cand realizezi ca pantecele femeii e cel mai apropiat de Dumnezeu. Faptul ca nu cunosti si nu poti controla te inspaimanta. Lunile de sarcina ale sotiei mele au fost foarte dureroase pentru mine deoarece nu stiam ce urma sa se intample. Teoretic, doream sa il pedepsesc pe cel care imi dadea atata suferinta, iar daca pantecele il reprezinta pe Dumnezeu, atunci El el era cel cu care doream sa ma bat.
Rep: Sotia a fost la fel de speriata?
NWR: Da, dar femeile sunt mai apropiate de experienta in sine desi nu o verbalizeaza. Nu as putea intelege niciodata intregul proces care se petrece inauntrul unei femei care e, in acel moment, centrul universului.
“Numai Dumnezeu iarta”/“Only God Forgives” e un poem violent si pretentios despre razbunare, conflicte familiale, religie, sex si, mai ales, despre nimic. Personajele sale sunt conturate vag: o mama vulgara si denaturata (Kristin Scott Thomas), un fiu (Ryan Gosling) care isi poarta spleenul de a-si fi ucis tatal pana in Bangkok, alt fiu (Tom Burke) care a violat si ucis o adolescenta, un politist (Vithaya Pansringarm) de o violenta extrema.
Replicile putine sunt rostite cu morga in mijlocul unor cadre hiper-stilizate, cu umbre albastre si rosii care amintesc de David Lynch. Violenta uneori imposibil de privit este, si ea, nejustificata. Incarcat vizual, dar lipsit de substanta, filmul a scindat la Cannes presa in doua: de o parte cei care au vazut in el un poem al violentei, excesiv si nelinistitor, de cealalta cei care n-au vazut in el decat un film snob si gaunos.
Rep: Sunteti atras de misticism si de mitologie. Exista vreo tema sau o imagine anume care va preocupa in mod curent?
NWR: Am ajuns sa apreciez si sa inteleg faptul ca lumea nu e ceea ce pare a fi. Acest lucru mi se pare racoritor si, in acelasi timp infricosator. In ceea ce priveste fictiunea sunt mai putin interesat de realitatea a ceva ce ar putea fi adevarat. Fie ca suntem spectatori fie creatori, fantezia este un mijloc grozav de a ne elibera de toti demonii interiori si de a ramane capabili sa functionam in lumea reala.
In Asia am descoperit ca nu exista definitii stricte pentru fiecare element. In cultura thai e normal sa il simti pe Dumnezeu traversandu-te si sa fii iluminat de mai multe ori in decursul vietii tale. Daca asta nu e spiritualitate ori misticism, atunci nu stiu ce e.
E interesant ca noi, in lumea occidentala, suntem atat de obsedati de definitii, pe cand in Asia e absolut normala ideea ca poti fi bancher profesionist si, ajuns acasa, sa vorbesti cu spiritele si tii ceremonii care sa te apere de fantome (iar in acelasi timp tranzactionezi la telefon). Pentru mine acest lucru e ametitor si interesant.
Rep: Aveti astfel de discutii filosofice si cu Ryan Gosling?
NWR: Avem multe astfel de discutii, mai ales cand incerc sa il conving ca sexul e violenta, iar violenta e sex. (Rade.). Asta e partea amuzanta a faptului ca stii oameni misto.Uneori mi-as dori sa putem pune in aplicare unele din fanteziile noastre...
In orice faci iti canalizezi propriile teorii, obsesii si temeri. Te intorci inapoi cu mii de ani si descoperi pattern-uri. Multe carti importante si teorii au iesit de aici. Sigur ca imi antrenez demonii prin ceea ce fac. Omul a fost creat ca fiinta violenta din necesitate, ca orice animal dotat cu instinct de supravietuire.
Cand am devenit mai civilizati, mai organizati si mai intelepti, am inceput sa exploatam aceste nevoi instinctuale pentru ca am fost in stare sa le satisfacem in alte moduri: ordine, politica, tara, cunoastere. Dar tot mai pastram impulsul instinctelor primare. Le spunem fetis, partea intunecata a noastra - si le avem cu totii. Dar multi dintre noi isi exerseaza aceste nevoi in arta, fara sa le fie afectata viata de zi cu zi.
Rep: Cum faceti ca acest lucru sa fie interesant si pentru altii, nu doar pentru dvstra?
NWR: Daca as avea o lista cu ce ar trebui sa fac, as fi cel mai bogat si mai celebru cineast din lume. Nu poti decat sa iti urmezi instinctele. Unii vor fi de acord cu tine, altii nu.
Rep: Resimtiti si un soi de responsabilitate fata de public?
NWR: Cred ca responsabilitatea mea inseamna sa imi respect publicul si mai cred ca publicul e mult mai inteligent decat as putea eu fi ori decat ce as putea face. Nu stiu sa fac altceva. Nu stiu sa pictez, nu stiu sa scriu ori sa cant, asa ca am ales filmul. Ca arta, cinemaul nu inseamna ceea ce vezi, ci ceea ce nu vezi – prin asta poti avea o comunicare cu publicul. Aranjezi imagini care devin subliminale. Dar nu exista o lista, e ca la ruleta ruseasca.
Rep: Cat de bogata v-a fost imaginatia cand erati copil?
NWR: Intrebati-o pe mama. Nu am vazut fantome, imi era frica de intuneric. Cred ca eram destul de plicticos.
Rep: Ce a spus mama dvstra despre acest film?
NWR: Ca e cel mai bun film asiatic facut de un occidental.
