​Scurtmetraj românesc la cea de-a cincea ediție a maratonului de film experimental european REX

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 16 august 2013, 12:06

La maratonul de scurtmetraj experimental european REX desfasurat la  Stockholm, va fi prezentat filmul Ovo, regizat de Eva Pervolovici (producție 2013, 12'), informeaza ICR Stockholm.

REX – Recent Experimental Short Films este organizat de EUNIC Stockholm, rețeaua europeană a institutelor naționale de cultură, începând cu anul 2009. Această a cincea ediţie a maratonului, programată pentru 5 septembrie, este organizată în colaborare cu cinematograful Sture din Stockholm și Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj de la Uppsala şi reunește un număr record de țări participante (vor fi proiectate filme din Austria, Cehia, Croația, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, România și Slovacia).

Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, selecția scurtmetrajelor incluse în maraton a fost realizată de Niclas Gillberg, președintele Festivalului de Film de Scurtmetraj de la Uppsala, cu care EUNIC Stockholm colaborează pentru cel de-al doilea an. Experimentale fie prin tehnicile folosite, fie prin tipul de discurs cinematografic, filmele incluse în maraton sunt la prima difuzare în Suedia, fiind anterior proiectate şi premiate în festivaluri importante.

Realizat în 2013, scurtmetrajul Ovo a fost deja prezentat în România la începutul anului, în cadrul festivalului NEXT, și s-a aflat în competiția Festivalului Internațional de Scurtmetraj Clermont-Ferrand. Stabilită la Paris, tânăra regizoare româncă Eva Pervolovici are la activ numeroase scurtmetraje experimentale, toate prezentate în festivaluri internaționale de renume. În 2012 aceasta a finalizat filmul său de debut în lungmetraj, Marussia, prezentat la Festivalul de Film de la Berlin în 2013, iar în prezent are în lucru cel de-al doilea său lungmetraj și un documentar.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

223 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri