Pentru ca a patra editie a festivalului aduce intre 25 si 31 octombrie 60 de filme si nimeni n-are timp sa le vada pe toate, iata cateva sugestii. Festivalul se desfasoara la Cinema Elvira Popescu, Cinema Studio si Cinema Pro, iar intrarea e libera doar la filmele lui Steven Spielberg, la scurtmetraje, discutii si masterclass-uri.

"Duel pe autostrada" de Steven Spielberg (1971)Foto: filmedefestival.ro

In primul rand, e de vazut retrospectiva cu 10 filme a lui Maurice Pialat, de la a carui disparitie se implinesc in 2013 zece ani. Retrospectiva beneficiaza de prezenta la Bucuresti a lui Sylvie Pialat, care a fost partenera de viata, co-scenarista si producatoare, ca si de prezenta actritei si regizoarei Sandrine Bonnaire, descoperita de Pialat pe cand avea 15 ani.

Sambata, 26 octombrie, e o zi mai speciala pentru ca de la ora 15.30, la Cinema Studio va fi proiectat "À nos amours" (inaintea lui, de la ora 14, documentarul "Maurice Pialat - L'amour existe" de Jean-Pierre Devillers si Anne-Marie Faux), dupa care, de la ora 17, Razvan Radulescu modereaza o intalnire cu Sylvie Pialat, Sandrine Bonnaire si Nick James (redactorul-sef al revistei "Sight &Sound").

Trailer "A nos amours":

Asa cum si-a obisnuit publicul, festivalul are in acest an si alti invitati care vor discuta cu publicul bucurestean: Amat Escalante (care e luat Premiul de regie la Cannes 2013 pentru "Heli" si care aici isi prezinta si "Los bastardos" din 2008), Radu Jude (in calitate de autor al scurtmetrajului "Ca o umbra de nor" prezentat in sectiunea "Quinzaine des réalisateurs" 2013), Christophe Paou (protagonist in "L'inconnu du lac" de Alain Guiraudie, Premiul pentru regie Un Certain Regard 2013), Tudor Cristian Jurgiu (autorul scurtmetrajului "In acvariu", Premiul III in sectiunea Cinéfondation 2013), Thierry Frémaux (delegatul general al Festivalului de la Cannes) si ultimul, dar nu si cel din urma, Abdellatif Kechiche, autorul lui "Adèle: Capitolele 1 & 2", caruia festivalul ii proiecteaza si lungmetrajele precedente, "La graine et le mulet" si "Vénus noire".

Trailer "Adèle: Capitolele 1 & 2":

Kechiche se va intretine cu publicul dupa proiectii si va avea un masterclass in 31 octombrie, de la ora 11, la Cinema Elvira Popescu, in vreme ce masterclass-ul Amat Escalante are loc in 28 octombrie, de la ora 10.30, in sala de cinema a UNATC.

"La graine et le mulet" si "Vénus noire" au mai fost prezentate in festivaluri din Romania, dar revederea lor poate fi interesanta datorita posibilitatii de a-l asculta si vedea pe regizor. Asa, si controversatul "Adèle: Capitolele 1 & 2", va intra ulterior in retea (distribuit de Independenta Film), dar sigur salile vor fi pline de cinefilii care vor dori sa fie primii care sa-l vada.

Si alte filme din selectie intra in cinematografele romanesti - e cazul dificilului "Heli" (cronica violenta a Mexicului de azi), a inclasabilului "Jimmy P (Psychotherapy of a Plains Indian)”, de Arnaud Desplechin, sau a superbului "Inside Llewyn Davis" de Joel &Ethan Coen.

Sigur nu va intra in sali, deci e cu atat mai dezirabil remarcabilul "All Is Lost", de J.C. Chandor, prezentat in acest an la Cannes in afara competitiei, care i-a dat lui Robert Redford cel mai bun rol din cariera si posibilitatea de a ilustra cu economia proprie de mijloace teoria lui Hemingway despre barbatie ca "grace under pressure". La 77 de ani, Refdord e inca verde, si nu pentru ca isi face cascadoriile singur.

Trailer "All Is Lost":

Prezentarea celui mai recent film al iranianului Asghar Farhadi "Le Passé", premiat in 2013 la Cannes pentru interpretare feminina (Bérénice Béjo) e o ocazie de a revedea capodopera sa "Nader si Simin", distinsa cu Ursul de Aur la Berlin in 2011. E de asteptat sa fie bifat cu interes de public, dar e de asteptat sa dezamageasca, "Only Lovers Left Alive" de Jim Jarmusch, pe cand super-snobul "Only God Forgives”, de Nicolas Winding Refn, va imparti in doua si publicul din Romania.

Omar”, de Hany Abu-Assad (Premiul Juriului Un Certain Regard, 2013) e interesant, dar nu mai bun ca "Paradise, Now", premiat la Berlin in 2006 si nominalizat la Oscar. "Nebraska" de Alexander Payne (Premiu de interpretare masculina pentru Bruce Dern, Cannes, 2013) incepe mai greu si creste frumos pana la sfarsit, in vreme ce "Fruitvale Station”, de Ryan Coogler (pentru care Forest Whitaker era mort de emotionat cand a urcat pe scena alaturi de regizor pentru a primi Prix de L'Avenir, Un Certain Regard 2013) e de asteptat sa faca noi fani si la Bucuresti.

Am lasat la urma filmele mai vechi ale lui Steven Spielberg "E.T.","Sugarland Express" si "Duel pe autostrada"/"Duel" care merita o recomandare speciala pentru ca ocazia de a le vedea pe ecran de cinema este atat de rara.

Desi "E.T." e cunoscut (si oricum nu se compara cu nimic), o recomandare in plus merita "Duel pe autostrada", excelentul debut (in televiziune) al lui Spielberg din 1971. "Duel pe autostrada" n-a fost la Cannes, pe cand „E.T.” a inchis Cannes-ul in 1982, iar "Sugarland Express" (adevaratul debut in filmul de fictiune) a luat Premiul pentru regie la Cannes, in 1974.

Trailer "Duel pe autostrada":

Biletele se vand separat pentru fiecare dintre cele trei cinematografe: pentru CinemaPro, pe www.eventim.ro si la casierie, pentru Cinema Elvira Popescu, pe www.eventbook.ro si la casa de bilete, iar pentru Cinema Studio, doar la casieria cinematografului. Intrarea este libera la proiectiile de scurtmetraje, la filmele lui Steven Spielberg, la discutii si masterclass-uri.

Programul complet Les Films de Cannes à Bucarest poate fi consultat aici: www.filmedefestival.ro