Actorul Michael Clarke Duncan, nominalizat la premiul Oscar pentru rolul unui condamnat la moarte in filmul din 1999 "The Green Mile", a murit luni, la 54 de ani, la mai putin de opt luni dupa ce a suferit un infarct, anunta Reuters.

Michael Clarke DuncanFoto: Reuters

Duncan a incetat din viata la Los Angeles, a precizat logodnica sa, Omarosa Manigault.

Nu au fost oferite mai multe detalii legate de decesul sau. Actorul suferise un infarct in 13 iulie.

Cu o voce profunda si un fizic impresionant (1,96 metri), Duncan a sapat in tinerete santuri pentru o companie de gaze din orasul sau natal, Chicago, dupa care s-a mutat in Los Angeles pentru a deveni actor.

A lucrat ca bodyguard si a prins cateva roluri in filme si la televiziune, inainte de de a castiga un rol mic in filmul "Armageddon" din 1998.

Acest rol l-a propulsat in rolul condamnatului la moarte din drama "The Green Mile", unde a jucat alaturi de Tom Hanks. Duncan a interpretat rolul unui condamnat care avea puteri magice si care este omorat pentru doua crime pe care nu le-a comis.

Rolul i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar.