De-abia am asteptat sa ajung azi la Hotelul Majestic pentru a lua revista “Screen International” ca sa vad cotatiile. Dar s-a intamplat o ciudatenie. Daca ieri “Dupa dealuri” avea 3.2 puncte, azi are 3.3, tot atatea cate are si “Amour”, povestea despre iubire, batranete, boala si moarte a lui Michael Haneke. Corespondenta de azi aduce pareri despre cele mai recente filme proiectate in ploiosul Cannes, dar si interviuri video cu Dana Tapalaga si Valeriu Andriuta, adica maica stareta si preotul din “Dupa dealuri”.
- Click pe poza pentru galerie foto.
Explicatia pentru media mai mare a filmului “Dupa dealuri” este ca reprezentantul publicatiei daneze “Weekendavisen Berlingske“, criticul Bo Green Jensen, si-a reevaluat punctul de vedere si i-a mai dat filmului lui Mungiu inca o stea. De aici, inca 0.1 puncte in plus. Foarte bine.
Pe locul doi in topul aprecierilor criticilor straini se afla acum filmul lui Jacques Audiard “De rouille et d’os”/”Rust &Bone”, care in ciuda côté-ului melodramatic si a problemelor de scriitura are parte de o primire buna din partea criticilor (mai ales a celor francezi.).
Ieri am stat de vorba cu doi dintre actorii principali din “Dupa dealuri”, Dana Tapalaga (care o joaca pe maica stareta) si Valeriu Andriuta (interpretul preotului). Sper ca interviurile sa se auda cat de cat, pentru ca a fost o vreme cumplita. Uruitul de pe fundal era vantul care lovea din toate partile in cortul Romaniei din Village International.
A plouat in rafale, lucru care i-a facut pe cativa dintre romanii veniti la Cannes in acest an (i-am vazut ieri, de pilda, pe producatorii Ada Solomon, Dan Burlac, Daniel Mitulescu) sa se refugieze in cortul romanesc asteptand ca vremea sa se mai indulceasca.
Interviu Dana Tapalaga:
Interviu Valeriu Andriuta:
Deci ieri a plouat toata ziua, neplacut daca trebuia sa astepti trei sferturi de ora sub o ploaie torentiala si sa ti se dea drumul in sala cu intarziere, asa cum am patit seara la filmul lui Abbas Kiarostami, “Like Someone in Love”.
Macar de-ar fi meritat efortul dar jurnalistii, dupa ce si-au pierdut rabdarea inaintea intrarii in sala, au taxat filmul cu rasete si huiduieli la final. De fapt, nici macar ploaia nu era de vina.
Reactia a fost normala pentru un sfarsit taiat scurt si absurd, dupa ce povestea se desfasurase in siajul lui “Copie conforme”, filmul care acum doi ani ii incanta pe critici tot aici, la Cannes. Si nici finalul singur nu era de vina.
Acum, cineastul iranian (care e produs de cunoscutul producator francez de origine romana Marin Karmitz), isi indeplineste un vis mai vechi, acela de a filma in Japonia.
Povestea nu e locala, ci preia motivul “scurtei intalniri” din “Copie conforme”, punand sub lupa ideea de destin, pe cea de adevar si autenticitate in arta, dar infasurandu-le de asta data intr-un ambalaj derizoriu – semn ca ideea nu e niciodata suficienta intr-o opera de arta implinita.
Scenariul se concentreaza pe intalnirile fortuite dintre o studenta care se prostitueaza fara stirea familiei si a logodnicului, si un intelectual in varsta care ii solicita serviciile de-o noapte. In decursul unei perioade de aproape 24 de ore, Kiarostami isi confrunta personajele cu surprizele destinului obligandu-le sa interactioneze unele cu celelalte.
Filmul bifeaza coincidente, de pilda clientul in varsta si fata isi descopera puncte comune (el a fost profesor, ea e studenta la Sociologie), cienastul manevrand personajele cu placerea unui demiurg glumet, dar nu regasesti in “Like Someone in Love” (titlu preluat dupa celebrul cantec din 1944) subtilitatea si lejeritatea din “Copie conforme” (care si el era pe muchie), ci o varianta a sa mult simplificata. La ce bun acest film?, te intrebi la final, cand pensionarul devine victima furiei logodnicului tradat si cade ca o pasare lovita pe un fir de telegraf.
