Mergand pe antagonismul sani-religie, adica Sodoma de azi vs viata curata in abstracto, Sinisa Dragin promoveaza fara sa vrea un gen particular de vulgaritate. Pe langa vulgaritatea primara, fizica, simbol transparent al unui prezent lipsit de Dumnezeu, isi face loc kitsch-ul religios, spiritual - de epigon al lui Andrei Tarkovski ratacit intr-o lume aflata pe calea pierzaniei.
Cel de-al treilea lungmetraj al regizorului sarb care a facut scoala de film la Bucuresti a avut o gestatie indelungata, datorata mai ales faptului ca si-a gasit cu greu banii, fiind un proiect scump pentru Romania - 1.300.000 euro. Filmarile acestei coproductii romano-sarbe, care a implicat de asemenea bani austrieci si europeni (prin Eurimages) au inceput in 2006. S-a mai filmat in 2008 si 2009.
Poate ca daca filmul ar fi iesit mai repede, ar fi fost mai bine. Cu cat mai aproape de trecut, cu atat mai bine (la inceputul anilor 90 s-ar fi potrivit). Sinisa Dragin nu face un soi special de cinema (motiv pe care unii spectatori cu mai putina educatie & cultura cinematografica il invoca drept motiv pentru care prefera "altfel" de filme, adica altceva decat filmele minimaliste).
"Daca bobul nu moare", desi ambitios din punct de vedere vizual (cu licurici in CGI si o biserica iesind din apele Dunarii, luminata pe dinauntru, cu zapada sau apa batand in albastru si cadre albite, ca de soare), apartine unui gen de cinema care se practica "inainte" si care azi mai are priza doar la nostalgici, la cei care nu prea vad filme sau la cei care isi fac cruci largi cand trec cu "troleul" pe langa biserica, fara a fi prin asta niste fiinte spirituale.
Nu doar "inainte" - cand traia Andrei Tarkovski, dar si inainte de '89 - cand limbajul cinematografic fierbea soparle la foc mic. Caderea comunismului a facut sa cada multe bariere, dar asta nu duce la mai multa spontaneitate pe ecran sau la filme in care societatea sa se uite ca in oglinda.
Chiar daca a presupus eforturi de productie si are un ambalaj ingrijit (imaginea e semnata de Dusan Joksimovic), filmul nu tradeaza, din pacate, mana unui regizor care are ce spune si este foarte modest din punctul de vedere al povestii.
Care poveste se desfasoara pe mai multe planuri, dupa o structura dramaturgica destul de complicata (pe planurile prezent-trecut, plus trei fire narative in prezent), dar pierde destul de devreme urma personajelor fie facandu-le extrem de mobile (apar dintr-un loc intr-altul fara sa se explice cum), fie uitandu-le pe portiuni intregi.
Pretentia ca o constructie ampla va ascunde defectele scenariului e o iluzie. Intriga e, de fapt, un mare svaiter. Ajungi destul de repede sa nu mai faci eforturi in a urmari traseul personajelor. (Cine e cutare? Cum a ajuns aici? samd).
Felul in care sunt legate secventele e uneori extrem de neinspirat. (Sau e o ironie faptul ca racordul dintre doua secvente se face la un moment dat prin aceea ca personajele din secventa A si secventa B urineaza?! Slava Domnului, nu se vede nimic!)
Folosind Dunarea ca spatiu de intalnire a doua popoare si doua istorii, regizorul scenarist imagineaza o poveste (vanduta de afisul filmului cu o mireasa gen Chagall!) in care doua istorii nefericite se intalnesc si comunica.
Un tata sarb (Mustafa Nadarevic) vine in Romania sa recupereze cadavrul fiului (mort nu se stie cum si nici nu intereseaza pe nimeni). Un tata roman (Dan Condurache) pleaca in Kosovo sa-si aduca acasa fiica studenta (Ioana Barbu) vanduta de iubitul ei la un bordel.
Povestea il urmareste si pe un sarb de origine austriaca (Franz Buchrieser) care face curse de-a curmezisul Dunarii, narand din cand in cand istoria veche a unei biserici scufundate. Alaturi de el, o romanca blonda si vesela (Simona Stoicescu) vrea sa se prostitueze in pofida tatalui si se vantura intreg filmul dintr-un loc intr-altul.
Cele cateva lucruri spuse mai sus pot fi la fel de bine contrazise pentru ca personajele nu au consistenta ori justificari logice pentru gesturile pe care le fac. Cum de tatal nu vrea sa afle de ce i-a murit baiatul si singura lui grija e recuperarea cadavrului?
De ce sta ca prostul si se uita cum cadavrul e furat? Care e rostul unui personaj ca blonda care se prostitueaza si ce o motiveaza - pofta de viata, desfrau? De ce dispare tatal ei (Horatiu Malaele) asa usor din peisaj? De ce soldatul american vrea sa o salveze pe romanca din bordel, desi profita de ea si e badaran? De ce preotul care transporta biserica de lemn e epileptic? De ce, de ce, de ce?
Raspunsul care ar limpezi toate nelamuririle e ca scenariul, cu cat vrea sa cuprinda mai mult, cu atat pierde mai mult printre degete. Daca vrei sa ai si spiritualitate crestina &lumina credintei, dar si razboiul din fosta Iugoslavie, saracia, depravarea si rautatea de azi - adica si atmosfera hieratica, dar si dezolarea postcomunismului din Balcani, trebuie sa te inarmezi cu o poveste solida. Nu merge doar sa pui la un loc niste clisee din alte filme, chiar semnate de maestri.
Filmul e, teoretic, un road movie. Se circula cu barca, cu trenul, cu drezina, cu masina mica, cu biserica (!), pe jos – si, mai ales, fraudulos. Personajele nu au stare, nu pot ramane intr-un loc prea mult timp, dar asta nu face ca actiunea sa fie mai animata, ci mai derutanta. Agitatia e inutila.
Actorii sunt uneori deranjant de cabotini. Fac gesturi ample (in ploaie sau cu lacrimile curgandu-le pe fata), rad galagios sau glumesc ca pe micul ecran (vezi cum vorbeste personajul lui Alexandru Bindea limbi straine). Fotogenia lui Franz Buchrieser sau emotia veridica a Ioanei Barbu sunt acoperite de ansamblu. Mustafa Nadarevic si Milos Tanaskovic joaca si ei mai retinut, din pacate nu prea au ce.
Filmul acesta iti da un acut sentiment de derizoriu (mai ales daca il vezi la cinematograful Studio din centrul Bucurestiului unde intra ca sa doarma si homelesi care miros). E un film foarte trist, de nevazut a doua oara.
"Daca bobul nu moare" - de Sinisa Dragin, cu: Mustafa Nadarevic, Dan Condurache, Milos Tanaskovic, Franz Buchrieser, Simona Stoicescu, Ioana Barbu, Alexandru Bindea, Valentin Teodosiu. Premiera romaneasca - 18 noiembrie 2011
0
1