- Amurg in flacari
Vous n’avez encore rien vu
Foto: festival-cannes.fr
O dezamagire de alta natura o da “Vous n’avez encore rien vu”, de Alain Resnais, prezentat in aceasta dimineata in Competitia Oficiala si in proiectie de presa, dar care are alte ambitii si alte motivatii decat filmul iranianului Abbas Kiarostami.
Se spune ca in 1942, cand Alain Resnais a vazut pe scena piesa lui Jean Anouilh “Euridice”, s-a urcat pe bicicleta si a dat de doua ori turul Parisului. Puternica impresie nu i s-a sters, dovada acest film in care pune povestea de iubire absoluta dintre Orfeu si Euridice in rama, capacitand o echipa de actori care nu doar ca au mai lucrat cu el, dar au jucat si Anouilh pe scena (Sabine Azèma, Pierre Arditi, Andrzej Seweryn, Lambert Wilson, Michel Piccoli, Anne Consigny, Hippolyte Girardot, Mathieu Amalric s.a.).
Nonagenar curand, Alain Resnais face un film abstract despre iubirea absoluta manifestandu-si nu doar credinta ca, la sfarsitul vietii, iubirea e singurul lucru care conteaza, ci si pe cea ca iubirea pentru arta e si ea la fel de puternica (daca il intrebati va va spune probabil ca arta si iubirea sunt acelasi lucru.).
Resnais pune mai multe perechi de actori sa joace pe rand rolurile piesei lui Anouilh, folosind inclusiv actorii tineri din Compagnie de la Colombe, care joaca piesa intr-un depozit parasit, in regia lui Bruno Podalydès.
“Vous n’avez encore rien vu” nu e un film, si nici (doar) o ars poetica ci – o arata si titlul « amenintator »-, exprima mai degraba « statement »-ul unui mare cineast, al unui artist ajuns la capatul drumului.
Fata de seninatatea aeriana din precedentul “Les herbes folles”, prezentat si el la Cannes, “Vous n’avez encore rien vu” are o teatralitate greu de prizat pentru cine nu e un admirator patimas si neconditionat al regizorului, actorilor sau al lui Jean Anouilh. De pe partea sa, Resnais ameninta insa cu un nou film, unul de dragoste spune.
Este oricum o intorsatura ciudata si fericita de destin: Alain Resnais, aproape nonagenar, se intalneste in Competitia Oficiala de la Cannes cu actrita pe care a lansat-o in 1959 cu “Hiroshima mon amour”, Emmanuelle Riva, care la 85 de ani straluceste in filmul lui Michael Haneke, intitulat tot “Amour”. E dovada ca Festivalul de la Cannes nu doar lanseaza mari cineasti, dar si stie sa onoreze finaluri de cariera.
- “The Hunt” vaneaza un premiu?
In alta ordine de idei, inexplicabil de bine primit e filmul danezului Thomas Vinterberg, “The Junt”/”Jagten”, poveste neconvingatoare si ilogica despre un educator acuzat pe nedrept ca a abuzat sexual o fetita de la gradinita unde lucreaza. Prezenta vedetei Mads Mikkelsen intr-un rol nou pentru ce a mai facut pana acum e binevenita, dar nu suficienta.
Mult mai agreabil e “Lawless”, de John Hillcoat, desi e vizibil ca a fost inclus in Competitia Oficiala datorita faptului ca e produs de Harvey Weinstein. E un film de gen (inspirat din evenimente reale), unde reconstituirea Americii rurale din perioada prohibitiei are un farmec de care ne era dor. Interpretarile lui Shia LaBoeuf, Tom Hardy, Jessica Chastain, Gary Oldman si Guy Pearce sunt ceea ce trebuie, dar filmul nu e un film de autor si nu inoveaza.
Dar, ce sa mai comentam, si “Drive”, care a luat anul trecut Premiul de regie, era tot un film de gen care nu inova. Nebanuite sunt caile juriului. Nu avem cum banui cat de democratic va fi Nanni Moretti si cum se vor negocia premiile.
0
0
